Rudolf Poledna
François Ruegg
Calin Rus {c o o r d o n a t o r i}
Centrul de Cercetare a Relatiilor Interetnice
Institutul de Etnologie Fribourg
Institutul Intercultural Timisoara
Publicarea acestei carti a fost posibila datorita finantarii prin prin Project 7, IP 062644, Swiss National Science Foundation,
Progamul SCOPES 2000 - 2003
si subventia oferita de catre Ministerul Informatiilor Publice, RomÂnia
Stefan Buzarnescu - Sorin Pribac
Sursele istorico-antropologice ale interculturalitatii interactive din Banat
I. Argument
Într-un moment în care globalizarea , cu practicile sale aferente, promovate ostentativ la scara planetara, genereaza panica de status cultural la nivelul segmentelor de opinie, iar la nivel comunitar da nastere la afilieri protectioniste, se înmultesc vocile care o aseamana cu un nou tip de fundamentalism; cu nimic mai putin agresiv decât fundamentalismul islamic. Esenta sa eminamente integrationista, bazata pe ipoteza generalizarii galopante a prosperitatii americane, o identifica din ce în ce mai mult cu "vechile razboaie civilizatoare" care în istoria umanitatii nu au facut altceva decât sa mentina grave polarizari social-economice si multiseculare crize identitare.
Disociindu-se cu luciditate de accentele ideologice ale triumfalismului globalizarii pe care-l denunta ca "un mit al postmodernitatii". Jerome Binde atrage atentia asupra "angoaselor sociale care emerg din incertitudinile identitare" provocate de metisarea programatica a modelelor culturale diferite de modelul cultural american. Hibridarea culturala si etnica, genocidul cultural, refacerea cultural-ideologica a marilor piete imperiale, tirania si monopolul multinationalelor care domina piata informatiilor, un paternalism fara pater, sunt doar câteva sintagme care stau la baza unor replici articulate analitic la adresa personajului invizibil - mondializarea - despre care noi nu stim daca este actor sau autor al unei drame al carei scenariu nimeni nu-l cunoaste.
În acest context, redescoperirea valentelor explicative si hermeneutice ale interculturalitatii, ca resursa practic inepuizabila a coeziunii sociale, constituie singura instanta de reflexie colectiva pentru identificarea unor noi instrumente de construire a unei lumi în care diferentele sa nu mai fie privite ca handicap, ci ca potential valoros pentru un nou tip de unitate în diversitate.
Interculturalismul defineste ipostaza dialogica a culturilor prin intrarea în rezonanta a diferentelor, în timp ce multiculturalismul se focalizeaza pe conservarea identitara a diferentelor.
Iata de ce interculturalitatea Banatului singularizeaza aceasta parte a Europei, chiar la nivel continental, prin metisajul sau interconfesional, interetnic, interlingvistic si intercultural reusit, legitimând-o ca sediu natural pentru studii antropologice, sociologice, psihologice si istorice de profil. Din aceasta cauza Asociatia antropologilor, sub coordonarea unor înalte personalitati din Elvetia, de talia profesorului universitar dr. Doctor Honoris Causa Christian Giordano si a antropologului prin vocatie, dr. François Ruegg, s-au orientat sa amfitrioneze aici, în Timisoara, conferinta internationala cu tema generica "Stiintele sociale si interculturalitatea".
În plus, la Timisoara, în aria noilor optiuni valorice post 1989, traditiile multiseculare ale interculturalitatii din tara noastra s-au obiectivat, cu sprijinul generos al Consiliului Europei, într-o structura normativa cunoscuta sub numele de Institut Intercultural Timisoara. Conceput, deci, ca expresie a societatii civile si partener valabil de dialog cu institutii similare din Occident, Institutul Intercultural Timisoara nu a însemnat începutul vreunor activitati de educatie interculturala, ci institutionalizarea unui model de relationare performanta a etniilor diferite, care prin coexistenta pasnica au creat un tip original de interculturalitate: interculturalitatea interactiva a Banatului.
Originalitatea se defineste prin urmatoarele aspecte:
a. daca în Occident interculturalitatea s-a dezvoltat din nevoia de a da o replica modelelor culturale ale emigrantilor, de cele mai multe ori acceptati cu ostilitate retinuta pentru potentialul lor destabilizator si posibile surse de poluare a identitatii mentalului colectiv al tarilor vestice, în Banat interculturalitatea are la baza un original comportament permisiv care a dat posibilitatea fiecarei etnii sa se integreze în istoria comunitara, fara a se simti agresata de "bastinasi", fie ei majoritari sau minoritari. Permanenta raportare la aceleasi probleme cotidiene, a facut ca preocuparea de explorare în comun a solutiilor practice la problemele comunitare identice sa genereze o coeziune sociala naturala, adica fara apel la normativitatea de tip institutional. Diversitatea etnica a fost perceputa ca sursa de amplificare a solutiilor alternative pentru problemele comunitare, identice în esenta lor, în arealul banatean contactele interetnice cotidiene nu au fost, deci, orientate de obligatiile exogene ale cetateniei comune sau de "achitarea" unor datorii de natura institutionala, ci din nevoia endogena de atenuare a orizonturilor de asteptare fata de proiecte comunitare globale. Interculturalitatea a început si continua sa fie interactiva în acest sens;
b. încercarile de abordare a realitatilor noastre prin prisma multiculturalitatii au esuat (si vor esua) deoarece aici sunt alte conditii decât, sa zicem, în Belgia, unde comunitatea flamanda si cea valona reprezinta, de fapt, doua structuri institutionale distincte, comunicarea fiind asigurata de constrângeri politico-economice de tip statal. "Tara" este, în realitate, o unitate mecanica între doua unitati fundamental diferite ca optiuni valorice, dar cu experienta comuna în gestionarea conflictelor latente;
c. existenta, pe toata perioada de formare civico-profesionala, a institutiilor scolare cu limba de predare materna pentru toate minoritatile, prin asigurarea unui suport financiar nediscriminatoriu în raport cu populatia româna, majoritara, din resursele bugetului public;
d. asigurarea, de catre Statul român a institutiilor de cultura în limbile minoritatilor, Timisoara fiind singurul oras european cu teatre de stat în limba româna, germana si maghiara.
În încheierea acestui cuvânt prevenitor la prezentarea perspectivei istorice a interculturalitatii banatene, ca replica la multe distorsiuni puse în circulatie de politicienii rau intentionati, chiar din rândul unor minoritari, amintesc spusele unui expert al problemei: "este necesar sa distingem, în tesatura densa a evolutiei, zgomotele parazite care vor dispare în uitare, de muzica noilor valuri care poarta în ele germenii reali ai schimbarii" .
A fi eurofil, aici si acum, presupune a sti sa ne proiectam toate valorile noastre în circuitul mondial de valori plecând de la procentul de europenism pe care ni-l confera originalitatea mentalului nostru colectiv.
Valorile nu au frontiere, iar frontierele nu vor mai avea valori (geografice) de aparat în viitoarea Europa unita. Iar daca globalizarea se va dovedi "sens ireversibil" al societatii umane, între conditia de cetatean al lumii si cetatean al unui stat anume, cetatenia europeana nu poate fi evitata.
Metisajul dintre noul europocentrism, americanocentrism, niponocentrism si sinocentrism ar putea avea ceva de învatat, la alta scara, desigur, din metisajul reusit al interculturalitatii interactive a Banatului.
Un procent semnificativ din populatia României a fost reprezentat de minoritatile etnice. În anul 1930, populatia României Mari era putin peste 18 milioane de locuitori. Românii reprezentau un procent de 73% dupa limba materna si 71,9% dupa etnie, din populatia tarii. Peste sase decenii, conform celui mai recent recensamânt, procentul minoritatilor din totalul populatiei României (de circa 22 milioane de locuitori) reprezinta circa 12%.
Minoritatile etnice cele mai importante sunt si acum maghiarii, romii si germanii. La ora actuala în România sunt recunoscute oficial 18 minoritati etnice, fiecare dintre acestea fiind reprezentate în Parlamentul României. În general, minoritatile etnice s-au bucurat în România moderna de drepturi si libertati care le-au permis sa-si conserve si promoveze specificul etnic sau cultural.
Dupa 1990, chestiunea ocrotirii minoritatilor s-a pus cu mai multa pregnanta. Crearea si mentinerea conditiilor pentru pastrarea, dezvoltarea si afirmarea identitatii minoritatilor nationale au devenit politici de stat.
Principala idee care ramâne este ca, minoritatile nationale, prin contributia lor la viata culturala, stiintifica si economica a tarii, prin spiritul de convietuire si acceptare reciproca pe care-l genereaza, reprezinta un atu si o bogatie pentru România.
În prezent aplecarea spre problemele minoritatilor apare atât ca o obligatie morala a statului român fata de minoritatile care traiesc pe acest teritoriu cât si o respectare a prevederilor formulate de organismele internationale privind drepturile acestora.
J. J. Ehrler remarca Banatul sub forma unui patrat. Este înconjurat în parte de râurile Mures si de Dunare, de munti înalti, numiti Chicera, Rusca, Morarul, precum si de munti acoperiti cu zapada înspre hotarul Tarii Românesti si al Ardealului, granitele Banatului. Râurile care brazdeaza în interior acest tinut sunt Timisul, Bega, Carasul si Bârzava.
Arealul Banatului este de 28.526 km2, din care 18.966 km2 apartin României, iar circa 1/3 Iugoslaviei (9.276 km2), pe când un colt, în partea de nord-vest, la confluenta Muresului cu Tisa, apartine Ungariei (284 km2).
Asadar, zona Banatului românesc cuprinde judetul Timis în întregime, judetul Caras-Severin, mai putin localitatile Bucova, Cornisorul, Boutarii de Sus si de Jos; judetul Arad din stânga Muresului, partea vestica a judetului Mehedinti (de la Vârciorova) .
Fara îndoiala, factorii de mediu sunt decisivi în miscarile de populatie, fie ele spontane sau dirijate . Cu toate acestea, în cazul colonizarilor petrecute în Banat în secolele XVIII-XIX, motivatia nu avea o argumentare legata în exclusivitate de mediul geografic propice, descris anterior, desi, subliniem faptul ca si acesta avea un rol decisiv.
Se încerca, pe de o parte, o aerisire a centrelor suprapopulate din Imperiu Habsburgic, marcate de o profunda criza economica si sociala, iar pe de alta parte, având în vedere facilitatile extraordinare de care beneficiau colonistii, se urmarea crearea unei zone - tampon, care sa obtureze eventualele patrunderi ale unor puteri interesate catre centrul Imperiului.
Nu în ultimul rând, resursele pe care le oferea Banatul, constituiau un alt motiv pentru realizarea colonizarilor. Graitoare, în acest sens sunt numeroasele "Landesbeschreibungen" (descrieri ale tinutului), realizate în intervalul 1718-1778, care urmareau stabilirea potentialului economic al regiunii, scopul final fiind acela de a completa resursele secatuite ale statului în perioada de agonie a absolutismului .
Este sesizabil impactul de-a lungul timpului, a diverselor puteri politice si militare în spatiul banatean, care si-au lasat în buna masura amprenta, gratie factorului uman, care primeaza.
Populatia autohtona, purtatoare de valori europene, datorita excelentei modelului latin, coroborate cu elemente de cultura si civilizatie de factura bizantina ori slava, a constituit un factor esential al constituirii ulterioare, la zorile epocii moderne, a unui spatiu multietnic, de sinteza a valorilor europene.
Privit, asadar, într-un context mai larg, sud-est european, "Banatul este o zona de contact, o placa turnanta între lumea central-europeana si lumea balcano-egeeana din sud" .
Sapaturile arheologice întreprinse de-a lungul timpului în spatiul banatean au relevat o locuire din cele mai vechi timpuri, caracterizata prin continuitate, existând însa si perioade în care informatiile arheologice sunt lacunare, iar cele documentare sunt inexistente.
În secolul al IX-lea, Banatul a ajuns sub stapânirea coroanei maghiare, dupa ce, anterior, gotii si avarii stapânisera acest teritoriu.
Regele Stefan I a transformat Banatul împreuna cu Ardealul în provincie a Regatului Ungariei, dar în anul 1522, Ludovic al II-lea, regele Ungariei a fost înfrânt de turci la Mohács. Tinutul a ramas în posesia Imperiului Otoman, dupa ce la 26 iulie 1552 cetatea Timisoara a fost asediata si cucerita.
Dupa o perioada de 164 de ani de stapânire otomana, Banatul a fost cedat habsburgilor, în urma tratatului încheiat de partile beligerante la Passarowitz, în anul 1718. Aceasta s-a putut întâmpla dupa ce printul Eugeniu de Savoya a cucerit, în anul 1717, cetatea Timisoara. În acest context, de multe ori, unele voci contesta atributul Banatului de a avea o istorie proprie si ca aceasta ar începe abia o data cu epoca moderna. Ideea este absolut deplasata si nu concorda cu realitatile relevate de o pleiada de istorici atât maghiari, cât si români, germani sau de alta apartenenta etnica.
Tratatul de pace încheiat la Belgrad în anul 1739 a reconfirmat stapânirea habsburgilor asupra Banatului.
Deoarece Banatul a fost considerat "un bun nou dobândit", el nu a mai fost reîncorporat la Regatul Ungariei, iar fiindca în tara nu existau nici orase si nici nobili, stapânind mosii care sa le fi fost donate, domnul tarii îl guverneaza printr-o Camera obisnuita, numita Administratia Tarii. Aceasta decide fara îngradire asupra problemelor de drept politienesc si în cauzele penale, în concordanta cu legislatia din Austria de Jos . O urmare a acestor fapte a fost aducerea în spatiul banatean a unei populatii neomogene din punct de vedere etnic si care provenea din majoritatea tinuturilor Imperiului.
Zonele din care proveneau colonistii sunt extrem de diverse. De regula, din toate provinciile Imperiului au fost dislocati colonisti si adusi în Banat. Astfel, colonistii au fost stramutati din Alsacia, Lorena, Saar, Rheinland-Pfalz, Baden-Württemberg, Bavaria, Boemia, Moravia, Ungaria, Transilvania, Galitia, Prusia, Slovenia, Turingia, Tirol, Westfalia si chiar din Italia. S-a pus, astfel, baza unei comunitati multietnice si multilingvistice, dar în cadrul ei la acea vreme existând o relativa izolare în functie de grupurile lingvistice ori etnice.
Cert este faptul ca pentru colonisti se întrezareau conditii favorabile oferite de Imperiu, constând în scutiri de dari, diverse gratuitati si avantaje care de cele mai multe ori erau în dezavantajul populatiei autohtone, un amalgam de populatie româneasca, maghiara (de retinut faptul ca Banatul s-a aflat o îndelungata perioada sub suzeranitatea coroanei maghiare) si sârba.
Cu toate ca le erau promise o serie de avantaje, colonistii se confruntau cu o serie de probleme. Casele promise, care urmau a fi ridicate de administratia austriaca nu erau finalizate, la care s-a mai adaugat un alt aspect, cu repercusiuni negative asupra populatiei, anume, bolile cu care s-au confruntat o data cu schimbarea mediului de viata.
Colonistilor li s-a acordat o atentie mare la nivelul Curtii de la Viena, însa, au existat o serie de dificultati pe plan local în ceea ce priveste aplicarea prevederilor venite de la Viena.
Dupa capitularea Timisoarei, la 12 octombrie 1716, principele Eugeniu de Savoya l-a desemnat la 1 noiembrie 1716 pe generalul conte Claudius Florimond Mercy d'Argenteau, în calitate de guvernator militar si civil al Banatului, la 1717, pe baza actului Haupt-Einrichtungs-Werck, emis la sfârsitul anului 1716, fiind numita, cu acordul comun al Camerei Aulice si a Consiliului Aulic de Razboi, Comisia de organizare a Tarii Banatului (Banater Landes-Einrichtungs-Commission), al carui presedinte era Contele Mercy, iar vicepresedinte, generalul Wallis, comandantul cetatii Timisoara .
Contele Mercy (1716-1734) a împartit Banatul în 12 districte: Timisoara, Cenad, Ciacova, Becicherecul Mare, Panciova, Vârset, Palanca Noua, Lipova, Lugoj, Faget, Caransebes si Orsova, la conducerea fiecarui district aflându-se un administrator, iar în fiecare sat câte un conducator local numit cneaz sau soltuz .
Din punct de vedere administrativ, Banatul, dupa 1716 a devenit domeniu al Coroanei si Camerei imperiale. Dupa finalizarea constituirii Administratiei imperiale a Banatului (Kaiserliche Banater Landes-Administration), problemele legate de economie, finante si comert au ramas sub ordinele Camerei Aulice (Hofkammer).
În ceea ce priveste problemele legate de colonizare, a functionat asa numita Neoacquistische Kommission (Comisia Neoaquistica), înfiintata în anul 1718 în vederea rezolvarii problemelor aparute în teritoriile cucerite. Mai apoi, între 1778-1779, Banatul a fost inclus din punct de vedere administrativ în Ungaria, formându-se trei comitate noi: Timis, Torontal si Caras, subordonate Consiliului Locumtenential Ungar .
În momentul colonizarilor se pot distinge mai multe grupuri, care în functie de ocupatii s-au asezat în anumite regiuni ale Banatului, care le ofereau mediul propice derularii îndeletnicirilor.
În însemnarile de calatorie prin Ardeal si Banat, Nicolae Iorga schita în câteva propozitii profilul a doua grupari etnice:
"Svabii au case bune, albe, care seamana desavârsit una cu alta. Ele sunt, iarasi, întocmai ca si cele de la Zadârlat, si tot astfel de case întâlnim ceva mai departe, la Josefdorf, numit dupa împaratul colonizator. Satele si târgusoarele lor nu seamana deloc cu ale sasilor Ardealului, precum nici sufleteste aceste doua feluri de nemti nu samana între sine. Unii sunt foarte vechi aici, altii foarte noi; unii au venit ca niste cetateni, altii ca o taranime model. Unii sunt negustori si mesteri, altii au pornit de la plugarie. Sasul s-a facut luteran de acum trei sute de ani, svabul a ramas catolic."
Astfel, Steierii se aseaza începând cu anul 1725 la Resita, iar în 1778 la Steierdorf. Îi mai gasim în localitatile: Anina, Oravita, Secul, Doman, Valiug, Bocsa si Sasca. Dialectul lor cuprinde elemente bavareze si boemiene. Numarul lor a fost apreciat în 1966 ca variind între 15000 si 18000.
Germanii originari din Boemia (Deutschböhmen) traiesc în partea muntoasa a Banatului (masivul Semenicului), în localitatea Garâna/Wolfsberg, Brebul Nou/Weidental si Lindenfeld, precum si în Sadova Veche si Caransebesul nou din Valea Timisului. Ei s-au asezat aici în anii 1827-1828. Numarul lor era în 1966 de aproximativ 3000 de persoane.
În mediul acesta complex, cea mai importanta relatie, din toate punctele de vedere, a fost relatia româno-germana. Ea a lasat urme adânci, usor de recunoscut si astazi, chiar si într-o scurta trecere prin Banat, unde, din pacate, comunitatea germana s-a redus drastic.
Mai întâi, vom sesiza ca în cazul analizat lipseste imaginea dusmanului secular, care a facut atâta rau tuturor. În Banat, frustrarile nu au avut nici anvergura si nici durata din alte parti, din Transilvania, de pilda. În Banat trecerea spre modern s-a facut în conditii aparte, în perioada asa-numitului "Banat imperial" inaugurata la 1718, "fenomen recunoscut, dar superficial cercetat de istoriografia austro-germana" .
Colonizarile realizate în secolul al XVIII-lea în Banat de catre Imperiul Habsburgic, constituie un fenomen istoric extrem de interesant si totodata, la fel de controversat, care si-a pus amprenta asupra evolutiei ulterioare a Banatului, atât din punctul de vedere al formelor noi de organizare politica, ce au fost implementate, dar si prin turnura pe care a luat-o componenta demografica a Banatului. Nu în ultimul rând, trebuie recunoscut faptul ca, desi de multe ori în detrimentul populatiei preexistente în tinut, situatia economica a Banatului s-a modificat radical, intrându-se pe un fagas al modernizarii perpetue, situatie datorita careia pâna si azi, Banatul se bucura de un anumit avantaj în terte domenii fata de regiunile care au intrat sub incidenta altor puteri, sau care si-au pastrat autonomia.
Prin concursul mai multor factori de natura politica si geo-strategica (printre care o importanta majora o detin resursele Banatului si pozitia strategica), Imperiul Habsburgic a realizat dislocari semnificative de populatie, apartinatoare celor mai diverse etnii ale Europei, adunându-le în creuzetul nationalitatilor din Banat.
Printre cauzele care au generat colonizarea, specialistii care au tratat în detaliu problema identifica atât cauze de natura politica, religioasa, dar si de natura economica si sociala.
Evident, la aceste cauze de natura obiectiva, se adauga si politica de expansiune a Imperiului Habsburgic, Banatul nu reprezentând doar un virtual tampon în fata tendintelor de extindere ale Imperiului Otoman, ci si o posibila regiune favorabila din punct de vedere economic, ce putea furniza fondurile necesare vistieriei Austriece secatuite de razboaiele purtate. Rolul de Bastion al Catolicismului al Banatului consideram ca trebuie privit cu circumspectie, având în vedere faptul ca prin Patentele de colonizare, si mai cu seama a celei emise de împaratul Iosif al II-lea, erau atrasi nu doar catolicii, specificându-se libertatea de confesiune a colonistilor.
În ceea ce priveste recensamintele populatiei, trebuie remarcat cel care a fost realizat în anul 1770 de catre Contele Clary, presedinte al Administratiei Banatului, care ne indica întreaga populatie a vechii provincii, fiind inclusa aici si partea atribuita în 1919 Iugoslaviei. Componenta etnica a populatiei este prezentata în tabelul de mai jos :
Români 181.639
Sârbi 78.780
Bulgari 8.683
Tigani 5.272
Svabi, italieni, francezi 42.201
Evrei 353
Total 317.928
În anul 1774, un recensamânt al functionarului superior al administratiei banatene, Jakob Ehrler, arata ca numarul românilor este de 220.000, al sârbilor si grecilor de 100.000, al germanilor de 53.000, al maghiarilor si bulgarilor de 24.000, al evreilor de 340. Aici se adauga si un numar redus de spanioli, colonizati în primele decenii ale secolului al XVIII-lea la Becicherecul Mare (Noua Barcelona), precum si alte grupuri etnice, ce si-au facut într-un fel sau altul, simtita prezenta, printre care si un numar de francezi.
Minoritatea nationala sârba din România cuprinde aproximativ 30000 de cetateni, dupa datele ultimului recensamânt, asezati preponderent în Banat, în judetele Timis, Caras-Severin si Arad. Prezenta sârbilor pe teritoriul României nu i-a împiedicat pe acestia sa-si pastreze o serie de caracteristici culturale specifice, cu toate ca au existat de-a lungul timpului interferente cu manifestarile culturale ale poporului român.
Primele scoli sârbesti din Banat, înfiintate cu doua secole si jumatate în urma, au avut în general un caracter confesional. Ulterior s-au produs mai multe reforme scolare, permitând faurirea unei vieti spirituale si culturale proprii. În prezent, reteaua scolara de stat, în care se predau cursuri în limba sârba cuprinde 26 de unitati, dintre care: 2 gradinite, 2 scoli primare, 2 scoli gimnaziale, 1 liceu (Liceul Teoretic "Dositei Obradovici" din Timisoara), iar in 16 unitati scolare românesti limba sârba se studiaza ca materie facultativa. De asemenea, doua universitati, Universitatea de Vest din Timisoara si Universitatea Bucuresti pregatesc studenti cu specializarea limba si literatura sârba .
Sârbii din România au traditie si în domeniul publicisticii. Caracteristica tuturor acestor ziare si reviste a fost termenul scurt de aparitie - de la câteva luni pâna la doi ani. Activitatea editoriala începe prin anul 1827, când Dimitrie Tirol editeaza "Almanahul Banatean", prima publicatie periodica în limba sârba de pe teritoriul României. În spatiul cultural al sârbilor din România au fost editate pâna în prezent peste 20 de titluri de ziare, reviste, almanahuri literare si social-istorice. În prezent, în limba sârba apar: saptamânalul "Nasa reci" ("Cuvântul nostru"), revista literara trimestriala "Knijevni jivot" ("Viata literara") si, sporadic, "Tekelijino zvono" sau "Bezdinski vesnik". În 1828, acelasi Dimitrie Tirol a înfiintat prima biblioteca populara cu sali de lectura, considerata ca fiind cea mai veche de pe întreg teritoriul etnic sârbesc.
Crasovenii sau karasevici sunt un alt grup etnic din Banat, de origine slava, asezat la poalele Muntilor Semenic. Între Resita si Anina se afla principalele asezari rurale locuite de acestia: Carasova (Karasevo), Clocotici (Klokotic), Lupac (Lupak), Nermet (Nermid), Rafnic (Ravnik), Vodnic (Vodnik) si Iabalcea (Jabalc).
Dupa unele voci, crasovenii sunt considerati sârbi, iar dupa altele, bulgari, croati sau cehi. Cu toate acestea, pornind de la limba vorbita, obiceiuri si port acestia prezinta elemente comune cu popoarele balcanice.
Poate fi remarcat un puternic conservatorism manifestat la nivelul crasovenilor, manifestat prin pastrarea cu strictete a limbii si obiceiurilor. În unele cazuri, conservatorismul dus la limite, indica semne de involutie, în special prin mariaje în interiorul comunitatii, adica la mariaje între rude, chiar daca între rude mai îndepartate.
Cehii sunt colonizati la începutul secolului al XIX-lea, începând cu al treilea deceniu, fiind "asezati în Muntii Almajului pentru defrisarea padurilor, pentru producerea de cherestea, ca forta de munca în industria mineritului, dar si pentru întarirea zonei de granita a Imperiului Austriac" . În Muntii Almajului satele de cehi sau pemi, (veniti în mare parte din Boemia), sunt: Gârnic, Sf. Elena, Ravenska, Eibenthal (apartinând de Dubova), Sumita si Bigar. Datorita relativei izolari geografice a localitatilor, aceste comunitati au reusit sa-si conserve relativ bine religia, costumele, obiceiurile, unele mestesuguri si arhitectura. În tinutul Almajului sunt consemnate si comunitatile restrânse de cehi cum este cea din Bozovici sau Prilipeti.
În localitatea Bozovici, comunitatea ceha numara aproximativ optsprezece familii. Restrângerea comunitatii se datoreaza emigrarilor frecvente în Cehia sau Germania, în special din motive financiare.
Bulgarii din Banat reprezinta o comunitate foarte mica. Asezati în localitatile Vinga si Dudestii Vechi, ei sunt originari din tinutul Vidinului. În anul 1738, pe timpul guvernarii Banatului de catre Austria, prinde contur si se întemeiaza în partea de est a imperiului, lânga Sânnicolaul Mare, satul de bulgari - pavlicheni, numit Besenova Veche (azi Dudestii Vechi).
Bulgarii din Vinga provin din orasul Kiprovet, situat în partea de vest a Bulgariei, iar bulgarii pavlicheni din Vinga sunt în jurul orasului Nikopole, din satele Belene, Ores, Trancevica si altele.
Dupa Primul Razboi Mondial, multe familii de bulgari din Vinga s-au mutat în orasele învecinate Arad si Timisoara de aceea numarul lor a început sa scada. Scaderea devine si mai pronuntata odata cu venirea comunismului în România. Dupa colectivizare, în conditiile în care fiecare familie avusese mult pamânt si ramânând fara el, fiecare a cautat sa se mute la Arad sau Timisoara unde au gasit locuri de munca. În ultimele decenii, ca urmare a conditiilor politico-economice existente, o mare parte dintre familiile din toate cele trei sate principale ale bulgarilor Vinga, Dudestii Vechi si Brestea s-au stabilit în Timisoara.
În prezent comunitatea bulgara din Timisoara conform recensamântului din 1992 numara 1350 de persoane. Pentru întregul judet Timis, tabloul minoritatilor etnice poate fi schitat pe fondul recensamântului populatiei din anul 1992:
Comunicarea între minoritatile din Banat a fost întotdeauna remarcabila, suportul sau fiind plurilingvismul practicat în toate comunitatile etnice minoritare. Germanii, de exemplu, folosesc, alaturi de limba materna, româna si maghiar sârbii si bulgarii sunt bilingvi din totdeauna, româna fiind însusita de preferinta ca a doua limba în familiile lor; evreii sunt multilingvi. Alaturi de limba slovaca, majoritatea din Nadlac este vorbitoare de româna si maghiara. În general, interferentele dintre minoritati sunt multiple si ele se datoreaza colaborarii diferitelor comunitati lingvistice în domeniile culturii, cunoasterii stiintifice si tehnice, în problemele comune cu care se confrunta în privinta apararii drepturilor lor. Respectarea si chiar influentarea traditiilor religioase ale celuilalt a fost si a ramas o trasatura constanta în viata amintitelor comunitati.
Folosirea a doua, trei si chiar a patru limbi în Banat e un aspect rar întâlnit în alte regiuni ale Europei. Plurilingvismul (bilingvism si, în multe cazuri, trilingvism) care este specific unei parti însemnate a populatiei din aceasta zona dateaza de secole. Necesitatea comunicarii, interesele economice, întelegerea valorilor celuilalt au presupus însusirea si practicarea atât a limbii materne, cât si a limbilor comunitatilor învecinate. Multilingvismul din Banat a fost înteles ca o bogatie care apartine fiecarui locuitor; a fost perceput ca un mijloc de apropiere între oameni.
Rostul plurilingvismului (cultivat prin intermediul scolilor, asociatiilor culturale, organizatiilor politice, grupurilor minoritare, bisericii) a fost bine înteles de populatiile Banatului, iar rezultatele au concurat la afirmarea valorilor unui patrimoniu cultural si de civilizatie acceptat ca apartinând în mod egal tuturor.
Sistemul de învatamânt pentru minoritatile nationale corespunde cu cel general din România si cuprinde gradinite, scoli primare si gimnaziale, licee, scoli profesionale si de ucenici, învatamânt postliceal. În învatamântul superior se sustin unele cursuri pentru studentii de nationalitate maghiara si germana, la cererea acestora, în limbile respective.
În anul scolar 1999-2000, un numar de 4.125.762 de elevi (reprezentând 18,08% din populatia tarii) au frecventat învatamântul preuniversitar, din care 215.542 de copii si elevi (5,22%) au frecventat învatamântul în limba materna.
În conformitate cu Ordinul ministrului nr. 4758 din 12.10.1998, cadrele necesare învatamântului gimnazial, liceal si profesional se pregatesc în institutiile de învatamânt superior din România.
Universitatile din România sunt încurajate sa întreprinda masuri pentru organizarea de sectii de specializare în limbile si literaturile minoritatilor nationale, dupa cum urmeaza: Universitatea Bucuresti - maghiara, slovaca, germana, turca, rusa, ucraineana, bulgara, tiganeasc Universitatea "Babes-Bolyai" Cluj-Napoca - maghiara, german Academia de Arta Teatrala "Szentgyörgyi István" din Târgu Mures - maghiar Academia de Arta Teatrala Timisoara - german Universitatea de Medicina si Farmacie din Tg. Mures - sectie limba maghiar Universitatea "Politehnica" Bucuresti - german Universitatea "Politehnica" Timisoara - german Academia de Studii Economice Bucuresti - german Universitatea de Vest din Timisoara - ceha si sârb Universitatea din Suceava - ucraineana si polon Universitatea "Ovidius" din Constanta - turca.
Învatamântul cu limba de predare germana se încadreaza într-un sistem traditional de unitati si sectii în limba materna, cu cadre didactice si de conducere din rândul minoritatii. El cuprinde copii si tineri care doresc sa învete în limba materna, dar este deschis si copiilor români sau celor ce apartin altor minoritati.
În ceea ce priveste strict învatamântul pentru minoritati din Banat, cazul cel mai interesant (si fericit, am spune) îl reprezinta Timisoara. Fenomenul intercultural se manifesta aici în scoli cu traditie, cum ar fi Liceul Teoretic Nikolaus Lenau - cu predare în limba germana, Liceul Bartok Bela - predare în limba maghiara, anterior amintitul liceu al minoritatii sârbe si al vorbitorilor de limba sârba, deopotriva - Dositej Obradovic. Nu în ultimul rând, se cuvine a fi amintite doua scoli moderne, Liceul William Shakespeare si J.L. Calderon, scoli în care procesul instructiv-educativ se desfasoara în limbile engleza, respectiv franceza.
Poate perioada cea mai tragica din istoria Banatului o reprezinta cea a deportarilor în Rusia si Baragan, soldata pe de o parte cu pierderea a câtorva zeci de mii de vieti, tinere, de cele mai multe ori. De acest fenomen nu a fost lovita doar populatia germana, ci si cea majoritar româneasca, fapt care a dus la o îmbatrânire a populatiei din Banat. Mai apoi, perioada
comunismului în România a generat exodul germanilor din Banat si din România, în general, în R.F. Germania. Surprinzator este însa faptul ca Revolutia din 1989, în loc sa prilejuiasca o stopare a emigrarilor, a produs rezultatul contrar, în anul 1990 (comparativ cu alti ani) emigrând în Germania cele mai multe persoane, numarul lor ridicându-se la 60.000.
La nivelul autoritatilor române, în perioada urmatoare Revolutiei din Decembrie 1989 s-au luat o serie de masuri, care erau tardive încercari de a stopa exodul populatiei germane din România. De mentionat este Decizia nr. 103 a Guvernului României, din 3.10.1990, în care se prevedeau o serie de actiuni care sa contribuie la stabilizarea populatiei germane si cuprindea propuneri pentru restabilirea germanilor emigrati în R.F. Germania. Decizia prevedea reglementari legate de patrimoniul cultural al germanilor din Banat si România, sprijinirea scolilor si a publicatiilor în limba germana din tara. Aceste teluri au fost atinse, în prezent, minoritatea germana din România dispunând de scoli cu predare în limba materna - germana, de la nivel prescolar la liceu, cum de altfel, am mentionat si mai sus. Cu toate ca etnici germani mai sunt foarte putini în România, aceste scoli sunt frecventate, aproape în majoritate de elevi români, lucru îmbucurator, tinând cont de faptul ca acestia devin purtatori ai culturii germane din Banat si din România, în virtutea interculturalitatii.
În ceea ce priveste mass-media, statul român sprijina publicatiile de limba germana din tara, al caror tiraj a scazut drastic în ultima perioada, în concordanta cu numarul cititorilor.
Un aspect mai putin avantajos al Deciziei 103 este punctul 1, lit. e, alin.2, în care se prevede ca etnicii germani la restabilirea lor în România sa rascumpere proprietatea pe care o detineau în tara înainte de 1989. Cu toate ca, înainte de 1989, Statul român prelua de la etnicii germani care emigrau cu acte în regula, gospodariile, achitându-le acestora contravaloarea - oricum ireala - a caselor, multora casele le erau confiscate.
Mai trebuie mentionat un fenomen extrem de interesant, care s-a manifestat dupa 1944, când guvernul comunist din România si ocupantul sovietic, în vederea remedierii daunelor produse de Germania nazista în razboi, au demarat procesul de deportare la munca fortata a germanilor din Banat. În numeroase localitati a putut fi sesizata o febrila actiune de cautare a radacinilor franceze de catre persoane care s-au declarat germane, ori maghiare, ori române, în functie de conjunctura si împrejurari istorice. Acest aspect, reprezinta fara urma de tagada, o particularitate a Banatului, ca spatiu multietnic si multicultural.
O alta componenta a fenomenului intercultural din Banat si din România este prezenta familiilor mixte din punct de vedere etnic. În aprilie 1995, la Bucuresti, a fost înfiintata Fundatia "Armonia" pentru familiile etnic mixte din România. Este laudabila initierea unui demers în acest sens, de monitorizare si de sprijinire a familiilor etnic mixte, întrucât acestea vin sa confirme, înca o data, caracterul interactiv al interculturalitatii. Fundatia "Armonia" are la nivel national 38 de ramuri-filiale, 21 filiale judetene si 17 municipale .
"(…) Scopul acestor organizatii este de a milita pentru întarirea armoniei în relatiile dintre familiile etnic mixte, pentru respectul reciproc între etnii, pentru dezvoltarea spiritului de toleranta si prieteniei între cetatenii apartinând diferitelor rase si popoare" .
Modul în care reprezentantii populatiei majoritare interactioneaza, pe aceasta componenta a casatoriilor interetnice, cu celelalte etnii, poate fi observat din cele ce urmeaza :
Din situatia prezentata mai sus, se poate observa ca cele mai multe casatorii interetnice se încheie între minoritatile etnice (13.979), urmate de familiile mixte de români-maghiari (94.413), români-germani (23.836) si români-tigani (7.073). Din punctul de vedere al mediului de provenienta, procentual 76,4% din familiile etnic mixte provin din mediul urban, iar 23,6% din mediul rural .
Pentru Banat (compus din punct de vedere administrativ din judetele Timis, Arad si Caras-Severin), existenta familiilor etnic mixte se prezinta astfel :
Caracterul intercultural al Banatului este o certitudine care, la ora actuala, cu greu mai poate fi contestata. Spatiu de convergenta atât între etnii, cât si între confesiuni, aceasta zona gazduieste convergenta dintre mentalitatea de tip occidental, sustinuta deopotriva de traditia austriaca si de Catolicism si pe de alta parte, mentalitatea rasariteana, reprezentata de Ortodoxie. Cu toate acestea, în aceasta zona "tampon" nu sunt cunoscute conflicte interetnice si interconfesionale de-a lungul timpului. Mai mult, ca o particularitate, este de sesizat interculturalitatea interactiva, ca model optim al convietuirii pasnice. Acest tip de interculturalitate are ca suport multilingvismul specific banatean precum si gradul sporit de toleranta fata de convingerile celuilalt. Fenomenul se manifesta pe larg în viata cotidiana a individului, prin participarea reciproca la diferitele sarbatori atât laice cât si bisericesti, pornind de la principiile ecumenismului, în ultimul caz. Un alt aspect, care nu trebuie neglijat, este certitudinea existentei casatoriilor interetnice, acestea constituind dovada vie a interculturalitatii si totodata un factor al dezvoltarii multilingvismului.
Pe aceste considerente, existând deja o platforma compusa din acceptarea reciproca a valorilor si toleranta, Banatul poate oferi un model de solutii viabile pentru evitarea unor conflicte sau neîntelegeri generate de perceperea celuilalt ca fiind diferit. A fi diferit si a fi acceptat ca atare atrage dupa sine libera dezvoltare a creativitatii si în acest sens, populatia Banatului, indiferent de etnie sau de convingeri religioase poate oferi un model demn de urmat.
Interculturalitatea, interpretata ca întâlnirea dintre culturi este adesea utilizata ca o categorie ce nu are nevoie de nici o baza conceptuala sau istorica. Sensul potrivit de coabitare acopera o arie mai larga decât sfera culturii, interactiunea comunitatilor nu este suficienta din punct de vedere teoretic si trimite la o realitate fizica, diversitatea culturala indica un proces închis, în timp ce întâlnirea culturilor trebuie sa tina cont de raspunsurile permanente la zilnicele fenomene politice, economice si sociale. Uneori, lucrari care prin titlul lor sunt dedicate interculturalitatii sunt în întregime preocupate de descrierea diversitatii entice, exemplificata prin date culturale si demografice în diverse situatii si se opresc în momentul în care ar trebui sa înceapa analiza si interpretarea.
În cele ce urmeaza vom aborda interculturalitatea legata de o regiune: Banatul. Dupa câteva consideratii referitoare la acest tinut istoric prezentam rezultatele unei cercetari si, în fine, vom desprinde câteva concluzii.
Având în vedere ca spatiul post-totalitar Banatul, locul de unde a pornit, din fata unei parohii si biserici reformate (maghiare) din Timisoara, revolta ce a dus la abolirea dictaturii, are un statut special, acest spatiu poate fi unul preferat pentru cercetarea relatiilor interetnice si a interculturalitatii. În oferta politica a elitei de dupa 1989, se regaseste, sub forma unei forte morale ce ar trebui sa concure determinant la solutionarea problemelor sociale existente, la ora actuala, în România, toleranta etnica banateana respectiv spiritul Timisoarei. Toleranta etnica din Banat poate fi considerata, în conditiile aparitiei unor nationalisme cu implicatii politice în spatiul post-totalitar, un semnal social privind adevarata dorinta a cetateanului, în numele caruia s-au întreprins, nu o data, demersuri caracterizate prin intoleranta si refuzul alteritatii.
Data de nastere a Banatului se cunoaste: 1716. Banatul se defineste clar si teritorial: spatiul încadrat de râurile Mures-Tisa-Dunare, respectiv la est de lantul Carpatilor de la Mures pâna acestia intersecteaza cursul Dunarii. Numele de Banat provine de la austrieci, în numele carora Eugen de Savoya a eliberat Timisoara de sub dominatia otomana. Dupa 1778 Banatul iese de sub tutela directa a curtii de la Viena, se traseaza judete dupa modelul administrativ ungar. Limba administratiei ramâne exclusiv germana, pâna la 1830, când se produce prima încercare de introducere a limbii maghiare în administratie. Dupa 1848 urmeaza o perioada zbuciumata, este de mentionat scurta perioada a Voivodinei Sârbesti, ce dureaza pâna la aparitia Diplomei din Octombrie în 1860. Dupa instaurarea dualismului austro-ungar din 1867, Banatul tine administrativ de Budapesta. Prin Tratatul de la Trianon, Banatul este împartit între trei tari: partea româna este cea mai mare, cca. 30 la suta din teritoriul istoric revine Iugoslaviei, o mica parte Ungariei.
Când se afirma existenta unei asa-numite identitati locale banatene, se face referire la câteva specificitati ale acestei zone: în primul rând la faptul ca sporul demografic - în special - al Banatului românesc provine, în mare parte, din miscari de populatie . La începutul secolului 18, Banatul era una din cele mai depopulate zone ale Europei Centrale, o regiune mult mai mica ca teritoriu, Crisana avea, la aceea data, o populatie mai mare. Crisana nici înainte, nici dupa colonizarile întreprinse de curtea de la Viena, nu avea populatie mai mare ca Banatul. Pentru demografi si istorici este o tema generoasa studiul cauzelor pentru care regiunea, mai întotdeauna, a fost un spatiu receptor, de atractie, pentru cei care nu s-au putut multumi cu situatia în care s-au aflat. Chiar si în anii dictaturii, când orice miscare de populatie se dorea controlata de putere, oameni si grupuri veneau în continuu în spatiul banatean în cautarea unei posibilitati, ce sa le ofere, fata de existentul de atunci, ceva mai mult. Fluxul spre Banat al cautatorilor unor sanse mai bune se explica prin caracterul aparte al acestei regiuni - ceea ce constituie a doua specificitate a ei. Acest tinut a devenit, în decursul unui secol si jumatate, datorita puterii sale economice si prin cadrul civilizatoric ce s-a realizat în timp, una din regiunile cu cel mai înalt potential de modernizare, având, ca element definitoriu, economicul si nu culturalul, cum se întâmpla în foarte multe cazuri.
Fapt confirmat de istorie, Banatul a jucat, dupa afirmarea sa ca tinut, un rol preponderent de opozant. Sa luam, drept exemple, doua momente cruciale: 1848 si 1989. Ar fi interesanta analiza comportamentului svabilor din Timisoara si Banat, care, la vestea izbucnirii revolutiei de la Pesta, s-au alaturat celor care s-au ridicat împotriva curtii de la Viena. Un astfel de demers ar depasi, totusi, cadrul prezentei abordari. Legat de momentul 1989 se cere subliniat, puterea totalitarista a urmarit tot timpul îndeaproape si plina de banuieli, evenimentele de aici. Timp de decenii, din cauza neîncrederii generale fata de regiune, reprezentanti ai Banatului nu prea patrund în primul esalon al conducerii comuniste. Statutul de opozant al Banatului este lesne de explicat: desi era cea mai dezvoltata zona a tarii, potentialul ce-l avea nu s-a putut afirma niciodata liber. S-au luat de aici, în anii comunismului, invocând interese nationale, utilaje, linii de fabricatie, s-au directionat în alta parte relatii economice internationale, au fost siliti oameni sa se mute în alte zone ale tarii, pentru a fi purtatorii unor informatii tehnice si de organizare, pentru implementarea noului. Aici nu s-a adus, de aici s-a luat.
Apare, astfel, o dihotomie interesanta: puterea dorea o reducere a importantei Banatului, având pentru realizarea acestui scop, o gama larga de mijloace politico-administrative, în conditiile economiei hipercentralizate. Cu toate acestea Banatul a ramas un fel de speranta pentru alte zone din tara, existând, în ciuda controluluii miscarilor interne de populatie, un flux continuu catre acest tinut.
