Articole revistă

Mecanisme de consultare şi stimulare a participării RTT

Călin Rus, Director, Institutul Intercultural Timișoara

Consultarea cetăţenilor, indiferent de categoriile din care fac parte, inclusiv a cetăţenilor altor state care locuiesc în România, are multiple avantaje. Astfel, prin luare în considerare a mai multor puncte de vedere cresc şansele elaborării unor politici publice de calitate, care să ofere răspunsuri adecvate la problemele societăţii. De asemenea, implicarea în consultări în faza de elaborare a politicilor publice creşte şansele de susţinere a implementării cu succes a acestor politici şi de realizare a unei evaluări realiste a impactului acestora. Instituirea unor mecanisme de consultare contribuie de asemenea la consolidarea structurilor societăţii civile, inclusiv a celor care reprezintă interesele RTT, şi contribuie la schimbări pozitive în societate, care devine astfel mai echitabilă, promovând integrarea şi descurajând excluderea, marginalizarea sau discriminarea.

În cadrul proiectului ICS4RTT ne-am propus iniţierea atât la nivel naţional, cât şi la nivel local în cinci dintre oraşele cu numărul cel mai mare de cetăţeni RTT, a unor mecanisme de consultare şi de dialog care să facilizeze integrarea.

Acestea presupun colaborarea a trei mari categorii de actori:

• RTT: reprezentanţi ai organizaţiilor, reprezentanţi ai comunităţilor religioase, lideri informali, specialişti, persoane care doresc să se implice la nivelul comunităţii locale;
• Societatea civilă locală: ONG cu preocupări privind migraţia sau integrarea; ONG cu activităţi în diferite domenii, cum ar fi stimularea participării civice, apărarea drepturilor cetăţenilor, combaterea discriminării, relaţiile interetnice şi interculturale, relaţiile autorităţi – cetăţeni, combaterea excluziunii sociale, promovarea egalităţii de gen, educaţia, cultura, tineretul, etc; reprezentanţi ai structurilor formalizate sau informale de reprezentare sau activism civic (consilii de cartier, de stradă, federaţii ale asociaţiilor de proprietari, consiliul tinerilor, consiliul seniorilor); alte structuri locale neguvernamentale (sindicate, asociaţie de dezvoltare locală, comunităţi religioase, etc.), personalităţi publice (specialişti, oameni de cultură, jurnalişti, etc), cetăţeni care doresc să se implice la nivelul comunităţii locale;
• Instituţii publice: Consiliul Judeţean, Consiliul Local, Primăria, structuri regionale, judeţene sau locale din diferite domenii: administraţie publică, evidenţa populaţiei, educaţie, sănătate, muncă, protecţie socială, etc.

La nivel local, în urma unor seminarii la care au fost invitaţi reprezentanţi ai celor trei categorii descrise mai sus, au fost constituite grupuri de lucru locale. Acestea funcţionează în mod autonom, pe baza unor principii asumate:

• deschidere şi flexibilitate;
• recunoaştere a valorii tuturor contribuţiilor şi responsabilizare;
• atenţie la diversitate şi echilibru;
• caracter non-partinic;
• implicare benevolă a membrilor comunităţii;
• sustenabilitate, găsirea acelor formule care să poată fi menţinute în timp;
• exprimare liberă asociată cu respectarea celorlalţi şi a normelor naţionale şi europene;
• transparenţă şi utilizarea de canale multiple de comunicare, adaptate publicului ţintă;
• iniţierea de demersuri pertinente şi realiste.

Grupurile de lucru locale se focalizează pe cel puţin două categorii de demersuri complementare. În primul rând, este vorba despre includerea reprezentanţilor RTT şi a problematicii integrării acestora în acţiunile de consultare publică desfăşurate de diferitele instituţii publice, precum şi în activităţile comune, generale sau sectoriale, ale societăţii civile locale. Acest lucru se poate face fără eforturi deosebite şi simpla comunicare a datelor de contact relevante poate pune cetăţenii şi organizaţiile sau comunităţile în legătură, stimulând dialogul intercultural şi găsirea unor formule de convieţuire echitabile. În al doilea rând, activitatea grupurilor de lucru locale constă în identificarea principalelor probleme, a elementelor care blochează sau limitează posibilităţile de integrare a cetăţenilor RTT şi în formularea de soluţii concrete la aceste probleme. Deseori, problemele pot fi soluţionate cu resurse locale, fie prin intervenţia unor instituţii, fie prin implicarea unor ONG. În cazul anumitor probleme se constată însă nevoia de intervenţie a unor instituţii cu dimensiune naţională. De aceea, fiecare grup de lucru local a desemnat reprezentanţi în trei grupuri de lucru tematice naţionale.

Schema de mai jos ilustrează procesul aflat în prezent în curs de desfăşurare şi relaţiile dintre cele două categorii de grupuri de lucru.

Grupurile tematice naţionale au reuşit nu doar identificarea unui număr de probleme concrete din fiecare domeniu, ci şi formularea unor propuneri concrete ce vizează fie îmbunătăţirea modului în care se pun în practică unele politici publice, modificări ale unor proceduri administrative sau chiar ale cadrului legislativ. Acestea sunt prezentate şi pot fi comentate pe forumul www.migrant.ro. Ne dorim ca aceste mecanisme să continue să funcţioneze şi să rămână deschise pentru a asigura o reprezentare echilibrată a unui număr cât mai mare de comunităţi cărora le aparţin cetăţenii RTT rezidenţi în România.

Pentru o democraţie participativă incluzivă

Călin Rus, Director, Institutul Intercultural Timișoara

Democraţia reprezentativă clasică tinde să limiteze rolul cetăţenilor la exercitarea periodică a dreptului la vot, lăsând guvernarea, adică elaborarea şi implementarea politicilor publice, pe seama celor aleşi şi a instituţiilor girate de aceştia.

Democraţiile moderne sunt însă democraţii participative, în care, pe de o parte, cetăţenii au un rol activ şi în afara perioadei alegerilor şi, pe de altă parte, autorităţile manifestă deschidere şi susţinere pentru participarea cetăţenilor la procesul de luare a deciziilor. Astfel, deşi autorităţile publice îşi menţin rolul principal în elaborarea şi implementarea politicilor publice şi îşi asumă deciziile luate şi consecinţele acestora, acestea definesc şi aplică modalităţi de comunicare şi de informare a cetăţenilor, răspunde solicitărilor şi sugestiilor formulate de cetăţeni şi invită la dialog şi la consultări, ţinând cont de concluziile la care se ajunge. Desigur, o democraţie participativă poate funcţiona doar dacă şi cetăţenii se implică. Astfel, în mod normal, cetăţenii ar trebui implicaţi în toate etapele ciclului politicilor publice:

• semnalarea problemelor şi introducerea acestora pe agenda publică;
• formularea de politici publice ca răspuns la problemele respective;
• implementarea politicilor publice;
• monitorizarea şi evaluarea politicilor publice.

Trebuie însă adăugat un element: o democraţie participativă este cu adevărat conformă cu principiile democratice atunci când unor categorii cât mai largi de cetăţeni le sunt oferite oportunităţi de participare, inclusiv categoriilor defavorizate, şi atunci când drepturile şi interesele diferitelor categorii din societate sunt luate în considerare.

Dacă în societate există comunităţi minoritare, fie ele minorităţi istorice, fie grupuri recent constituite în urma proceselor de migraţie din ultima perioadă, grupuri care vorbesc o limbă diferită de cea a majorităţii, care au o religie diferită de cea majoritară sau care au tradiţii culturale specifice, este firesc ca acestea să fie incluse în acest demers democratic. Vorbim astfel de democraţie participativă incluzivă.

Demersurile de promovare a unei democraţii participative incluzive în România se înscriu în tendinţe şi procese ce se manifestă deja de aproape zece ani. În ultimii ani în România eu fost elaborate şi au început să funcţioneze mecanisme de consultare între instituţiile publice şi societatea civilă. Există mai multe legi care nu doar facilitează acest proces ci chiar obligă autorităţile să informeze cetăţenii şi să le asigure posibilitatea de a participa la viaţa democratică.

Cele mai importante legi din acest domeniu sunt:

• Legea transparenţei decizionale
• Legea acessului la informaţiile de interes public
• Legea tinerilor
• Legea finanţării ONG din fonduri publice

Textele acestor legi pot fi vizualizate şi pe site-ul www.migrant.ro.

Exemplele de structuri consultative, fie cu statut permanent, fie temporare, sunt numeroase:

• Grupuri consultative formate din reprezentanţi ai ONG la nivel de prefecturi, consilii judeţene sau autorităţi locale
• Grupurile de lucru mixte pentru îmbunătăţirea situaţiei romilor, constituite la nivelul fiecărui judeţ
• Grupuri de lucru ad-hoc legate de campanii publice (de exemplu, grupul de lucru pentru Anul European al Dialogului Intercultural sau cel pentru Anul European al Cetăţeniei prin Educaţie) sau de dezbaterea unor proiecte de politici publice (de exemplu, privind legislaţia pentru protecţia copilului sau noile legi ale educaţiei)

Chiar elaborarea în ultimii ani a unui nou cadru legislativ privind migraţia, cu deplasarea accentului spre „integrare”, este un exemplu de bună colaborare între structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor cu responsabilităţi în domeniul migraţiei şi ONG cu activităţi în domeniu.

Consiliul Minorităţilor Naţionale, organism cu rol consultativ pe lângă Guvernul României, reprezentarea parlamentară a minorităţilor naţionale, precum şi măsurile specifice, inclusiv măsurile pozitive ce vizează comunităţile de romi, reprezintă de asemenea exemple de structuri şi politice ce funcţionează cu succes în România, si reflectă modalităţi de gestionare democratică a diversităţii culturale.

O provocare pentru funcţionarea eficientă şi durabilă a unei democraţii participative incluzive este faptul că deseori grupurile caracterizate prin diferenţe culturale şi/sau defavorizate, au un grad de informare mai redus cu privire la drepturile şi oportunităţile de participare, şi au deseori o capacitate mai limitată de a influenţa politicile publice. De aceea e nevoie de susţinere suplimentară şi de conştientizarea importanţei unei participări echilibrate atât de către membrii acestor grupuri, cât şi de către societatea majoritară.

Ce înseamnă integrare?

Călin Rus, Director, Institutul Intercultural Timișoara

Vorbim în această revistă despre integrare, dar, aşa cum a reieşit şi din dezbaterile din cadrul seminariilor organizate în cadrul proiectului ICS4RTT, integrarea este un concept care trebuie bine definit pentru a evita confuziile. De exemplu, înţelegerea sa poate depinde de domeniul de activitate al utilizatorilor: asistenţii sociali se rerefă la integrare în termeni individuali, în timp ce sociologii sau antropologii tind să o vadă în termeni sociali şi culturali. Câteodată, integrarea este înţeleasă în opoziţie cu excluderea socială, fără nici o preocupare pentru dimensiunea culturală. De multe ori, când dimensiunile sociale şi culturale sunt scoase în evidenţă, integrarea este folosită, în majoritatea cazurilor implicit, ca termen sinonim cu asimilare culturală.

Aşadar, dacă avem în vedere integrarea înţeleasă ca un proces, deseori de lungă durată, care să conducă la posibilitatea unei persoane provenite dintr-un alt spaţiu de a-şi exercita drepturile şi de a avea o viaţă autonomă şi echilibrată în societatea în care trăieşte, trebuie să ţinem cont de existenţa mai multor dimensiuni interdependente.

Dimensiunile interdependente ale procesului de integrare

Pe de altă parte, putem privi integrarea şi dintr-o altă perspectivă, la fel de pertinentă, după cum reiese şi din declaraţiile unuia dintre liderii comunităţii musulmane din România redate în interviul de la pagina 18.

După părerea noastră, integrarea trebuie să ia în considerare atât dimensiunea individuală cât şi cea socio-culturală şi trebuie să fie clar şi explicit diferenţiată de asimilare. Un model foarte util în acest sens ne este oferit de John W. Berry, a cărui lucrare se concentrează asupra analizei  strategiilor de aculturalitate ale imigranţilor. Berry consideră că membrii unui grup imigrant trebuie să răspundă, pozitiv sau negativ, la două întrebări referitoare la statutul lor faţă de societatea majoritară: (1) Este importantă prezervarea identităţii şi a caracteristicilor culturale specifice? şi (2) Este importantă stabilirea şi menţinerea relaţiilor cu alte grupuri?

Răspunsurile la aceste întrebări determină patru opţiuni, reprezentând poziţia grupului imigrant: integrarea, asimilarea, separarea sau segregarea, şi marginalizarea. Termenul de separare este folosit pentru a desemna o dorinţă a grupului imigrant,  în timp ce segregarea se referă la o presiune din partea grupului dominant. Aceste opţiuni pot fi reprezentate printr-o diagramă bidimensională.

