Rudolf Poledna
François Ruegg
Calin Rus {c o o r d o n a t o r i}
Centrul de Cercetare a Relatiilor Interetnice
Institutul de Etnologie Fribourg
Institutul Intercultural Timisoara
Publicarea acestei carti a fost posibila datorita finantarii prin prin Project 7, IP 062644, Swiss National Science Foundation,
Progamul SCOPES 2000 - 2003
si subventia oferita de catre Ministerul Informatiilor Publice, RomĀnia
Multiculturalismul este un termen care a avut o cariera rapida în RomĀnia, ajungand o notiune organizatoare cu multiple valente semnificante în contextul dezbaterilor recente referitoare la politicile educationale si culturale fata de minoritati. Aceasta aprehensiune nu se datoreaza exclusiv reputatiei de care se bucura termenul si setul de idei conexe în discursul politic si intelectual occidental, ci si unei nevoi, bine articulate în cadrul dezbaterii intelectuale , de a gasi alternative la variatele discursuri cu tenta nationalista articulate în jurul problemei gestionarii diversitatii culturale si integrarii comunitatii politice.
Analiza noastra încearca, folosind datele unor anchete si analize, sa contureze aspectele majore ale reprezentarilor publice articulate în legatura cu contextul problematic în care s-a vehiculat termenul de multiculturalism.
Ca atare, într-o prima parte, o sa trecem în revista contextul politic si discursiv general în care a conceptul a fost aclimatizat. Schitand diferitele reprezentari politice si publice atasate acestei notiuni, ne vom concentra mai ales asupra variatelor tentative de a definii si redefinii multiculturalismul.
Accentuam ca demersul nostru nu intentioneaza sa abordeze în substanta problema multiculturalismului, în calitatea ei de ideologie a gestionarii diversitatii culturale. Nu ne intereseaza în ce masura a fost legitima - în sensul fidelitatii fata de ideile autorilor considerati clasici - invocarea de catre unii actori publici a termenului. Constatam doar ca acesta a devenit un element important al retoricii referitoare la gestionarea diversitatii culturale; mai mult decat atat, în ultimii patru-cinci ani asistam la o controversa legata de sensul si semnificatiile atasate multiculturalismului, în legatura cu diferitele proiecte si initiative care se desfasoara sub aceasta umbrela semantica.
Datele pe care le vom prezenta, în a doua parte, nu doresc decat sa ilustreze modul în care populatia se raporteaza la diferitele tematizari si problematizari ale universului discursiv conturat în jurul multiculturalismului.
Controverse politice si reprezentari ale multiculturalismului
Termenul de multiculturalism apare relativ sporadic înainte de 1996, remarcabila fiind folosirea lui, vadit emblematica, de catre UDMR la alegerile din acel an, incluzandu-l chiar în titlul programul electoral din acel an: "Încredere în om si în societatea multiculturala" . Este vehiculat mai frecvent începand cu 1997, în contextul dezbaterilor publice si politice conturate în legatura cu reforma institutionala a învatamantului superior pentru minoritati.
Atunci, urmare a cooptarii UDMR în coalitia aflata la putere, a fost inclusa în programa de guvernare promavarea unei legislatii care sa permita o dezvoltare institutionala a învatamantul tertiar în limba maghiara.
În legatura cu finalitatea acestui proces de reforma, s-au remarcat doua pozitii relativ opuse, ambele folosind în argumentare, într-un mod sau altul, termenul "multicultural".
O pozitie sustinea necesitatea dezvoltarii procesului de reforma a învatamantului în limbile minoritatilor în cadrele institutionale deja existente , implicand schimbari majore sub doua aspecte: extinderea profilelor la care se organizeaza predarea si în limbile minoritatilor nationale , respectiv initierea unor restructurari organizationale urmarind realizarea unui grad sporit de autoadministrare a predarii în aceste limbi (Marga, A. 1998, p. 80).
Cealalta pozitie milita pentru crearea unei universitati autonome de stat cu predare în limba maghiara, considerand ca doar o atare solutie institutionala reflecta adecvat caracterul multicultural al societatii romanesti (Marga, A. 1997, p. 163)
În aceasta prima faza a negocierii multiculturalismului (Magyari V. E. 1997), miza politica imediata era relativ redusa, ca atare dezbaterea avea un caracter relativ restrans, fara un impact major asupra opiniei publice.
Situatia s-a modificat considerabil în legatura cu dezbaterea legata de înfiintarea Universitatii Petofi - Schiller , cu predare în limbile maghiara si germana, care, foarte probabil ca si din ratiuni de acceptabilitate publica, purta si eticheta de multicultural.
