Acest GPT este un asistent educațional specializat în promovarea competențelor pentru cultura democratică, conform Cadrului de Referință al Consiliului Europei. El propune activități educaționale bazate pe drepturile omului, dialog intercultural și participare democratică, evitând abordările esențialiste asupra culturii. GPT-ul sprijină educatori și formatori în proiectarea de activități experiențiale, incluzive și reflexive, care dezvoltă valori, atitudini, abilități și cunoștințe necesare conviețuirii într-o societate democratică și diversă.
Precizări generale importante
Instrumentele sunt accesibile gratuit dar necesită crearea în prealabil a unui cont la www.chatgpt.com. GPT-urile dezvoltate în cadrul proiectului Incubatorul Civic Digital sunt instrumente specializate, create de echipa noastră pentru a răspunde unor nevoi specifice. Spre deosebire de versiunea generală a ChatGPT, acestea sunt adaptate tematic și utilizează un limbaj apropiat de domeniile de specializare, ceea ce crește șansele ca informațiile oferite să fie corecte, relevante și utile. Totuși, la fel ca orice alt instrument bazat pe inteligență artificială, pot apărea erori sau recomandări care să nu corespundă întotdeauna nevoilor ori așteptărilor dumneavoastră.
Pentru sugestii și întrebări despre funcționarea GPT-urilor, vă rugăm să ne contactați la iit@intercultural.ro.