Modelul diferenţiază clar integrarea de asimilare şi acordă o importanţă egală păstrării, dezvoltării şi afirmării publice a identităţii culturale şi unei comunicări interculturale eficiente, echilibrate şi continue. El este compatibil dealtfel şi cu o anumită perspectivă asupra culturii:

• Cultura este considerată dinamică şi nu statică, ceea ce înseamnă că se schimbă tot timpul şi reprezintă un produs istoric complex.
• Oamenii participă la crearea şi modificarea culturii prin comunicare şi interacţiune (este o relaţie cu două sensuri).
• Cultura reprezintă un sistem comun de ghidare pentru fiecare societate şi pentru toate grupurile din acea societate, şi este concepută şi comunicată printr-un set specific de simboluri (limbă, ritualuri, tradiţii, îmbrăcăminte, decorarea locuinţei, etc.), familiar şi comun tuturor membrilor unei culturi. Aceste simboluri influențează felul lor de a gândi şi de a se purta, dezvoltarea propriului sistem de valori, care, la rândul său, le permite să comunice şi să coopereze  mai eficient între ei.
• Anumite modele culturale sunt transmise din generaţie în generaţie, dar pot fi şi modificate şi influenţate de indivizi şi de starea societăţii.

Este important aşadar ca în demersurile de promovare a integrării să se aibă în vedere:

• asigurarea unui statut juridic-administrativ clar, care să permită
• accesul la exercitarea drepturilor fundamentale şi la
• condiţii socio-economice decente;
• facilitarea cunoaşterii limbii şi normelor culturale ale societăţii locale;
• asigurarea condiţiilor pentru afirmarea şi recunoaşterea apartenenţelor culturale specifice, pentru păstrarea şi dezvoltarea culturii de origine;
• stimularea implicării şi participării civice, a dialogului intercultural şi a colaborării cu structurile societăţii locale, atât cele publice, cât şi cele ale societăţii civile.

Pentru aceasta este desigur esenţială construirea unei relaţii bazată pe respect şi încredere şi oferirea unui cadru adecvat pentru dialog şi exprimare.

Interviu cu Victor Yila

realizat de Amadou Diouma Niang, Director relaţii internaţionale, Asociaţia Cultura Păcii

Artist, cântăreţ, profesor la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, Victor Yila nu mai are nevoie de nici o prezentare. Sosit în România de la începutul anilor `90 pentru studii universitare, el s-a instalat definitiv în ţara sa de adopţie după terminarea studiilor. Căsătorit cu Oana, o româncă, acest congolez din naştere este şi cetăţean român din decembrie 2007.

Cum aţi ajuns în România şi de ce?

Sunt în România deja de foarte mult timp. Am venit la studii, după ce am absolvit Facultatea de Litere şi de Ştiinţe Umane din Brazzaville, Congo. În România, am obţinut diploma de inginer în construcţii. Am studiat, pentru o foarte scurtă perioadă de timp, şi la o facultate de artă şi de teatru din Bucureşti. Am intrat direct în practică fără să termin această facultate; mi-am dat seama că în acest domeniu diploma nu prea contează. Marele public îl cunoaşte mai degrabă pe Victor Yila comicul. Sunteţi şi profesor, cântăreţ şi sportiv. Un parcurs frumos şi un model de integrare reuşit, nu e aşa? Bine spus. Pentru că împreună cu colegii mei de la Grupul Vouă apărem pe un canal de televiziune privat aproape în fiecare seară, e normal ca majoritatea românilor să mă ştie mai mult ca actor, comic decât ca profesor. În domeniul muzical, am un parcurs frumos, să zicem. De fapt, acum câţiva ani, am observat că era o nişă neexploatată în acest domeniu, în sensul că nu exista un negru, un african să zicem, care să cânte folclor românesc. Am profitat de această ocazie pentru a ocupa acest loc. Şi, marea mea surpriză, a fost un succes extraordinar. Unele persoane cred că am devenit un pic deranjant. Au impresia că ocup

locul lor, că iau din spectacolele lor, concertele lor. Dar, este loc pentru toată lumea. Nu mi-e ruşine să zic că sunt invitat aproape în fiecare weekend la nunţi, botezuri româneşti şi alte activităţi culturale şi artistice pentru comune şi oraşe organizate de primării.

African, sunteţi mai degrabă pasionat de muzica populară românească. Cum vă explicaţi asta?

Ca orice african, ritmul e în sângele meu, eu ador să dansez şi n-am făcut mari eforturi pentru a intra în dansul românesc, în folclorul autentic românesc. Pentru că mişcările fiind aproape africane m-am simţit ca în Africa.

Spuneţi-mi ceva despre Echipa Naţională de Fotbal a Artiştilor din România.

Sunt vice-preşedintele acestei echipe. Echipa participă sau organizează diverse meciuri demonstrative. Majoritatea coechipierilor mei sunt muzicieni, circa 75%. Sunt şi actori, manechini şi creatori de modă. Participăm la diferite evenimente, în timpul zilei jucam un meci demonstrativ de fotbal cu echipa locală, iar seara organizăm un mare spectacol muzical. Am fost vice-campioni mondiali de fotbal anul trecut şi acum doi ani, când am participat la turnee organizate în Rusia cu, printre alţii, brazilieni, argentinieni, camerunezi. E ceva plăcut şi e foarte frumos. Ziua jucăm cu plăcere şi seara cântăm cu bucurie.

De o vreme telespectatorii vă vad şi la alte televiziuni fără restul trupei Vouă. Ce legătură mai păstraţi cu aceasta trupă teatrală?

Grupul Vouă evoluează la Naţional TV cu care avem un contract care va lua sfârşit în septembrie. Ne-am achitat de obligaţiile noastre contractuale şi se pare că un mare canal de televiziune din Bucureşti a pus deja ochii pe noi. Să zicem că în toamnă vom pleca din Naţional TV pentru un alt mare canal de TV din România. Deocamdată contractul nu e încă semnat, motiv pentru care mă abţin să spun despre ce canal de televiziune e vorba. Să zicem că fiecare membru al trupei păstrează o anumită independenţă profesională. Membrii Grupului Vouă sunt liberi. Fiecare membru, fiecare artist poate participa la diverse emisiuni, îşi poate presta talentul, dar fără să fie membru al unei alte trupe de umor organizate. În cadrul grupului Vouă, nu mă abţin să zic, eu şi Marilena Chelaru suntem puţin mai cunoscuţi decât ceilalţi. Motiv pentru care suntem peste tot, invitaţi de toate televiziunile din România şi în diferite show-uri. Nu înseamnă că am plecat din Vouă. Plecăm doar pentru nişte prestaţii, ca să ne facem nişte bani şi atât. Este şi pentru a promova imaginea trupei în general. Apărând la două-trei televiziuni ne facem şi reclamă şi imagine.