Întâlnirea stimulativa a culturilor, acea interculturalitate specifica, ar trebui sa plece de la premise cum ar fi lipsa de prejudecati si deschiderea. %n relatia majoritate nationala - minoritate etnica trebuie observat ca orice tip de afiliere sau calitate de membru la natiunea majoritara, de exemplu, nu poate aduce avantaje celorlati membrii ai grupului.
În Banat exista doua tipuri de discursuri referitoare la coabitarea etnica, fiecare cu subspecii. Majoritarii, românii sau autoritatile si institutile abordeaza un discurs permisiv cu un continut tolerant. Grupurile minoritare, în ciuda asemanarii importante a situatiei lor, au individualizat un discurs manierat, caracterizat prin respectul fata de autoritati si retinere.
Minoritatile folosesc rar expresii agresive împotriva textelor amicale si linistite ale statutului puternic, cu sensul de majoritate demografica, controlul resurselor, etc. Acest lucru este specific Banatului si se explica prin istoria regiunii: exista un decalaj între perioada otomana si urmatoarea perioada, prin instaurarea dependentei fata de Viena, având doar perioada moderna. Regiunea a fost creata sub semnul eficientei si doar cei care se puteau integra prin realizari economice, puteau spera sa câstige aprecierea comunitatilor locale.
Spiritul utilitatii a aparut ab ovo într-un anume mediu, creat de colonizarile politice în secolul XVIII, când aici au sosit svabi, alsacieni, francezi si austrieci. Din descendentii lor amestecati s-au format svabii banateni cu o identitate distincta. Cea mai dinamica regiune în ceea ce priveste dezvoltarea din Europa Centrala a fost caracterizata de acceptabilitate. Constiinta cetateneasca a purtat aceasta valoare, care a realizat lucruri extraordinare: în 1848, svabii s-au ridicat împotriva Vienei, liderii români locali împotriva liderilor români importanti. Este adevarat ca aceasta realitate istorica este interpretata diferit de majoritate si minoritati.
Potrivit recensamântului national, în judetul Timis în 1991, din 703.000 de oameni, 276.000 erau locuitori nascuti în alte judete ale tarii. Migratia în directia opusa a fost mult mai scazuta: 56.000 de oameni nascuti în judetul Timis au parasit judetul. Datorita faptului ca în ultimii 40 de ani, în ciuda infuziunii mari de populatie, populatia judetului a crescut într-un ritm mai scazut decât media pe tara, justificând întrebarea: ce a devenit traditia locala? Care va fi soarta traditiilor cetatenesti?
Mai exista înca astazi interculturalitatea caracteristica Banatului care duce la deschiderea spre toleranta, la acceptarea influentelor si valorilor externe? Exista si o diferentiere români-români, între cei nascuti aici si cei care au venit odata cu valul socialist, a celor mai putin "urbanizati". Aceasta diferenta este deseori îndeajuns si prioritar exprimata, de aceea diferentele dintre discursurile minoritatilor etnice nu pot identificate în mod clar. Este adevarat ca aici minoritatea se poate simti în siguranta, nu gasim manifestari asemanatoare cu cele din anii ’90 în Cluj-Napoca sau cu Martie Negru de la Târgu Mures, dar trebuie sa ne dam seama ca aceste lucruri nu influenteaza construirea identitatii entice.
Interculturalitatea este un subiect la moda, ni-l asumam cu placere, dar atât politicienii locali, cât si cetatenii, culeg doar laurii si se mândresc cu prezenta sa. Ar trebui, însa, sa fie un semnal de alarma faptul ca la ultima noastra conferinta în Timisoara, nici unul dintre participanti nu a stiut toate cele patru limbi principale vorbite în aceasta zona. Este clar ca învatarea limbilor de circulatie internationala este mai importanta în comparatie cu a cunoaste limbile vorbite în zona. Aceasta referire la multilingvism este importanta pentru ca, potrivit recensamântului din 1910, maghiarii vorbeau cu câteva procente mai mult limbile celorlalte grupuri etnice decât vorbeau acestia din urma limba maghiara - asa cum se poate vedea în figuri. Ne putem lauda în publicatiile de propaganda ca la noi "câinele latra în patru limbi", dar este mult mai important sa ne punem întrebarea: în ce masura populatia din Banat stie si vorbeste limbile locale/zonale. Datele de la ultimul recensamânt referitoare la aceasta chestiune nu sunt înca disponibile, vom mentiona, deci, rezultatele chestionarelor aplicate în cadrul unui studiu. %n timp ce 94% din maghiarii din Transilvania si Banat considera cunoasterea limbii române esentiala pentru ei, doar 19% dintre români cred ca nu este deajuns doar cunoasterea limbii materne. 70% dintre maghiari considera ca a cunoaste limbile grupurilor coabitante constituie rezolvarea conflictelor lingvistice, în timp ce, doar 26% dintre reprezentantii majoritatii române gândesc la fel.
Fundatia Diaspora din Timisoara a realizat în anul 1997, în regiunea istorica Banat, respectiv în judetele Timis (România), Békés (Ungaria) si Voivodina (Iugoslavia) programul numit Identitate Locala si Regionalism.
Principala ipoteza a cercetarii, neconfirmata pâna la urma de rezultatele investigarii, se referea la distante sociale: distantele sociale dintre grupurile asa-zise autohtone si ale celor care sunt noi veniti în aceste zone sunt mai mari decât cele dintre grupurile diferitelor etnii stabilizate de mult aici. În alti termeni, clivajele etnice ar fi mai putin pronuntate decât cele legate de mentalitate si comportament cotidian, dintre stabilizatii aici de generatii si noii veniti. Aceasta ipoteza are în vedere natura si structura identitatii locale , dar face trimitere, mutatis mutandis, si la renumita analiza politico-sociala realizata de S. Huntington , prin care politologul american avanseaza ideea ca cele mai puternice clivaje în viitor vor fi cele dintre civilizatii, caracterizate prin cultura, mentalitati si traditii diferite. Problema reîntoarcerii la diversitate , fragmentarea tarilor unionale, dupa 1989, din aceasta parte a Europei, constituie argumente de alta natura, pentru structuri în care identitatea nationala este dominanta.
Cercetarea a fost pregatita si derulata de un colectiv format din trei subcolective, con-ducatori fiind prof. dr. F. Albert (Universitatea de stiinte Agricole ale Banatului, România), conf. dr. G. Feleky (seful catedrei de sociologie din cadrul Universitatii Jozsef Attila din Szeged, Ungaria) si dr. S. Hodi (seful Centrului de cercetari sociale din localitatea Ada, Iugo-slavia). Din grupul timisorean au mai facut parte: lect. univ. O. Balintfi, politologul M. Bakk, conf. dr. Z. Bogathy, prof. dr. V. Neumann, conf. dr. M. Milin si subsemnatul. Rezultatele cercetarii s-au prezentat într-o conferinta internationala la care, pe lânga specialisti din cele trei tari vecine, au participat, cu comunicari, experti din Anglia, Belgia, SUA. Rezultatele cercetarii s-au publicat în volumul cvadrulingv (româna, maghiara, sârba, engleza) Local Identity and Regionalism.
Un set de întrebari s-a referit la aprecierea situatiei generale actuale din fiecare tara respectiv la perspectivele privind viitorul. Am investigat, în continuare, atasamentul fata de localitatea de domiciliu, regiune si tara, odata punând direct aceasta întrebare, apoi prin întrebarea legata de intentia de a se stabili în alta parte.
Relatia interetnica, existenta si variatia identitatii local-regionale, acceptarea drepturilor minoritatilor au constituit problemele la care am încercat sa gasim raspunsuri atât din partea minoritatii, cât si din partea majoritatii.
Drepturile minoritatii si relatia interetnica
Faptul ca, majoritatea covârsitoare a respondentilor (77,8%) a fost absolut de acord cu ajutorul dat de stat minoritatilor a relevant o atitudine toleranta si pozitiva vis-a-vis de cei care apartin altor nationalitati. In mod firesc, membrii comunitatilor minoritare sustin în proportie mai ridicata (83,6% dintre slovacii din Ungaria, 98% dintre maghiarii din România si 98,6% dintre maghiarii din Serbia) acest ajutor. Cât despre opinia majoritatii în aceasta chestiune, cei mai putini care considera important acest suport sunt sârbii din Voivodina (39,2%), si în acelasi timp aici exista o opozitie considerabila (15,5%) a celor care nu sunt de acord cu suportul statului în aceasta privinta.
Poate fi aici relevante raspunsurile în functie de vârsta, profilul localitatii, religie si statutul familiei. Astfel, cei care au considerat important acest statut favorizant al ajutorului statului fata de minoritati, sunt cu preponderenta vârstnicii, taranii, catolicii, protestantii, precum si persoanele casatorite.
Limba materna si drepturile minoritatilor
Familia este un mijloc particular prin care o persoana îsi pastreaza mai bine limba materna, în timp ce, atunci când e în public, foloseste limba oficiala a majoritatii. Datorita acestui lucru, asadar, acei 8,2% dintre maghiari sunt foarte probabil de origine slovaca, care, totusi, nu-si mai asuma statutul lor minoritar. In ceea ce priveste respectul utilizarii limbilor minoritare, procentul este aproximativ egal - 13,8 si, respectiv 13,2 - pentru cei care vorbesc maghiara si, respectiv, româna, în familia de origine printre slovacii din Ungaria si maghiarii din România. Acesta poate fi efectul fie a casatoriilor mixte, fie a educatiei în limba majoritara.
Respondentii sustin aproape în unanimitate ca minoritarii ar trebui sa aibe presa scrisa în limba materna (96,5%), media electronica (95,9%), deasemenea ei ar trebui sa aibe acces la educatie în limba materna (92,1%) în scoala elementara si liceu. %n aceasta privinta, nu exista diferente semnificative între diversele grupuri entice. Dimpotriva, nu exista deloc acest acord în ceea ce priveste drepturile referitoare la studiile universitare în limba materna (72,7%), utilizarea limbii materne în institutiile publice (66,6%) sau existenta scolilor si universitatilor separate (56,1%). Dreptul pentru educatie superioara (universitara) în limba materna a fost cel mai putin sustinut de catre maghiarii din Ungaria (46,5%) si sârbii din Voivodina (47,8%), în timp ce românii din România au fost de accord în proportie de 81,3%.
Distante sociale
Pentru masurarea distantei sociale ne-am folosit de scala Bogardus modificata, prin care se evalueaza caracteristicile contextului pozitiv ale celeilalte natiuni. De remarcat este linia de granita sociala a valorii în acceptarea pentru un post mai bun în plan social, iar in viata particulara ca sotie. In ceea ce priveste caracteristicile nationale pozitive se fac referiri la "deschidere", "prietenie, cordialitate" care reflecta exact gradul de toleranta si acceptare. Intr-un sondaj referitor la acceptarea pentru un post mai bun, romii au întrunit cel mai scazut nivel de toleranta si acceptare (24,9%) - respondentii din Ungaria (ungurii-slovacii 4,2-2,3%) au manifestat cel mai mare procent de neacceptare în cealalta extrema situându-se intervievatii din România (români 38,1% si unguri 55,6%). Potrivit esantionului, cei mai tolerantii s-au dovedit a fi ungurii din România în timp ce slovacii din Ungaria s-au dovedit a fi cel mai putin toleranti. Cele mai apreciabile distante sociale se manifesta în relatiile dintre slovaci-sârbi, slovaci - români iar în Ungaria între unguri-sârbi.
