Institutul Intercultural Timișoara, în parteneriat cu CCD Timiș și ISJ Timiș anunță deschiderea înscrierilor la cea de-a doua ediție a CNES. Conferința se va desfășura online în 28 și 29 mai 2021.
Dacă prima ediție, desfășurată în 2019, a fost dedicată cu prioritate predării Educației interculturale, cea de-a doua ediție este dedicată Educației pentru cetățenie democratică.
Participarea la conferință este deschisă gratuit tuturor profesorilor care predau Educație socială, indiferent de specializarea de bază, și care au aplicat la cel puțin o clasă metoda Proiect: Cetățeanul – metodă recomandată în programa școlară.
Conferința va avea două categorii de participanți:
Înscrierile se realizează prin completarea acestui formular.
Profesorii care doresc să prezinte în cadrul conferinței trebuie să completeze în formularul de înscriere, pe lângă datele personale necesare înregistrării, și secțiunea care se referă la proiectul propus pentru prezentare. Informații cât mai complete despre proiectul analizat vor fi încărcate pe platfoma www.prof.cetateanul.intercultural.ro înaintea conferinței.
Un profesor poate propune prezentarea a maximum trei proiecte.
Înscrierea este deschisă până în 22 mai 2021, ora 20. Profesorii ai căror proiecte vor fi selectate pentru prezentarea în cadrul conferinței vor fi anunțați în seara zilei de 24 mai, la adresa de e-mail utilizată pentru înscriere. Prezentarea va fi făcută într-un format prestabilit, bazat în esență pe informațiile conținute în proiect și în formularul de înscriere.
Deschiderea înscrierilor la conferință este anunțată în această perioadă, pentru a permite finalizarea la un nivel ridicat de calitate a proiectelor, atât pentru profesorii care au început aplicarea metodei conform planificării anuale recomandate pe platforma www.prof.cetateanul.intercultural.ro, cât și celor care au început aplicarea metodei mai târziu, sau chiar celor care încep aplicarea metodei în semestrul al doilea. Pe platforma www.prof.cetateanul.intercultural.ro sunt disponibile toate informațiile legate de metodă și aplicarea acesteia, precum și resurse complementare pentru toate temele prevăzute în programa școlară de Educație socială la clasa a șaptea.
Două tipuri de certificate vor fi acordate participanților, în funcție de categoria la care participă (profesori care prezintă, profesori care audiază).