Ce părere aveţi despre politica românească în materie de integrare a străinilor?

Odată cu evenimentele din decembrie 1989 care s-au soldat şi cu dispariţia fostului preşedinte Nicolae Ceauşescu, politica românească a cunoscut mari schimbări. Diversele guverne care s-au succedat din 1990 au încercat, fiecare în maniera lui, să adopte o politică de integrare a străinilor care sunt aici. Eu mă consider un om integrat în societatea românească. Pentru asta trebuie să ştii limba, tradiţiile româneşti, tabuuri, etc. şi să accepţi realitatea carpatină. Cum se zice, realitatea Dâmboviţei. Balcanicii sunt un pic diferiţi de occidentali. Trebuie să intri în mijlocul Balcanilor pentru a cunoaşte bine populaţia românească. Cred că nu se poate spune că e imposibil să te integrezi în România. Ca în Occident, nu e mereu uşor. Cu un pic de efort, e posibil şi în România. Eu sunt un exemplu viu. Mă simt complet integrat in societatea românească.

Vă simţiţi discriminat în România?

Discriminarea se găseşte peste tot în lume. Şi în Occident şi în Africa. În România, discriminarea există. În ceea ce mă priveşte, discriminarea este legată de culoarea mea. Noaptea toate pisicile sunt negre. Dar ziua, se vede că ăsta e alb, că celălalt e negru …..sunt mereu probleme. Deci trebuie să reparăm un pic aceste probleme care, din nefericire, sunt reale. La început m-am simţit un pic discriminat dar de când am devenit o persoană publică, am impresia, dacă nu mă înşel, că discriminarea, în ceea ce mă priveşte, a dispărut un pic. Îmi doresc să fie la fel şi pentru ceilalţi africani.

Ca vedetă, cum trăiţi rasismul în viaţa dumneavoastră de zi cu zi în ţara de adopţie?

E o realitate care mai există în secolul XXI şi care trebuie să dispară pentru că suntem toţi egali. Toţi avem aceleaşi drepturi şi obligaţii. În ceea ce mă priveşte, e foarte amuzant când, pe stradă, mi se întâmplă să aud un grup de oameni spunând:

– „Uite o cioară”.

– „Dar e actorul ăla”.

Şi ceilalţi îşi schimbă atitudinea. E o reacţie ciudată. Câteva minute mai devreme m-au deranjat când m-au calificat drept cioară, dar, brusc, cineva m-a recunoscut şi se schimbă instantaneu atitudinea şi îmi cer un autograf. Totuşi nu trebuie să bagi marea majoritate a românilor în aceeaşi oală. Românii sunt oameni receptivi, oameni care cred că pot trăi cu negrii.

„Mă simt complet integrat în societatea românească.”

Interviu cu Dr. Ahmed Mazhar Nackeshbandi

realizat de Amadou Diouma Niang, Director relaţii internaţionale, Asociaţia Cultura Păcii

Sosit in România in 1976 pentru studii in medicină, Doctor Ahmed a ales pe urmă să se stabilească in ţară. Doctor în ştiinţe medicale cu specializare în chirurgie cardio-vasculară, Dr. Ahmed esti şi Preşedintele Fundației Centrul Cultural Islamic Semiluna, o organizaţie neguvernementală care, de 16 ani, are ca scop integrarea comunitătilor de străini, mai ales de religie musulmană, în societatea românească.

Puteţi să îmi spuneţi când şi de ce aţi venit în România?

Am început medicina într-o ţară arabă dar din motive politice survenite atunci am plecat în Franţa, o ţară care s-a dovedit foarte scumpă pentru mine. Astfel, am stat doar câteva luni acolo. Apoi am venit în România la sfarşitul anului 1976 pentru că ştiam că aici cheltuielile lunare erau pe măsura buzunarului meu. La vremea respectivă, studiile de medicină erau foarte cotate în România. Astfel, foarte mulţi străini din toate ţările veneau la studii în România. Iată motivul pentru care am venit aici.

Odată terminate studiile, de ce aţi rămas în ţară?

Am rămas în România după studiile mele pentru că, între alte motive, nu aveam unde să mă duc. Am profitat de această împrejurare pentru a-mi continua studiile. După specializare, m-am înscris la doctorat. Examenul de absolvire a doctoratului fiind programat în luna decembrie, m-am trezit cu revoluția din 1989 pe cap. Întrunirea comisiei profesorale nu a fost posibilă iar examenul meu final a fost atunci amânat pâna în mai 1990. Dupa doctorat, am avut ocazia să lucrez ca medic chirurg senior, cu carte de muncă, la spitalul Fundeni. Am fost printre primii străini angajaţi la Fundeni ca medic chirurg.

Apoi v-aţi căsătorit. Copii dvs sunt născuţi în România. Vă simţiţi integrat în societatea românească, chiar dacă aveţi ceţătenie română?

Am ceţătenie din 1992. Copiii mei au învăţat aici, au trăit aici. Practic ei simţeau instinctiv că sunt ataşaţi de această ţară mai mult decât de orice altă ţară pentru ca aici au crescut. Şi eu am petrecut cea mai frumoasă parte din viaţa mea aici. Cu bine şi cu rău, cu amintiri şi cu rememorare. Practic aici am petrecut tinereţea mea. Din acest punct de vedere mă simt ataşat de această ţară dar cuvântul integrat sau expresia bine integrat sunt termeni foarte largi. Aş vrea să fiu forte bine integrat dar eu cred că încă nu s-a materializat această dorinţă din mai multe motive. Vrem să fim bine integraţi fără să pierdem din specificul nostru ca persoană şi cultură. De asta nu pot să vă răspund numai personal. Aş vrea să fiu foarte bine integrat dar după ce ştiu ce înseamnă integrare. Oare este dizolvare în această societate? Oare este pierderea culturii mele? Este să-mi pierd personalitatea mea şi să câştig o altă personalitate? Eu nu ştiu ce înseamnă integrare? Eu cred că România face parte din acest proiect numit U.E. Eu pot să vă dau un răspuns foare clar şi cred că foarte la punct, anume că: pe cât România se simte integrată în Uniunea Europeană, pe atât mă simt şi eu integrat în societatea românească. Deci dacă România ca stat, cu toate puterile ei se simte integrate în aceasta societate multiculturală, şi eu tot la fel. Fiindcă are dorinţă să fie foarte bine integrată şi eu am această dorinţă. Noi, eu şi dvs, ca şi resortisanţii ţărilor terţe, când vorbim de integrare ne gândim la toate aceste aspecte, la fructificarea unui şir de ani de luptă pentru o viaţă multiculturală în Europa. Aş vrea să fiu foarte bine integrat. De câţiva ani asistăm totuşi la o îmbunătăţire a legislaţiei care reglementează regimul străinilor în România. Ce bilanţ faceţi al politicii de integrare a străinilor din România?

Eu cred că integrarea este o necesitate, nu un lucru care se dă.

Când vorbim de legislaţie, vorbim de un lucru care se dă. Pentru că şi foarte mulţi străini care vin aici, migranţi, emigranţi, în ghilimele, sau unii care au venit ca mine, câteodată cer de la stat mai mult decât dau ei, participă ei. Şi câteodată ei cred că dreptul se dă nu se ia. Eu cred ca integrarea este o necesitate la care trebuie să participăm şi noi. Când ajungem noi să credem acest lucru, că e o valoare, atunci putem să spunem că am facut ceva. Eu prin prezenţa mea aici m-am implicat, prin fundaţia la care sunt co-fondator, în activităţi care să contribuie la buna integrare a străinilor. Noi spunem bună integrare. Eu nu am folosit cuvântul integrare ci bună integrare, atâta timp cât eu ca persoană îmi păstrez cultura. Dacă integrarea înseamnă asimilare, să îmi pierd identitatea, atunci nu mai sunt bun pentru această societate. Iată motivul pentru pentru care am înfiinţat acest centru cultural, să învăţăm copiii noştri, să învaţăm şi noi, ca să fim prezenţi cu cultura noastră în acest mozaic multicultural care se numeşte societatea românească. Eu nu pot să dau la alţii dacă nu mă prezint foarte bine. Nu știu despre legi. Dvs ştiti mai bine. Eu ştiu despre fapte. Încă nu suntem bine integraţi. Cine este vinovat? Poate că şi noi suntem.

Credeți că statul român ia în considerare nevoile resortisanţilor ţărilor terţe care trăiesc în România?

Nu cred, dar asta nu înseamnă că el face acest lucru voit. Statul român a avut relaţii foarte bune cu străinătatea. Noi vorbim de instituţiile statului român. Prezenţa străinilor cu şedere legală în această ţară a fost întreruptă timp de aproximativ 40 de ani, din perioada comunismului încoace. Experienţa oficialităţilor sau a instituţiilor statului român este exact cum este experienţa prezenţei mele aici, ca unul care a fost aici la studii, a plecat, apoi a revenit ca să se stabilească în ţară. Ne lovim de foarte multe probleme pe care încercăm să le rezolvăm împreună. Nu cred că România a ajuns să fie ca şi în Marea Britanie, Suedia sau Statele Unite ale Americii. Cine spune acest lucru face o greşeală foarte mare, dar pot să spun că dorinţa sau voinţa este mai mare decât acolo. Nu de dragul străinilor ci pentru că România vrea, pentru că România este convinsă, este hotărâtă, cu toate laturile ei politice, să intre în U.E. şi asta înseamnă să aplice toate legislaţia europeană. Eu nu cred că am ajuns la targetul sau plafonul pe care îl dorim noi. Dvs sunteți jurist. Cunoşteți foarte bine legislaţia, mai bine decât mine. Faţă de România, ţările vest-europene au avut multă mai multă experientă. Prezenţa străinilor ca rezidenţi datează în cazul lor de aproximativ un secol. Cu tot ce înseamnă asta.

„Vrem să fim bine integraţi, fără să pierdem din specificul nostru ca persoană şi cultură.”

Organizaţia Studenţilor Basarabeni din România

Iurie Mocanu, Organizaţia Studenţilor Basarabeni din România

Tinerii români din Basarabia au început să vină la studii în România în jurul anului 1992, la scurt timp după prăbuşirea colosului sovietic. Deşi centrele universitare româneşti pregătiseră mai multe generaţii de studenţi basarabeni, o structură cu caracter juridic care să-i reprezinte în spaţiul românesc şi să militeze pentru interesele şi drepturile lor s-a înfiinţat abia în anul 2001. Este vorba de Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Timişoara – deschizătoare de drum ONG-istic pentru tinerii din Basarabia şi liantul iniţiativelor creatoare studenţeşti. Înfiinţarea acestui ONG reflectă dezideratul studenţilor basarabeni de a se afirma în mediul românesc şi de a demonstra legătura firească dintre specificul cultural basarabean şi cel autohton. Principala misiune a acestei organizaţii este educarea tinerilor în spirit naţional, democratic şi pro-european – ingrediente indispensabile pentru formarea tinerilor de care aceştia au fost privaţi din cauza factorilor istorici, politici şi sociali nefavorabili.

Ceea ce ne-a mânat în lupta deloc uşoară a promovării imaginii tinerilor din Basarabia au fost câteva obiective pe care ni le-am fixat încă de la început şi la care nu vom renunţa niciodată. Primul şi cel mai important dintre ele este crearea unei relaţii cât mai strânse între tinerii de pe ambele maluri ale Prutului aflaţi la studii în Timişoara. Urmărim să realizăm aceasta prin implicarea lor în diverse activităţi şi colaborarea cu organizaţii neguvernamentale. Culturii îi revine un rol esenţial în consolidarea relaţiilor dintre tineri, drept pentru care proiectele culturale vin în ajutorul cultivării spiritului naţional al acestora. Aspiraţiile societăţii româneşti către valorile democratice şi pro-europene nu i-au putut ocoli nici pe basarabenii care studiază aici şi care constituie cheia integrării şi dezvoltării reuşite. Deşi suntem o organizaţie apolitică, ne propunem, de asemenea, să informăm societatea civilă din ţară asupra diverselor evenimente politice şi social-culturale din Republica Moldova, România şi restul lumii. Aceasta a fost dovedită cu prisosinţă în timpul evenimentelor dramatice de pe 7 aprilie care au scandalizat opinia publică mondială.

„Nasc şi la Moldova oameni”, cum a spus Miron Costin cu mai bine de trei secole în urmă – valabil atunci la fel ca şi acum. Astfel că organizaţia noastră nu a putut rămâne indiferentă faţă de realizările de seamă ale personalităţilor culturale sau din alt domeniu din Basarabia. Datoria noastră morală este să le aducem la cunoştinţa publicului românesc. Și nu în ultimul rând, dorim să informăm societatea civilă românească de problemele pe care le întâmpină basarabenii în Republica Moldova sau România.

Pe parcursul celor zece ani de existență, OSB și-a trecut în CV numeroase activități. Dintre acestea, amintim:

• Congrese internaționale cu dezbateri între studenți și specialiști în domenii, precum: istorie, cultură, sociologie, drept, etc.
• Comemorarea evenimentelor istorice de mare însemnătate pentru dezvoltarea spiritului românesc de pretutindeni;
• Mitinguri de solidaritate în timpul momentelor de răscruce ale societății românești
• Școli de vară cu participarea a sute de studenți din toată țara și din străinătate
• Organizarea anuală a Festivalului Zilele Basarabiei – piatra de temelie a OSB;
• Competiții pe diferite discipline sportive între ONG-uri;
• Excursii de informare la principalele centre istorice și culturale din țară
• Publicații studențești cu acoperire în principalele centre universitare și comunități românești din afara granițelor;
• Campanii de informare, promovare și apărare a drepturilor omului;
• Cursuri de cultură românească, film și dezbatere;
• Marșuri de protest împotriva inadvertențelor clasei politice;
• Lansarea portalului de informare www.basarabeni.ro
• Conferințe pe teme studențești cu participarea oficialităților și reprezentanților autorităților publice;
• Lansarea revistei basarabeni.ro
• Olimpiade studențești.

Dar cum basarabenii nu uită nici să se distreze, printre activitățile noastre se numără și organizarea Balului Bobocilor, ajuns anul acesta la cea de-a șasea ediție. Acest eveniment are drept scop întâmpinarea noii generații de tineri basarabeni sosiți la studii în România. Așadar, din program nu pot lipsi buna dispoziție, entuziasmul și optimismul. Tot ce am făcut până acum, obiectivele pe care ni le-am propus, și determinarea ce ne caracterizează ne recomandă drept o organizație de perspectivă și ancorată în realitatea românească.

Proiecte privind migraţia în România

Ne propunem ca în fiecare număr al revistei noastre să oferim spaţiu pentru prezentarea unor organizaţii, a unor comunităţi (etnice, naţionale sau religioase), sau a unor proiecte care vizează integrarea imigranţilor. În acest număr se prezintă (în pagina alăturată) Organizaţia Studenţilor Basarabeni.

Semnalăm de asemenea proiectele aflate în prezent în derulare şi care sunt finanţate în cadrul Programului European privind Gestionarea Fluxurilor Migratorii, gestionat de Oficiul Naţional pentru Imigrări.

Proiectul nostru, ICS4RTT, a fost printre primele proiecte finanţate din Fondul European pentru Integrarea RTT.

În afară de acesta, se derulează în prezent următoarele proiecte (cu termen de finalizare în 31.12.2009):

Titlu: “Program de educare şi integrare pentru resortisanţii ţărilor terţe”;

Beneficiar: Fundaţia Familia;

Obiective: formarea în comunitate a unui nucleu specializat care să ofere pentru 35 de persoane provenite din rândul resortisanţilor ţătilor terţe cu şedere legală în România din Municipiul Galaţi posibilitatea de educare şi integrare ocupaţională; asigurarea de acţiuni cu scop de educare, învăţare şi culturalizare timp de nouă luni pentru 35 de persoane provenite din rândul resortisanţilor ţărilor terţe cu şedere legală în România din Municipiul Galaţi; sensibilizarea opiniei publice din Municipiul Galaţi, pe parcursul a nouă luni, privind problematica persoanelor ce provin din rândul resortisanţilor ţărilor terţe pe teritoriul României.

Titlu: “Comunicarea interculturală – factor de integrare socială”;

Beneficiar: Societatea Filantropică Diana;

Obiectiv: Crearea unui cadru de integrare socială a resortisanţilor prin organizarea de cursuri de comunicare interculturală la nivelul resortisanţilor şi al funcţionarilor publici.

Titlu: “Bun venit în România! – Îmbunătăţirea cunoştinţelor resortisanţilor statelor terţe cu privire la drepturile, obligaţiile precum şi posibilităţile lor de integrare în societatea românească”;

Beneficiar: ARCA  – Forumul Român pentru Refugiaţi şi Migranţi; Parteneri: Fundaţia Soros România şi ADO SAH ROM.

Obiectiv: Îmbunătăţirea accesului RTT la informaţii referitoare la drepturile, îndatoririle şi oportunităţile de integrare în România, creşterea gradului de relevanţă a informaţiilor oferite RTT, prin instituirea unui sistem de consultare a membrilor comunităţilor acestora şi ameliorarea comunicării dintre RTT şi societatea gazdă.

Titlu: “Împreună cu şi pentru resortisanţii ţărilor terţe”;

Beneficiar: Asociaţia pentru Rezolvarea Alternativă a Disputelor – ADRA;

Obiectiv: Crearea unui cadru de informare şi integrare socială a RTT care se află pe teritoriul României, prin elaborarea unui instrument de diseminare a informaţiilor cu privire la drepturile, obligaţiile şi oportunităţile de integrare a acestora.

Din Fondul European pentru Refugiaţi sunt finanţate în prezent proiectele:

Titlu: “Consiliere şi asistenţă juridică pentru solicitanţii de azil – 2009”;

Beneficiar: Consiliul Naţional Român pentru Refugiaţi (CNRR);

Titlu: “Integrarea solicitanţilor de azil în societatea românească”;

Beneficiar: Organizaţia Salvaţi Copiii;

Titlu: “Asistenţa beneficiarilor unei forme de protecţie de pe raza teritorială a centrelor de cazare pentru asigurarea unei locuinţe”;

Beneficiar: ARCA – Forumul Român pentru Refugiaţi şi Migranţi;

Titlu:“Sprijinirea persoanelor cu o formă de protecţie în procesul de obţinere a cetăţeniei române”;

Beneficiar: ARCA – Forumul Român pentru Refugiaţi şi Migranţi;

Titlu: “Îmbunătăţirea consilierii şi asistenţei juridice pentru solicitanţii de azil – 2009”;

Beneficiar: Consiliul Naţional Român pentru Refugiaţi (CNRR).

Migranţi în România

Oana Neștian, Institutul Intercultural Timişoara

Cine sunt în prezent imigranţii în România? Câţi sunt la număr şi de unde provin ei? Răspunsul la o asemenea întrebare nu este simplu, neexistând încă un set de criterii unanim acceptate pe baza cărora să poată fi colectate şi făcute publice date statistice. Printre datele disponibile în prezent sunt cele privitoare la numărul cetăţenilor străini cu drept de şedere temporară sau permanentă în România. Astfel, la 31 august 2009, în România se aflau înregistraţi cu şedere legală 59.017 străini. Dintre aceştia, 49.497 cu şedere temporară şi 9.520 cu şedere permanentă.

