Scopul proiectului Punţi umane europene a fost de a promova integrarea printr-o serie de metode ce explorează subiecte precum excluziunea socială şi învăţarea interculturală. A fost un proiect pe termen lung în care tineri cu şi fără dizabilitate au colaborat pentru campania europeană „diferiţi, dar egali”. Proiectul s-a concentrat pe măsuri anti-discriminare şi a oferit tinerilor posibilitatea să exploreze teme legate de prejudecăţi şi intoleranţă şi să facă o campanie în vederea schimbării acestora.
Din perspectiva Anului european al persoanelor cu dizabilităţi, proiectul de faţă a contribuit la marcarea acestuia prin:
Durata proiectului: 2001-2003
Parteneri:
Reţeaua EHB are zece organizaţii membre, din Bosnia-Herţegovina, Ungaria, Portugalia, România, Slovacia, Suedia şi Marea Britanie. Unele dintre acestea sunt active în domeniul dizabilităţii şi/sau al minorităţilor etnice. La cele două seminarii ale proiectului au participat, în total, 50 de participanţi.
Reţeaua Punţi umane europene a fost dată ca exemplu de bună practică pe site-ul oficial al Directoratului General al Comisiei Europene.
Aici poate fi vizionat un film despre proiect: