Articole revistă

Ce înseamnă integrare?

Călin Rus, Director, Institutul Intercultural Timișoara

Vorbim în această revistă despre integrare, dar, aşa cum a reieşit şi din dezbaterile din cadrul seminariilor organizate în cadrul proiectului ICS4RTT, integrarea este un concept care trebuie bine definit pentru a evita confuziile. De exemplu, înţelegerea sa poate depinde de domeniul de activitate al utilizatorilor: asistenţii sociali se rerefă la integrare în termeni individuali, în timp ce sociologii sau antropologii tind să o vadă în termeni sociali şi culturali. Câteodată, integrarea este înţeleasă în opoziţie cu excluderea socială, fără nici o preocupare pentru dimensiunea culturală. De multe ori, când dimensiunile sociale şi culturale sunt scoase în evidenţă, integrarea este folosită, în majoritatea cazurilor implicit, ca termen sinonim cu asimilare culturală.

Aşadar, dacă avem în vedere integrarea înţeleasă ca un proces, deseori de lungă durată, care să conducă la posibilitatea unei persoane provenite dintr-un alt spaţiu de a-şi exercita drepturile şi de a avea o viaţă autonomă şi echilibrată în societatea în care trăieşte, trebuie să ţinem cont de existenţa mai multor dimensiuni interdependente.

Dimensiunile interdependente ale procesului de integrare

Pe de altă parte, putem privi integrarea şi dintr-o altă perspectivă, la fel de pertinentă, după cum reiese şi din declaraţiile unuia dintre liderii comunităţii musulmane din România redate în interviul de la pagina 18.

După părerea noastră, integrarea trebuie să ia în considerare atât dimensiunea individuală cât şi cea socio-culturală şi trebuie să fie clar şi explicit diferenţiată de asimilare. Un model foarte util în acest sens ne este oferit de John W. Berry, a cărui lucrare se concentrează asupra analizei  strategiilor de aculturalitate ale imigranţilor. Berry consideră că membrii unui grup imigrant trebuie să răspundă, pozitiv sau negativ, la două întrebări referitoare la statutul lor faţă de societatea majoritară: (1) Este importantă prezervarea identităţii şi a caracteristicilor culturale specifice? şi (2) Este importantă stabilirea şi menţinerea relaţiilor cu alte grupuri?

Răspunsurile la aceste întrebări determină patru opţiuni, reprezentând poziţia grupului imigrant: integrarea, asimilarea, separarea sau segregarea, şi marginalizarea. Termenul de separare este folosit pentru a desemna o dorinţă a grupului imigrant,  în timp ce segregarea se referă la o presiune din partea grupului dominant. Aceste opţiuni pot fi reprezentate printr-o diagramă bidimensională.

Modelul diferenţiază clar integrarea de asimilare şi acordă o importanţă egală păstrării, dezvoltării şi afirmării publice a identităţii culturale şi unei comunicări interculturale eficiente, echilibrate şi continue. El este compatibil dealtfel şi cu o anumită perspectivă asupra culturii:

  • Cultura este considerată dinamică şi nu statică, ceea ce înseamnă că se schimbă tot timpul şi reprezintă un produs istoric complex.
  • Oamenii participă la crearea şi modificarea culturii prin comunicare şi interacţiune (este o relaţie cu două sensuri).
  • Cultura reprezintă un sistem comun de ghidare pentru fiecare societate şi pentru toate grupurile din acea societate, şi este concepută şi comunicată printr-un set specific de simboluri (limbă, ritualuri, tradiţii, îmbrăcăminte, decorarea locuinţei, etc.), familiar şi comun tuturor membrilor unei culturi. Aceste simboluri influențează felul lor de a gândi şi de a se purta, dezvoltarea propriului sistem de valori, care, la rândul său, le permite să comunice şi să coopereze  mai eficient între ei.
  • Anumite modele culturale sunt transmise din generaţie în generaţie, dar pot fi şi modificate şi influenţate de indivizi şi de starea societăţii.

Este important aşadar ca în demersurile de promovare a integrării să se aibă în vedere:

  • asigurarea unui statut juridic-administrativ clar, care să permită
  • accesul la exercitarea drepturilor fundamentale şi la
  • condiţii socio-economice decente;
  • facilitarea cunoaşterii limbii şi normelor culturale ale societăţii locale;
  • asigurarea condiţiilor pentru afirmarea şi recunoaşterea apartenenţelor culturale specifice, pentru păstrarea şi dezvoltarea culturii de origine;
  • stimularea implicării şi participării civice, a dialogului intercultural şi a colaborării cu structurile societăţii locale, atât cele publice, cât şi cele ale societăţii civile.

Pentru aceasta este desigur esenţială construirea unei relaţii bazată pe respect şi încredere şi oferirea unui cadru adecvat pentru dialog şi exprimare.