In privinta acceptarii unei partenere de viata, romii au întrunit din nou cel mai mic procentaj în cadrul fiecarui grup intervievat, totalul non-preferintelor a fost din nou cel mai apreciabil printre ungurii si slovacii din Ungaria (0-0%) de cealalta parte situându-se ungurii din România (18,3%). Dintre respondenti cei mai toleranti s-au dovedit a fi românii si în mod special ungurii din România care au manifestat o toleranta remarcabila. Un nivel mediu de toleranta au manifestat slovacii.
Referitor la gradul de deshidere, faptul ca fiecare grup etnic a optat in favoarea lui demonstreaza etnocentrismul dominant (exceptie au facut doar ungurii din Voivodina).
Fiecare natiune primeste calificative înalte de la români in timp ce calificative proaste se primesc de la sârbi. Acelasi lucru este valabil si pentru "prietenie, cordialitate".
Caracteristicile subliniate de matricea - distanta sunt:
• un grad înalt de intoleranta si neacceptare a romilor din partea ungurilor si slovacilor din Ungaria
•distante apreciabile între ungurii, slovacii din Ungaria si sârbi
•distante mari între slovacii din Ungaria si români
•tolerarea si acceptarea românilor si ungurilor din România
•gradul înalt de tolerare între românii si ungurii din România
•deschiderea românilor fata de alte grupuri etnice
•relatii bune între ungurii si slovacii din Ungaria precum si între românii si ungurii din România
•relatii problematice între sârbii si ungurii din Serbia
•relatii critice slovaci-sârbi, slovaci-români si între unguri (Ungaria) si sârbi
Pe baza unor calcule corelate s-a dovedit ca distantele între natiuni descresc, conditionate de contactele personale cu comunitatile participante.
Ca prima abordare "localnic" poate fi interpretat si ca locul în care s-a nacut persoana. Potrivit studiului, cei mai stabili sunt locuitorii Ungariei si ungurii din VoivodinÂ
Referitor la cei nascuti în localitate si cei nascuti în judet, cifrele arata unguri 83,3 %, slovaci 92,5%, unguri din Voivodina 86,9%. Procentajul valabil pentru sârbii din Voivodina indica o diferenta semnificativa de 61,5%, pentru românii din România aceasta diferenta este si mai clara: 43,6%. Cel mai mare procentaj îl gasim la unguri.
In cazul parintilor am gasit valori similare în Ungaria si la ungurii din Voivodina, un procent mai scazut am întâlnit la sârbi (35,2%), românii din România (35,1%) si unguri (27,8%) dar trendul este identic.
Mentiunile de mai sus demonstreaza optimismul informatorilor (39,2%) - pentru imigranti procentajul este mare 66,0%. Cei care si-au parasit locurile natale sunt multumiti, lucru usor de înteles având în vedere statutul de care se bucura judetul Timis fata de locul de nastere al persoanei respective. Cei care s-au nascut în localitate sunt mai putin optimisti întrunind un procentaj de doar 32,5%.
Am cercetat atasamentul fata de localitatea de resedinta, regiune, tara, folosind la început intrebari directe referitoare la atasament si apoi întrebari referitoare la intentia de stabilire în alta parte. Au rezultat doua seturi comparabile de raspunsuri.
La întrebarile legate de atasament fata de localitate, regiune si tara, au existat trei posibile variante de raspuns - slab, mediu, puternic. Va prezentam mai jos un grafic ce etaleaza atasamentul puternic (procente):
Fenomenul este bine ilustrat în graficul de mai sus iar atasamentul fata de localitate si fata de regiune pot fi tratate împreuna si separat de atasamentul fata de tara. Daca atasamentul fata de localitate a fost puternic, acelasi lucru va fi valabil si pentru atasamentul fata de regiune. Cele mai ridicate valori s-au înregistrat la românii din România 80%, la ungurii din Slovacia si la slovacii din Ungaria.
Sunt necesare urmatoarele remarci:
•în toate cazurile, atasamentul fata de localitate este în exces fata de cel pentru regiune, o situatie relativ normala, daca se ia în vedere statutul regiunii.
•în cazul Iugoslaviei procentele sunt relativ scazute, acest lucru datorându-se situatiei politico-economice în care se afla tara
•ungurii din Ungaria sunt mai devotati tarii decât localitatii, regiunii - o situatie usor de înteles care se datoreaza statutului de ariegarda detinut de judetul Bekes în ierarhia economica
•fara exceptie valorile maxime s-au întalnit la atasamentul fata de tara la comunitatile majoritare, o situatie normala având în vedere procesele politice si istoria zonei
•în cazul minoritatilor, atasamentul fata de localitate este mai puternic, bineînteles ca exista si o exceptie - slovacii din Ungaria la care atasamentul fata de tara preveleaza. Este necesara o continuare a investigatiei asupra slovacilor atipici la care ar trebui sa se aiba în vedere situatia politica economica si sociala a tarii în comparatie cu tara mama, pentru minoritati, precum si de cererile legate de cultura si educatia lor.
•Privind intentia de a se stabili în alta parte pe baza raspunsurilor (au existat patru alternative de raspuns: nu, putin probabil, probabil, da) au rezultat doua grupuri; cei constanti si cei inconstanti
Prin analiza comparativa a tabelelor s-au tras câteva concluzii:
-numarul celor constanti este coplesitor în România si în rândul slovacilor din Ungaria, ungurii din Ungaria si grupurile din Iugoslavia sunt partial inconstanti
-ungurii din Ungaria si-ar schimba localitatea de resedinta, regiunea dar nu si-au exprimat dorinta de asi parasi tara
-valori minime s-au înregistrat în Iugoslavia, aici dorinta de stabilire în alta parte si de asi parasi tara este foarte mare iar procentajul maxim l-au întrunit chiar sârbii
-minoritatile s-au dovedit a fi mai constante decât grupurile majoritare din fiecare tara
Acum sa aruncam o privire asupra chestiunii atasamentului prin compararea raspunsurilor înregistrate la întrebarile directe si la intentia de a se stabili într-o alta tara. Privind problema stabilirii într-o tara straina pe primul loc se situeaza slovacii cu un procent de 95,5% în vreme ce sârbii sunt ocupantii utimului loc cu un procent de 27,5%. Procentele pentru românii din România si pentru unguri sunt similare 58,2% si respectiv 60,5%.
Privind diferentele pe care le-am etalat în graficul nr 2, este clar ca atasamentul si loialitatea, chiar daca reprezinta aceeasi problema, nu pot fi înlocuite una cu cealalta. Datele cuprinse în grafic ne permit sa tragem urmatoarele concluzii:
•Atasamentul caracterizeaza etniile majoritare pe când minoritatile etnice încearca mai mult sentimentul de loialitate
•Minoritatea etnica - în ciuda resentimentelor pentru maniera în care sunt tratate, este realista experienta si statutul de minoritate o determina sa se stabileasca într-o alta tara si sa aiba dificultati privind un nou statut de minoritate
•Pentru etniile majoritare aderarea la o tara si dorinta de a o parasi (pentru a schimba mediul politico - economic) în absenta unei astfel de experiente sunt considerate compatibile.
•Se observa diferentele mari (aprox. 30%) între valorile atasamentului si respectiv cele ale loialitatii, printre majoritatea românilor si sârbilor, se observa ca raspunsurile la întrebarile privind atasamentul au fost motivate de statutul de majoritate ("tara mea") si nu de conditiile economice date
Dubla întrebare "sa plecam - sa ramânem?" nu poate fi decuplata de evaluarea regiunii. Cele doua grupuri etnice informatoare din Ungaria au consemnat ca situatia nu s-a schimbat dupa 1989. Unanimitatea exprimata de cei din Voivodina demonstreaza faptul ca acolo situatia s-a deteriorat. Românii declara ca România e în stagnare în timp ce ungurii consemneaza o îmbunatatire. Referitor la statutul economic, cele doua grupuri etnice din Ungaria considera ca situatia s-a înrautatit dupa 1989 parerea lor fiind împartasita si de catre cei din Voivodina. În România românii au constatat o înrautatire a situatiei economice iar ungurii au observat o usoara îmbunatatire.
Referitor la cooperarea regionala privind trecerea frontierelor statului, este o parere generala - aceea ca acest lucru este necesar (86,1%) pretentiile în legatura cu acest lucru sunt mai mici in regiunea Ungariei decât în regiunea Banatului. Cea mai mare valoare a fost înregistrata pentru Timisoara.
Preocuparea pentru integrarea europeana este mai mare printre ungurii din România si mai mica pentru ungurii din Ungaria
Concluzii
În Zwischen - Europa de astazi, bazat pe presa zilnica sau pe argumente politologice - sub presiunea unor lipsuri legate de o legitimitate politica, etnoregionalismul atrage dupa sine false conotatii împingând implicatiile socio-economice în plan secund, fiindu-i asociat un înteles politic iar procesele naturale sunt cuantificate ca fiind periculoase pentru tara. Asta fiind situatia, se porneste un mecanism de aparare printre comunitatile minoritare.
Exista o observatie generala care trebuie specificata si anume: minoritatile nationale nu sunt speriate de manifestarile extreme ale politicii si ale presei. De aceea nu exista un pericol sau o atmosfera încordata - minoritatile se autoguverneaza.
Limba în care se realizeaza educatia este foarte importanta deoarece ar putea servi mai târziu în procesul de luare a deciziilor aproape în mod reflex ducând la pierderea identitatii. Alegerea unei anumite scoli este pâna la un nivel înalt alegerea unei identitati.
Românii din România sunt mai deschisi fata de alte grupuri, decât celelalte natiuni majoritare cuprinse în acest studiu. In ciuda faptului ca aici s-a înregistrat cea mai mare migratie interna, cei care s-au stabilit mai apoi au adoptat toleranta caracteristica Banatului. Este posibil ca si ei sa se simta "diferiti", bineînteles ca "cei acomodati" - un fel de minoritate. Cele mai putine migratii interne s-au înregistrat în Ungaria
Diferentele privind valorile între români si unguri sunt destul de reduse în comparatie cu celelalte doua perechi majoritare.
In Ungaria nu se simte vreo schimbare în relatiile locale chiar daca acolo exista cu adevarat autoguvernare locala. Pentru moment, localul se subordoneaza nationalului. Atasamentul fata de regiune este mai mare decât cel fata de tara în cazul ungurilor din România si Voivodin nu se poate vorbi de o identitate puternica locala în cazul altor grupuri.
Aparent exista un contrast de valori între atasamentul local si dorinta de migrare. Relativ multe persoane ar parasi Banatul, regiune bine situata, pentru ca nici macar aici nu mai este sau deja nu mai este cu adevarat bine. Notabil este faptul ca dorinta de a pleca în alte tari nu este chiar asa de arzatoare - acest lucru însemnând ca dupa câteva decenii Europa apare ca o necunoscuta, deopotriva atractiva si înspaimântatoare. La sârbii din Voivodina nu exista dorinta de a-si parasi tara, fiind constienti de faptul ca nu ar fi priviti cu simpatie ca imigranti.
În România perioada de excludere si neacceptare a ungurilor a luat sfârsit acestia putându-se lansa în afaceri fiind liberi sa coopereze cu oricine si aproape în orice conditii. Datorita acestei situatii, ei considera mai favorabila situatia aparuta dupa 1989 decât românii.
Rezultatele cercetarii ne arata ca situatia privind relatiile interetnice (distantele sociale) prezinta diferente considerabile chiar într-un spatiu care, cu 8 decenii în urma, era unul unitar. Evenimentele politice specifice din aceste tari au condus la stari diferite - Banatul de odinioara poate fi evocat doar în sens civilizatoric si economic.
