1111

Anunțuri

Metode active de Educație pentru cetățenie democratică

Curs online gratuit pentru profesori din județele Alba, Argeș, Botoșani, Buzău, Gorj, Hunedoara, Maramureș și Vâlcea organizat de Institutul Intercultural Timișoara.

Acest anunț se adresează profesorilor care predau Educație socială, care ar putea preda Educație socială în anii următori, sau care doresc să colaboreze cu colegii care predau Educație socială în școlile lor. Vă rugăm să îl transmiteți profesorilor care ar putea fi interesați. 

Cursul constă din 3 sesiuni de câte 90 de minute. Participarea este recomandată la toate cele trei sesiuni dar este posibilă și doar la una sau două dintre acestea, fiind reflectată ca atare în certificatul de participare.

Prima sesiune va avea loc în 1 noiembrie 2022 de la ora 18. Următoarele sesiuni vor avea loc în lunile ianuarie și martie 2023, la date ce vor fi comunicate ulterior.

Înscrierea se face la următorul link: https://us02web.zoom.us/meeting/register/tZEpdOCurjsvHNTcA7E8dirubn3V_SMeJ5nR 

Participanții înscriși vor primi automat linkul de acces la curs. Certificatele de participare se emit doar pentru profesorii care participă la curs.

Cursul propune o abordare practică, din mai multe perspective:

  • Conținutul cursului este centrat pe aspecte practice ale predării Educației sociale, de la recomandări privind planificarea didactică și până la resurse ce pot fi utilizate direct la clasă, chiar și de către profesori cu mai puțină experiență în domeniu
  • Metodele și resursele ce vor fi prezentate susțin elevii în dobândirea competențelor pentru cultură democratică prin implicarea în acțiuni practice în legătură cu realitatea locală.

Participanții la curs vor fi încurajați să experimenteze o variantă simplifcată a metodei Proiect: Cetățeanul și vor primi acces la resurse didactice care să permită elevilor o implicare activă, fără cerințe suplimentare din partea cadrelor didactice.

Profesorii care vor experimenta metoda propusă vor primi separat un certificat prin care se confirmă implicarea lor în proiectul “Cultura democratică – un proiect al comunități”.

Proiect derulat de Institutul Intercultural Timișoara în parteneriat cu Asociația pentru Solidaritate, Cultură, Educație și Dezvoltare și Menneskerettighets Akademiet cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org.

„Lucrăm împreună pentru o Europă incluzivă”

Despre autor

57madmin administrator