Din punct de vedere al scopului pentru care străinii au obţinut un drept de şedere temporară, cei mai mulţi erau membri de familie ai cetăţenilor români (17.264), în scop de studii (12.510) şi angajare (9.347). Situaţia detaliată a scopurilor este următoarea:

Din punct de vedere al ţărilor de origine, cei mai mulţi străini cu şedere temporară sunt din Republica Moldova (16.134), Turcia (8.347) şi China (6.024). În ceea ce priveşte străinii cu şedere permanentă, cei mai mulţi sunt din China (2.057), Turcia (1.534) şi Siria (1.014).

Acestora li se adaugă şi aproximativ 1000 de cetăţeni străini care beneficiază de o formă de protecţie în România, cea mai mare parte dintre aceştia având statutul de refugiaţi.

Dacă se compară aceste date cu cele din anii anteriori se poate constata o creştere susţinută, accelerată după integrarea României în UE, dar oarecum încetinită în ultima perioadă, pe fondul crizei economice. Analizând datele de mai sus putem constata totodată că, prin faptul că o mare parte dintre imigranţi (o treime din numărul total) sunt membri de familie ai unui cetăţean român, dispunând deci, cel puţin potenţial, de un sprijin direct în demersurile de integrare. De asemenea, dintre cei care sunt veniţi la studii (aproximativ un sfert din numărul total), probabil doar o parte au intenţia de a se integra în societatea locală şi a rămâne pentru o perioadă mai îndelungată în România, restul având doar nevoie de sprijin pentru a putea duce o viaţă echilibrată pe durata studiilor.

Opinia publică cu privire la străini din România

O altă întrebare importantă se referă la atitudinea generală a populaţiei faţă de străini în general, şi faţă de cei care solicită protecţie în calitate de refugiaţi, în special. Dezvoltarea unei societăţi primitoare şi incluzive este o pre-condiţie pentru o integrarea reuşită. Atunci când membrii societăţii înţeleg cu adevărat motivele pentru care refugiații sunt nevoiți să își părăsească țara și motivele pentru care protecția refugiaților eset o obligație morală și legală în toate țările europene, ei vor face tot posibilul să creeze un mediu în care refugiații să își poată reface viața. Totuși, crearea unui mediu primitor, care încurajează și susține integrarea refugiaților depinde de mai multe entități. Guvernul, mediul, mass-media și sistemul educativ au un rol important în susținerea înțelegerii și solidarității și în asigurarea informării publice corecte și echilibrate.

Conform raportului cercetării privind percepția populației cu privire la străinii şi refugiații din România, realizată de Oficiul Român pentru Imigrări în septembrie 2008, opinia despre străinii şi refugiaţii care locuiesc în România este, în general, neutră, chiar favorabilă: 47,3% dintre respondenţi au declarat că au o părere nici bună, nici proastă despre străini, iar numărul celor care au o părere bună (33,3%) este mai mare decât al acelora cu o părere proastă (9,9%). În ceea ce priveşte influenţa străinilor asupra dezvoltării ţării, datele confirmă părerea neutră, chiar favorabilă a populaţiei: aproape jumătate dintre respondenţi (49%) consideră că prezenţa străinilor în România nu are nici un efect bun, nici unul rău asupra dezvoltării ţării noastre, iar peste un sfert dintre aceştia (28,4%) declară că această influenţă este una bună.

Se remarcă o lipsă a informaţiei în rândul populaţiei în ceea ce priveşte străinii: aproape o treime consideră că în România trăiesc peste 1 milion de străini, doar 14,6% indicând cu aproximaţie numărul corect de străini şi refugiaţii. Aproape o treime dintre respondenţi (29,3%) cred că în acest moment în România trăiesc peste 100.000 de refugiaţi, deci de zece ori mai mult decât cifra reală. Principalele informaţii despre străini sau refugiaţi sunt oferite de mass-media: mai mult de trei sferturi dintre respondenţi (76,7%) au aflat cele mai multe lucruri despre străini şi refugiaţi din mass-media, fără a exista o experienţă directă cu aceştia (82% nu au stat de vorbă niciodată cu un refugiat, doar 15% cunoscând personal un refugiat).

În general, refugiaţii sunt văzuţi ca persoane harnice, muncitoare, religioase, la locul lor responsabile, provenind din ţări asiatice sau arabe. În măsură mai mică, aceştia sunt asociaţi cu atribute precum „violenţi”, „agresivi”, „leneşi”, „indisciplinaţi”. Mai mult de un sfert dintre respondenți consideră că principalul motiv pentru care străinii se află în România este să facă afaceri (29%) sau să muncească (28.6%).

Asistenţa oferită de către autorităţi refugiaţilor este puţin cunoscută în rândul populaţiei (71% din populaţia vizată admite că nu cunoaşte serviciile pe care autorităţile le acordă persoanelor refugiate, iar 79% nu cunosc drepturile persoanelor refugiate din România). În ceea ce privește integrarea persoanelor refugiate, gradul cel mai ridicat de responsabilitate este transferat asupra Guvernului (50,1% dintre respondenţi), în timp ce 44% dintre respondenţi consideră că autorităţile din România ar trebui să acorde mai multe drepturi persoanelor refugiate, iar 28% consideră că acest lucru nu este necesar (28% nu pot formula o opinie cu privire la acest lucru).

Oamenii sunt foarte puţin conştienţi de rolul pe care ar putea să îl aibă în sprijinirea refugiaţilor. În ceea ce priveşte reprezentarea conceptului de integrare socială în rândul populaţiei, mai mult de jumătate dintre respondenţi (50,4%) sunt de părere că principalul lucru pe care un refugiat ar trebui să-l facă pentru a se integra într-o comunitate este de a învăţa limba, urmat de obţinerea unui loc de muncă (27,6%). Mai puţini acordă importanţă învăţării culturii şi obiceiurilor româneşti (8,1%) sau abilităţilor de comunicare ale refugiaţilor (4,9%).

Așadar, opinia publică față de refugiați este în general neutră sau favorabilă. Cu toate acestea, există necesitatea unei clarificări conceptuale privind diferenţele dintre refugiaţi şi celelalte categorii de străini din România. Este necesară, de asemenea o infomare mai clară cu privire la drepturile refugiaților, instituțiile responsabile pentru integrarea persoanelor refugiate și rolul pe care îl poate avea fiecare persoană în sprijinirea refugiaților. Mass-media, fiind principalul mijloc prin care populația află despre refugiați, joacă un rol important, prin modul în care reflectă problematica refugiaților, în impactul politicilor și programelor de integrare. Trebuie acordată o mare atenție modului în care sunt prezentante informațiile, pentru a evita dezinformările și exagerările.

În numerele următoare ale revistei vom continua să prezentăm şi să analizăm date statistice privind străinii rezidenţi în România, rezultatele unor studii referitoare la atitudinile populaţiei faţă de aceştia, dar şi opiniile cetăţenilor străini faţă de şansele pe care le oferă societatea românească pentru integrare.