Interculturalitatea Banatului românesc, caracteristicile surprinse de cercetarea prezentata ar avea o relevanta mai mare prin comparatie cu situatia din alte regiuni si zone ale tarii. Totusi, chiar si aceasta relatie buna dintre diferitele etnii are limitele ei datorate contextului politic general. Cum ne arata exemple ale politicului cotidian, în Banat, relatia dintre etnii, discursul transcultural poate fi comparat cu toleranta religioasa din evul mediu, când majoritatea îsi aroga dreptul de a fi tolerant în privinta minoritatii. Desi s-ar putea evoca mai multe, aducem un singur exemplu în acest sens: majoritatea nationala refuza acele acte simbolice prin care comunitatea minoritara ar dori sa evidentieze, în conditiile inexistentei unei obligativitati prevazuta de lege, prezenta într-un spatiu.
Pâna când relatiile interetnice sunt abordate în cadrul teoretic si strategic definit prin conceptul de toleranta, cu greu poate fi vorbi de adevarata interculturalitate, relatie de schimb incompatibila cu orice relatie de subordonare. Respectul pentru autoritate a minoritarului nu poate însemna aservire.
Memorie si identitate într-un spatiu intercultural (cazul Banatului)
Arhiva de istorie orala a Fundatiei "A treia Europa" din Timisoara
Cele ce urmeaza sunt câteva observatii întemeiate pe o cercetare de teren de mai mult de un deceniu. Ea s-a bazat pe alcatuirea unei arhive de istorie orala care sa puna în evidenta, pe de o parte, traumele suferite de oameni si comunitati în regimul comunist si felul în care acestia/acestea le-au facut fata. Pe de alta parte, interviurile de istorie orala pe care le-am realizat singura (începând din 1991) sau în echipa (începând din 1997 la Fundatia " A Treia Europa " cu o echipa interdisciplinara de tineri, pe care am coordonat-o) au urmarit ca, prin înregistrarea de povestiri ale vietii, sa creeze o baza de date utila cercetatorilor din stiintele sociale (arhiva contine peste 500 de ore de înregistrare) interesati de teme specifice profesiunii lor, cum ar fi: istoria si sociologia familiei, istoria educatiei, raporturile generationale, relatiile de gen, limbajul oral, istoria si sociologia comunitatilor, antroplogia memoriei. Am enumerat doar câteva dintre aceste teme.
In ultimii ani, atentia noastra s-a concentrat pe reprezentarea în arhiva a tuturor etniilor care au trait în Banat, atât în zona rurala cât si în cea urbana, pe surprinderea - prin persoanele alese pentru interviu - a diferentelor de generatii, de sex, de ordin social, religios, lingvistic si a fenomenelor de interculturalitate specifice zonelor rurale si urbane.
Într-un timp secund, arhiva a fost utilizata pentru a transmite mai departe, spre un public mai larg, prin editarea unor volume de povestiri ale vietii o parte din informatiile care ar putea fi utile societatii civile pentru a-si întari solidaritatea în jurul unei memorii împartasite, pentru a cunoaste mai bine o istorie de obicei ignorata (cea a vietii oamenilor obisnuiti, a vietii cotidiene, a sensibilitatilor, atitudinilor, opiniilor, reprezentarilor) si a deveni mai sensibila la diversitate, sub formele în care o poveste a vietii o poate face perceptibila.
Nu în ultimul rînd, am încercat sa analizam materialul arhivat si sa elaboram mici studii pentru a semnala unele subiecte interesante pentru cercetator, care pot constitui obiectul unor aprofundari. O parte dintre ele au fost publicate sub forma de prefete sau postfete în volumele pe care le-am editat, altele au aparut în reviste de specialitate. Sub rubica Pro Memoria, revista "Orizont" a preluat spre publicare texte, fotografii din arhiva Fundatiei si a adus la cunostinta publicului proiectele în care am fost angajati. Una din temele de studiu care a stat constant în atentia noastra, a fost cea a producerii si receptarii discursurilor memoriei, a rolului si functiilor pe care ele le au într-o societate, din punct de vedere al formarii opiniilor, al modelarii comportamentelor si al comunicarii valorilor.
In cercetarea de teren pe care am întreprins-o asupra memoriei diferitelor comunitati din Banat, am putut constata adesea importanta pe care memoria o are în explorarea si uneori în definirea sau redefinirea identitatii individuale si de grup. Examinarea relatiei dintre memorie si identitate într-un spatiu intercultural - cum ne-am obisnuit sa consideram spatiul banatean - ne obliga sa examinam categoriile în functie de care e gîndita sau imaginata diferenta culturala. Apartenenta etnica nu e singura care intra în joc în astfel de cazuri. Relatia între etnic, social, politic si religios pe de o parte si cea dintre etnic si apartenenta locala (un loc de nastere sau cel în care individul si-a petrecut o mare parte din viata sau o parte importanta a acesteia), regionala sau nationala pe de alta (relatie a carei relevanta creste în contextul integrarii europene) sunt azi elemente cheie ale unei analize care percepe identitatea sub aspectele ei dinamice si în functie de contexte istorice precise.
Cel în care ne-am construit terenul si implicit cel în care comunicam rezultatele cercetarii este un context caracterizat din punct de vedere politic prin transformari majore cu consecinte importante pe plan cultural. Întrebarea este cum s-a redefinit acest context dupa 1989, având în vedere ca regimul comunist a facut tot ce e posibil ca sa reprime diferentele si dreptul lor de a se afirma. Politica dusa de regimul comunist în privinta minoritatilor de orice tip a fost întotdeauna ambigua, duplicitara, redusa uneori la un activism cultural superficial, la o reprezentativitate decorativa.
Manipulata politic, problema etnica sau rasiala a fost generatoare de vrajba, încordare si tragedii în anii dictaturilor succesive - de tip fascist sau comunist - pe care România le-a traversat si nu a ramas fara urmari (resuscitarea extremismelor).
O data cu recâstigarea libertatii diversitatea a fost redescoperita si revalorizata. Prima consecinta a fost o repliere asupra lor însesi a diverselor comunitati etnice, religioase sau de alt tip, fragilizate de presiunile constante exercitate asupra lor.
O situatie mai degraba defavorabila unei deschideri catre ceilalti, dar probabil trecatoare. Cred acest lucru pentru ca în foarte multe dintre interviurile cu povestea vietii pe care le-am înregistrat - singura sau în echipa cu mai tinerii mei colaboratori de la Fundatia "A Treia Europa" - cei care relateaza experienta lor de viata - oameni în vîrsta în general - evoca adesea contexte sau situatii favorabile achizitionarii unor competente de ordin intercultural. Casatoriile mixte, relatiile de vecinatate, spatiul educational sau profesional, practicile comerciale, sarbatorile sunt adesea invocate ca ocazii prielnice pentru a transforma întâlnirea cu celalalt într-o experienta benefica, îmbogatitoare, valorizata pozitiv. Mai mult decât atât, acest orizont de valori, caracterizat prin aprecierea pozitiva a schimbului intercultural tinde sa se constituie într-un reper fundamental al identitatii banatene.
Imaginare sau reale, armonia si buna întelegere cu celalalt, par a fi pentru oameni diferiti etnic sau religios, aspecte esentiale ale identitatii regionale, vazute ca o prefigurare a "bunului european", cu care, în datele lui fundamentale, "bunul banatean" ar fi foarte asemanator. Prin ce anume? Prin chiar aceasta competenta de tip intercultural, achizitionata în timp, care l-ar face diferit pe românul banatean de confratii lui din celelalte regiuni ale României. "Traitul printre nationalitati" - cum se exprima un interlocutor - îl face pe românul din Banat sa nu se considere "un simplu român". Nenumarate sunt faptele evocate în sprijinul unei astfel de imagini si chiar daca ele nu ar avea nici un suport real - ceea ce nu e cazul - aceasta idee pare solid înradacinata în mentalitatea banatenilor si nu poate avea decât un efect pozitiv.
Acest lucru e cu atât mai important cu cât, în mentalul colectiv, dar si în sfera politicilor culturale, se opereaza simultan cu doua conceptii concurente despre identitate: una care o gândeste în termeni de substanta, ca ceva imuabil, ce trebuie mai degraba prezervat în interiorul unor granite precise si una care o priveste ca rezultat al interactiunii cu celalalt, supusa negocierilor periodice si reconstruirilor conjuncturale. De felul în care e înfatisata si descrisa frontierea identitara ca si statutul de unicitate sau pluralitate al identitatii depinde si felul în care e tratata problema interculturalitatii. Doar pornind de la aspecte relevate de cercetarea de teren si de exemple concrete, putem sa aprecia corect suportul teoretic si cadrul de interpretare cu care operam, optând pentru una sau alta dintre perspectivele conturate mai sus.
Din acest punct de vedere, ar merita poate mentionate câteva lucruri pe care le-am remarcat în urma analizei interviurilor cu povestea vietii înregistrate în Banat.
1.Ca practica de teren, interviul de istorie orala presupune o interactiune între cel intervievat si ascultator. E vorba de a pune în relatie oameni din generatii diferite, care ajung sa împartaseasca, prin intermediul povestirii, o experienta de viata si de cunoastere. In cazul cercetarii noastre, fiind vorba de a studia comunitati etnice fata de care cei ce au facut interviul erau pe pozitie de outsideri, practica interviului a însemnat prin ea însasi o forma de participare la un schimb intercultural, desfasurat ca o initiere de durata, ca un proces de negociere. Întâlnirea cu celalalt are loc în acest caz nu doar în limita stricta a interviului, ci implica adesea relatii de durata si apropiere mult mai complexe decât simplul act de înregistrare a povestirii.
2. Ca metoda specifica de prospectare a problematicii care ne intereseaza, povestea vietii prezinta avantajul de a radiografia identitatea sub aspectul ei dinamic, ca un proces în care se produc reconfigurari periodice si în care rolul decisiv al interrelationarii si interactiunii este foarte vizibil (cu cei din anturajul imediat, cu grupuri si cadre de referinta - reale sau simbolice - cu un orizont de norme si valori în functie de care evenimentele sunt (re)semnificate, un traseu existantial capata, retroactiv, un anume sens).
3. Aspectul poate cel mai interesant îl constituie felul în care un individ ierarhizeaza criteriile si cadrele de referinta în functie de care îsi gândeste identitatea.
Pentru unii e determinanta o istorie familiala ce functioneaza ca un fel de poveste întemeietoare, asemanator cu felul în care, pentru altii, functioneaza istoria comunitatii careia îi apartin. La fel poate fi utilizata parcurgerea unei genealogii, prilej pentru unii de a descoperi la acest nivel elemente de continuitate si de stabilitate, pentru altii de a face sa transpara metisajul etnic si cultural, mult mai frecvent într-o regiune cum e Banatul care a cunoscut valuri succesive de colonizari si emigrari. Povestea numelui unei familii sau persoane, a unei porecle alteori, se înscrie în acelasi sistem de raportari.
Limba e un factor important, chiar daca nu pentru toate comunitatile studiate ea ocupa loc prioritar în ierarhia criteriilor de identificare. Majoritatea interlcutorilor nostri din generatia mai vârstnica vorbesc mai multe limbi. A sti româna, maghiara, germana si sârba sau macar doua sau trei limbi din aceasta configuratie e pentru multi banateni un prilej de mândrie si o trasatura apreciata ca specifica identitatii lor regionale sau locale.
