realizat de Amadou Diouma Niang, Director relaţii internaţionale, Asociaţia Cultura Păcii

Artist, cântăreţ, profesor la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, Victor Yila nu mai are nevoie de nici o prezentare. Sosit în România de la începutul anilor `90 pentru studii universitare, el s-a instalat definitiv în ţara sa de adopţie după terminarea studiilor. Căsătorit cu Oana, o româncă, acest congolez din naştere este şi cetăţean român din decembrie 2007.

Cum aţi ajuns în România şi de ce?

Sunt în România deja de foarte mult timp. Am venit la studii, după ce am absolvit Facultatea de Litere şi de Ştiinţe Umane din Brazzaville, Congo. În România, am obţinut diploma de inginer în construcţii. Am studiat, pentru o foarte scurtă perioadă de timp, şi la o facultate de artă şi de teatru din Bucureşti. Am intrat direct în practică fără să termin această facultate; mi-am dat seama că în acest domeniu diploma nu prea contează. Marele public îl cunoaşte mai degrabă pe Victor Yila comicul. Sunteţi şi profesor, cântăreţ şi sportiv. Un parcurs frumos şi un model de integrare reuşit, nu e aşa? Bine spus. Pentru că împreună cu colegii mei de la Grupul Vouă apărem pe un canal de televiziune privat aproape în fiecare seară, e normal ca majoritatea românilor să mă ştie mai mult ca actor, comic decât ca profesor. În domeniul muzical, am un parcurs frumos, să zicem. De fapt, acum câţiva ani, am observat că era o nişă neexploatată în acest domeniu, în sensul că nu exista un negru, un african să zicem, care să cânte folclor românesc. Am profitat de această ocazie pentru a ocupa acest loc. Şi, marea mea surpriză, a fost un succes extraordinar. Unele persoane cred că am devenit un pic deranjant. Au impresia că ocup

locul lor, că iau din spectacolele lor, concertele lor. Dar, este loc pentru toată lumea. Nu mi-e ruşine să zic că sunt invitat aproape în fiecare weekend la nunţi, botezuri româneşti şi alte activităţi culturale şi artistice pentru comune şi oraşe organizate de primării.

African, sunteţi mai degrabă pasionat de muzica populară românească. Cum vă explicaţi asta?

Ca orice african, ritmul e în sângele meu, eu ador să dansez şi n-am făcut mari eforturi pentru a intra în dansul românesc, în folclorul autentic românesc. Pentru că mişcările fiind aproape africane m-am simţit ca în Africa.

Spuneţi-mi ceva despre Echipa Naţională de Fotbal a Artiştilor din România.

Sunt vice-preşedintele acestei echipe. Echipa participă sau organizează diverse meciuri demonstrative. Majoritatea coechipierilor mei sunt muzicieni, circa 75%. Sunt şi actori, manechini şi creatori de modă. Participăm la diferite evenimente, în timpul zilei jucam un meci demonstrativ de fotbal cu echipa locală, iar seara organizăm un mare spectacol muzical. Am fost vice-campioni mondiali de fotbal anul trecut şi acum doi ani, când am participat la turnee organizate în Rusia cu, printre alţii, brazilieni, argentinieni, camerunezi. E ceva plăcut şi e foarte frumos. Ziua jucăm cu plăcere şi seara cântăm cu bucurie.

De o vreme telespectatorii vă vad şi la alte televiziuni fără restul trupei Vouă. Ce legătură mai păstraţi cu aceasta trupă teatrală?

Grupul Vouă evoluează la Naţional TV cu care avem un contract care va lua sfârşit în septembrie. Ne-am achitat de obligaţiile noastre contractuale şi se pare că un mare canal de televiziune din Bucureşti a pus deja ochii pe noi. Să zicem că în toamnă vom pleca din Naţional TV pentru un alt mare canal de TV din România. Deocamdată contractul nu e încă semnat, motiv pentru care mă abţin să spun despre ce canal de televiziune e vorba. Să zicem că fiecare membru al trupei păstrează o anumită independenţă profesională. Membrii Grupului Vouă sunt liberi. Fiecare membru, fiecare artist poate participa la diverse emisiuni, îşi poate presta talentul, dar fără să fie membru al unei alte trupe de umor organizate. În cadrul grupului Vouă, nu mă abţin să zic, eu şi Marilena Chelaru suntem puţin mai cunoscuţi decât ceilalţi. Motiv pentru care suntem peste tot, invitaţi de toate televiziunile din România şi în diferite show-uri. Nu înseamnă că am plecat din Vouă. Plecăm doar pentru nişte prestaţii, ca să ne facem nişte bani şi atât. Este şi pentru a promova imaginea trupei în general. Apărând la două-trei televiziuni ne facem şi reclamă şi imagine.

Ce părere aveţi despre politica românească în materie de integrare a străinilor?

Odată cu evenimentele din decembrie 1989 care s-au soldat şi cu dispariţia fostului preşedinte Nicolae Ceauşescu, politica românească a cunoscut mari schimbări. Diversele guverne care s-au succedat din 1990 au încercat, fiecare în maniera lui, să adopte o politică de integrare a străinilor care sunt aici. Eu mă consider un om integrat în societatea românească. Pentru asta trebuie să ştii limba, tradiţiile româneşti, tabuuri, etc. şi să accepţi realitatea carpatină. Cum se zice, realitatea Dâmboviţei. Balcanicii sunt un pic diferiţi de occidentali. Trebuie să intri în mijlocul Balcanilor pentru a cunoaşte bine populaţia românească. Cred că nu se poate spune că e imposibil să te integrezi în România. Ca în Occident, nu e mereu uşor. Cu un pic de efort, e posibil şi în România. Eu sunt un exemplu viu. Mă simt complet integrat in societatea românească.

Vă simţiţi discriminat în România?

Discriminarea se găseşte peste tot în lume. Şi în Occident şi în Africa. În România, discriminarea există. În ceea ce mă priveşte, discriminarea este legată de culoarea mea. Noaptea toate pisicile sunt negre. Dar ziua, se vede că ăsta e alb, că celălalt e negru …..sunt mereu probleme. Deci trebuie să reparăm un pic aceste probleme care, din nefericire, sunt reale. La început m-am simţit un pic discriminat dar de când am devenit o persoană publică, am impresia, dacă nu mă înşel, că discriminarea, în ceea ce mă priveşte, a dispărut un pic. Îmi doresc să fie la fel şi pentru ceilalţi africani.

Ca vedetă, cum trăiţi rasismul în viaţa dumneavoastră de zi cu zi în ţara de adopţie?

E o realitate care mai există în secolul XXI şi care trebuie să dispară pentru că suntem toţi egali. Toţi avem aceleaşi drepturi şi obligaţii. În ceea ce mă priveşte, e foarte amuzant când, pe stradă, mi se întâmplă să aud un grup de oameni spunând:

– „Uite o cioară”.

– „Dar e actorul ăla”.

Şi ceilalţi îşi schimbă atitudinea. E o reacţie ciudată. Câteva minute mai devreme m-au deranjat când m-au calificat drept cioară, dar, brusc, cineva m-a recunoscut şi se schimbă instantaneu atitudinea şi îmi cer un autograf. Totuşi nu trebuie să bagi marea majoritate a românilor în aceeaşi oală. Românii sunt oameni receptivi, oameni care cred că pot trăi cu negrii.

„Mă simt complet integrat în societatea românească.”