Impresii de migrant

Cristina Duran Florescu, Organizația Femeilor Refugiate în România

„Totul sau aproape totul este nou, necunoscut poate, diferit în mod sigur.”

Cu toţii am auzit de păsări migratoare. Aici lucrurile sunt clare. Ni s-au explicat de mult la zoologie.

Şi de popoare migratoare am auzit. Doar am învăţat la istorie. Dar asta a fost tare, tare de mult în trecutul nostru.

Mai ştim despre comunităţi de altă etnie care trăiesc alături de noi, românii. Fie că sunt germani, lipoveni, greci, italieni, polonezi, rromi, maghiari, huţuli, etc., ei sunt de mult aici. Ştim că dintre ei s-au ridicat personalităţi care au avut o contribuţie activă la dezvoltarea României (Carol Davilla, Effingham Grant, domnitorul Vasile Lupu, Grigoraș Dinicu ca să citez numai câteva nume). Nu ne punem prea multe întrebări despre ei dar ştim că au venit din altă parte.

Adică, în termeni moderni, au fost migranţi.

În ultimul timp se aude din ce în ce mai des vorbindu-se despre emigranţi, imigranţi, migranţi economici sau de altă natură, fluxuri migratorii, politici de gestionare a acestor fluxuri, integrare a migranţilor şi multe altele. Ba chiar am devenit mulţi dintre noi, românii, migranţi.

Ce ştim despre toate astea şi mai ales ce ştim despre aceşti oameni care vin în România în calitate de migrant ?

Cu ce se deosebesc ei de noi autohtonii, în afară de semnele evidente de la prima vedere (limba vorbită, aspectul exterior, semne religioase purtate, sau mai ştiu eu ce)?

De ce au venit? Au dificultăţi aici?  Ce dificultăţi au? Au toţi aceleaşi probleme? Cum se descurcă? Ce întrebări îşi pun?

Domeniul este foarte vast şi putem să vorbim multe.

Am să încerc să vă spun câteva cuvinte din experienţa proprie.

Eu sunt româncă şi migrantă, cu o bogată tradiţie personală, familială şi a mediului în care am trăit. De fapt, de când m-am născut, acum mai bine de 50 de ani, am avut totdeauna migranţi în jurul meu.

Viaţa a făcut că am avut o lungă experienţă (15 ani) de migrant eu însumi. Iar, de 5 ani de când m-am întors în ţară, am prieteni şi muncesc printre şi pentru  migranţi.

Indiferent de ce ai migrat undeva şi cât timp vei sta, când ajungi vrei, ca orice om, să te simţi «acasă».

Lăsând deoparte aspectele juridice şi administrative privind statutul legal, pe plan personal ai o mulţime de dificultăţi de depăşit.

Ai multe de învăţat dar trebuie s-o faci pentru că vrei să te regăseşti, să te acomodezi, să te adaptezi, să te integrezi. Ai nevoie să poţi ancora, să prinzi rădăcini.

Totul, sau aproape totul, este nou, necunoscut poate, diferit în mod sigur.

În primul rând limba, pe care vrei şi trebuie s-o înveţi cât mai repede. Felul de a vorbi şi de a se exprima poate crea confuzii. Trebuie să fii atent.

Climatul, mâncarea, legumele, fructele, vegetaţia, peisajul, chiar mirosurile, lumina, sunt diferite.

Îmbrăcămintea, codurile vestimentare, codurile sociale, tradiţiile sunt altele.

Apoi, codurile de comunicare: cum să le cunoşti, cum să le înveţi ca să eviţi gafele sau conflictele. Cum să legi relaţii cu oamenii, să ai contacte, să-ţi faci prieteni. Pentru că ai nevoie să nu fii singur, ai nevoie de oameni. De alţii ca tine cu care să poţi discuta despre dificultăţile tale şi să găseşti un sfat, să faci schimb de idei. De localnici că să-i cunoşti şi să te cunoască nu numai pe tine ca persoană, dar şi ceea ce reprezinţi tu, cultura, tradiţiile tale.

Pentru că, deşi vrei să te integrezi, nu vrei să-ti pierzi identitatea culturală, simţi, ştii că asta este contribuţia ta la noul tău «acasă», lucru benefic pentru toţi, de altfel.

Organizația Femeilor Refugiate în România (OFRR)

Mbela Nzuzi, Președinte, Organizația Femeilor Refugiate în România

Organizaţia Femeilor Refugiate în România (OFRR) este o organizaţie non-guvernamentală înfiinţată în anul 2000, în cadrul unui program finanţat de către Agenţia Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, cu scopul de a promova şi de a susţine valorile democratice şi drepturile fundamentale ale omului, în special acelea ale femeilor şi copiilor refugiaţi şi migranţi pentru integrarea lor în societatea Românească.

Refugiaţii sunt persoane care au fost forţate să îşi părăsească ţările de origine de pe urmă unor temeri justificate de a fi persecutate pe motiv de rasă, religie, naţionalitate, apartenenţă la un grup

social sau opinie politică. Ei beneficiază de protecţie internaţională oferită de către ţara care i-a găzduit: Ţara de azil.

OFRR este singură organizaţie condusă de către refugiaţii şi alte persoane care au dobândit o formă de protecţie în România. O atenţie deosebită este acordată nevoilor femeilor refugiate.

Activităţi desfăşurate de noi cuprind: forumuri de discuţii, activităţi culturale şi evenimente de sensibilizare a opiniei publice, schimburi de experienţă, cursuri de instruire şi servicii de informare, grupuri de într-ajutorare li asistenţă umanitară, conferinţe, seminarii, mese rotunde şi dezbateri, dezvoltare de parteneriate şi activităţi comune cu instituţii similare.

Principalul nostru proiect în anul 2009 este finanţat de către Agenţia ONU pentru Refugiaţi şi urmăreşte sensibilizarea refugiaţilor şi a altor persoane de interes, despre virusul HIV/SIDA şi teme de interes precum igiena şi sănătatea reproducerii.

„Dezvoltarea comunitară şi de abilităţi ale refugiaţilor sunt principii de bază adresate prin activităţile noastre. Suntem convinşi că aceste aspect trebuie luate în considerare atunci când ne adresăm implicării active în procesul de integrare, pentru o integrare ușoară în societatea gazdă. Adresez mulţumiri deosebite refugiaţilor, partenerilor noştri şi sponsorilor pentru sprijinul acordat Organizaţiei Femeilor Refugiate în România. Dumnezeu să vă binecuvânteze!