Chiar si atunci când le-au învatat sub presiunea împrejurarilor istorice defavorabile si nu doar din necesitati practice, acest fenomen de interculturalitate e foarte apreciat retrospectiv, ca o forma de emancipare si cosmopolitism. Desigur ca pentru generatiile mai tinere, noile forme de plurilingvism includ mai degraba interesul pentru limbile de circulatie (engleza, germana si franceza), dar importanta e cred includerea în programul de educatie familiala a învatarii unei limbi straine ca un lucru valorizat si valorizant.
Sunt si situatii când limba nu e un factor suficient de solidarizare pe criteriul etnic. Bulgarii catolici din Banat pun accent pe faptul ca ei sunt catolici pentru a marca diferenta lor fata de majoritatea ortodoxa a bulgarilor din Bulgaria. Carasovenii de pe Valea Carasului vorbesc sârbo-croata si se considera croati si în virtutea religiei lor catolice (sunt o populatie veche în Banat, din secolul al XII - lea venita din sudul Dunarii, a carei origine e înca o incertitudine pentru istorici).
Pentru evreii din Banat, multi dintre ei vorbitori de maghiara, traditia religioasa e cea care asigura în mod decisiv apartenenta la comunitatea evreiasca.
Pentru germanii din Banat dialectul pe care îl vorbesc are anumite caracteristici locale care îl fac diferit chiar de la un sat la altul, la fel ca si costumul popular, în timp ce diferentele dintre svabii din câmpie, austriecii din sudul Banatului si pemii din regiunea montana nu îi împiedica pe cei mai multi sa-i considere pe toti germani. Când la mijlocul secolului al XIX -lea întreaga populatie colonizata de-a lungul secolului anterior ajunge sa vorbeasca germana, limba oficiala a Imperiului, identitatea franceza, italiana sau luxemburgheza - în functie de locul de origine al colonistilor si de limba pe care o vorbeau la sosirea în Banat - este provizoriu uitata.
O mare parte dintre germanii din Tomnatic îsi revendica în 1945 - 1946, pe baza unui certificat de origine întocmit de preotul satului, identitatea franceza, (în contextul în care identitatea germana devenise un stigmat, iar o parte dintre cei plecati cu trupele germane în 1944 reusesc sa ajunga ca, demonstrând originea lor franceza prin acelasi certificat de origine (ce contine genalogia familiei) sa fie acceptati de statul francez ca "fiii care se întorc dupa doua secole la patria mama". Nu altfel gândesc despre ei multi dintre germanii emigrati din România în Germania, afirmând ca nu fac decât sa revina în locul de unde fusesera colonizati.Dimpotriva, cei aflati deja în Occident, capata acolo sentimentul diferentei lor fata de ceilalti germani si încep sa ia în considerare si identitatea româneasca, în baza, de aceasta data, a locului lor de nastere (Heimat) si a competentei lingvistice.
Locul natal (Heimat) este de altfel un reper important al identitatii germane a svabilor banateni, idiferent de locul unde s-ar afla. "Loc de memorie" în sensul pe care îl foloseste Pierre Nora, de loc al unei produceri imaginare, el e si la originea unor documentate si voluminoase monografii locale realizate cu colaborarea tuturor celor care pot oferi documente, fotogafii sau informatii, indiferent în ce loc din lume s-ar afla (uneori pe mai multe continente). Memoria pe care ele o înmagazineaza si produc (caci o mare parte din informatii reintra în circuitul memoriei orale, la fel cum functioneaza pentru alte comunitati calendarul religios în care preotul reaminteste periodic istoria comunitati pe care o slujeste) sta la baza unor actiuni concrete prin care aceasta memorie a unei origini comune e reîmprospatata periodic. In functie de locul natal germanii aflati în afara granitelor României se reunesc anual sau tot la doi ani în România sau Germania cu ocazia chirvaiului sau a zilei când altadata se organiza chirvaiul (Kirchweih), echivalent al rugii sau nedeii (sarbatorite de sârbi si români).
Dintr-o sarbatoare religioasa, ce reuneste comunitatea întreaga si intensifica sentimentul apartenentei la comunitatea locala, azi chirvaiul e tot mai mult o sarbatoare organizata, de obicei la alta data decât cea prescrisa de calendarul initial (în care era legata de hramul bisericii si cel mai adesea de un sfânt de toamna). E deplasat în lunile de vara, de concediu, când mai multa lume poate participa si îsi pierde astfel caracterul demarcator de sarbatoare a recoltei sau a încheierii sezonului de munci agricole.Se relativizeaza si caracterul de sarbatoare a tinerilor (ritualul sarbatorii incluzând si secventa cu pomul sau buchetul - Strauss -ul - licitat care era oferit de câstigatorul licitatiei fetei cu care era logodit sau urma sa se logodeasca) din comunitatea locala si de scena pe care se angajeaza contracte matrimoniale.Tinerii germani sunt putini în satele banatene si fara prezenta lor la parada traditionala, chirvaiul se transforma tot mai mult într-o sarbatoare reinventata (prin analogie cu ceea ce etnologii numesc de obicei "reinventarea traditiei"). Sarcina organizarii lui trece în aceste conditii tot mai mult în sarcina organizatiilor de tip etnic din România sau Germania si se apropie de o sarbatoare folclorica la care participa si germani din alte parti, nu doar cei nascuti într-un anume sat, iar defilarea traditionala a tinerilor capata tot mai mult aspectul unei parade a costumelor pe care o putem întâlni în orice festival de folclor.
In satele mixte din punct de vedere etnic traditia voia ca fiecare sa participe la sarbatoarea celuilalt. Asa s-a ajuns ca Pastele sa fie sarbatorit într-o comunitate locala în care traiau sârbi (sau români) ortodocsi si germani (sau maghiari) catolici, în doua rânduri, iar carnavalul de Lasata Secului (Farsang) sa se extinda de la catolici (germani) la ortodocsi (români si sârbi) în sudul Banatului. Românii participau si ei la Balul Strugurilor organizat de maghiari si acestia la sarbatorile românilor în satele în care convietuiau. Sarbatorile au fost cadrul cel mai propice achizitiilor de ordin intercultural.
Traumele suferite de o comunitate ajung sa faca parte si ele din identitatea acestei comunitati, lasa adica urme asupra constiintei celor implicati, ca si asupra celor care le-au fost partasi. Accentul în povestiri pare a cadea pe dimensiunea analitica, pe încercarea de a gasi explicatii, atât si atunci când mai e posibil, dar evenimentel tragice ca deportarile în masa sau alte actiuni de reprimare marcheaza adânc viata si devenirea acestor comunitati pe termen lung (cf. prefata la volumul cu "Evreii din Banat, azi" citat mai sus).
Exemplele s-ar putea înmulti si ele ne atrag atentia asupra câtorva lucruri de care trebuie sa se tina seama în studierea interculturalitatii: frontierele identitare sunt labile si se restructureaza periodic, operarea cu reprezentarea unei identitati "pure" sau compacte se dovedeste relativa îndata ce exploram terenul care ne dezvaluie diferentieri mai subtile decât etichetele cu care operam de obicei.Actiunile întreprinse de diferite organizatii cu caracter etnic, religios, politic sau social, ca si felul în care reprezentantii oficiali sau persoanele care se bucura de prestigiu în interiorul comunitatii folosesc memoria în diversele ei forme (comemorari, inscriptionari, traditii, discursuri verbale sau scrise) pentru a reaminti membrilor ei cine sunt, trebuie cunoscute pentru a întelege procesul complex prin care se construieste si se reconstruieste identitatea.
4. Pasionanta si utila în acest proces de cunoastere se dovedeste si compararea istoriilor de viata, studierea raporturilor lor complementare sau disjunctive, rezultate din schimbarile de perspectiva pe care ni le propun. Ele ne permit sa ne facem o imagine asupra felului în care memoria colectiva se întretese, fie ca e vorba de o comunitate rurala sau urbana, de o comunitate etnica sau religioasa, de un grup profesional sau social. Putem sa observam cum anumite stereotipii se propaga si se transforma în opinie comuna, cum altele sunt puse în cauza si sunt deconstruite, putem vedea care este sursa unora dintre ele, care sunt experientele evocate pentru a le confirma sau combate.
Nu de putine ori, discursurile la moda sau cu mare greutate simbolica (aici mass media are un cuvânt greu de spus) influenteaza si optiunile de ordin identitar. Povestea vietii le ia în considerare la modul polemic sau le integreaza ca orizont discursiv anticipator al unei anumite reactii a ascultatorului real sau prezumtiv.
5. Un impact important asupra modelarii discursului identitar în functie de memorie îl are discursul identitatii nationale, asa cum s-a constituit el în timp, printr-un anume mod de a reprezenta trecutul si, în primul rând, de a prezenta istoria nationala în raport cu alte istorii nationale sau cu istoriile regionale si locale (ultimele doua putin luate în considerare atunci când nu existau interese de ordin politic). Ce anume propune acest discurs ca expresie a coeziunii unei natiuni la nivel simbolic, cum trateaza el problema minoritatilor, dar si felul în care e statuat din punct de vedere juridic raportul dintre etnic si national (problema cetateniei), iar, mai recent, cum e gândit raportul dintre national si european - iata doar câteva dintre aspectele de luat în seama când vrem sa definin contextele favorizante sau defavorizante ale interculturalitatii. De asemenea, guvernele, prin politicile pe care le dezvolta si încurajeaza, au un cuvânt important de spus în acest sens.
Toate cele amintite mai sus, ar putea fi sustinute cu exemple din interviuri. Analiza acestora ne-ar permite sa vedem cum aspectele subliniate mai sus, din necesitati de ordin metodologic separat, functioneaza în legatura unele cu celelalte.
Dincolo însa de orice speculatii de ordin teoretic, realizarea interviurilor a fost pentru noi toti ocazia fericita de a ne apropia de viata unei comunitati despre care stiam destul de putine lucruri (inclusiv de a participa la unele sarbatori sau ceremonii, la serviciul religios) si mai ales de a cunoaste oameni deosebiti. Pentru ca, fara îndoiala, câstigul cel mai important al acestei experiente de cunoastere si apropiere este cel uman. Pe acest plan diferentele între oameni se estompeaza si se creeaza acel climat necesar întelegerii celuilalt, pe care speram ca îl face posibil si proiectul în care ne-am angajat.
În urma cu doi ani, am început sa colaboram cu o echipa din Plovdiv (Bulgaria) în cadrul proiectului "A trai împreuna împartasind memoria" sprijinit financiar de fundatia noastra si de Fundatia Culturala Europeana din Amsterdam. Utilizând principii metodologice comune, am creat o baza pentru un demers comparativ (interculturalitatea si memoria urbana), singurul care poate genera cadrul potivit pentru a reflecta la ce este azi interculturalitatea si care sunt conditiile ce o favorizeaza. Aceasta colaborare a fost un exercitiu util pentru a întelege înca o data în ce masura cunoasterea contextelor istorice si social-politice, dar si formatia cercetatorilor pot influenta perceptiile si rezultatele. De asemenea, în ce masura, trecerea de la cercetarea propriu- zisa la actiunea culturala (prin care aceste rezultate se recontextualizeaza), poate fi pentru cercetatorul fenomenelor de interculturalitate un prilej de a-si regândi mijloacele si de a-si redefini conceptele.