În acest context dezbaterea a capatat un caracter predominant (si pentru o perioada exclusiv) politic , principala dezbatere s-a concentrat pe definirea continutul multiculturalismului. Motivul principal al prezentei atat de proeminente pe agenda dezbaterilor parlamentare a conceptului de multicultural, era de fapt legat de contestarea naturii multiculturale a Universitatii Petofi - Schiller. Conform proiectului, aceasta ar fi urmat sa includa facultati si sectii cu predare în limbile minoritatilor (recte în maghiara si germana), fara a avea subunitati care sa organizeze predarea exclusiv sau si în limba romana. În fond era o contestare a oricarui proiect de institutie de învatamant superior fara o prezenta majoritara, multiculturalismul fiind invocat în acest sens mai de toti actorii care au fost împotriva unui atare proiect (Andreescu, G., 1999, pp. 194 - 198).
Evolutiile ulterioare tind sa confirme aceasta instrumentalizare a multiculturalismului într-o dezbatere pe o problema politica actuala. Termenul de multicultural va fi inclus în legea modificata a învatamantului , dar fara a aduce ceva nou - sau de perspectiva - în problematica aparuta în jurul multiculturalismului. Conform legii, o universitate multiculturala este una în care se preda în mai multe limbi. Nu se stipuleaza nici prezenta obligatoria a limbii romane, dar nu se specifica nici alte aspecte, cum ar fi cele referitoare la modul de organizare a unor asemenea institutii. Aceasta solutie legislativa, este practic rezultatul unei calmari a spiritelor care s-au încins în timpul negocierilor modificarii legii învatamantului (UDMR a amenintat de mai multe ori cu retragerea din coalitie); ca atare era s-a optat (pentru a nu ofensa nici o parte) pentru formula unei declaratii principiale de promovare a unui multiculturalism practic nedefinit.
În lipsa unor reglementari clare a aspectelor de continut, dezbaterea în jurul multiculturalismului a continuat. Astfel din 1999 în cadrul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj (principala institutie de învatamant superior cu caracter multilingv din Romania, care si-a asumat într-un mod programatic promovarea multiculturalismului) au (re)început negocierile privind mecanismele institutionale menite sa ofere control si influenta reprezentatilor diferitelor linii de predare .
Dezacordul de fond între cele doua pozitii este legat de natura secundara si qvasi-formala, în raport cu structura de baza a Universitatii, a structurilor care asigura învatamantul pentru minoritati. Reprezentantii cadrelor didactice care predau în limba maghiara, accentua optau pentru crearea unoe structuri primare (catedre si facultati) separate, care sa includa specializarile la care este organizat învatamantul în aceasta limba.
Cealalta pozitie, agrea institutionalizarea reprezentarii minoritatilor, prin asigurarea unor locuri separate în forurile de conducere ale universitatii, eventual alte formule prin care un anumit grad de reprezentativitate si influenta poate fi exercitat, dar fara a aduce atingere la sistemul de organizare a universitatii pe catedre si facultati, neagreand crearea unor structuri primare oarecum paralele cu cele existente.
Pana la urma a avut castig de cauza formula integrata, reprezentantii diferitelor linii de studii au capatat ceva mai multa influenta în diferitele structuri decizionale universitare.
Doar din aceste cateva evenimente invocate putem observa ca dupa 1996 termenul de multicultural a capatat un rol central în reflexia publica politizata cu privire la învatamantul tertiar în limba maghiara, si mai general în legatura cu integrarea politica a minoritatilor nationale.
Invocarea multiculturalismului a reprezentat doar o sursa vremelnica si formala de compromis între diferitele pozitii relative la problema învatamantului tertiar de limba maghiara. Ne referim mai ales la proiectul Universitatii multiculturale Petofi - Schiller, care s-a dovedit a fi a solutie politica de moment nicidecum una viabila pe termen lung.
Deasemenea trebuie remarcat ca indiferent de nivelul si miza dezbaterilor care invocau multiculturalismul, granitele etnice dintre reprezentantii diferitelor pozitii rezumate mai înainte, s-au reprodus în mod constant. Fie ca ne gandim la nivelul UBB Cluj unde, cu cateva exceptii lipsite de continuitate si profil marcant, dezbaterea privind continutul structurilor institutionale multiculturale, a fost o dezbatere antrenand pe de o parte profesori romani, pe de alta pe cei maghiari. Si chiar daca nu exista relatari despre relatii marcate de tensiuni inter-etnice, reprezentarile mediatice ale diferendelor, au alimentat imaginea existentei unor linii nete de demarcare dintre etnii.
Tot asa dezbaterea si mediatizarea proiectului Petofi-Schiller , în general a contenciosului politic legat de o universitate de stat cu predare în limba maghiara, în care termenul de multicultural a jucat un rol predominant, a reprodus aceeasi imagine unor linii de ruptura nete. În legatura cu acest proiect marile cotidiene nationale au publicat, în toamna anului 1988, în decurs de mai putin de o luna mai mult de 50 de relatari despre protestele, nu numai ale politicienilor, ci si a unor categorii indefinite de genul: majoritatea locuitorilor din Cluj-Napoca (Zsigmond Cs. 1999).
În legatura cu multiculturalismul (în general în cazul unor probleme legate de relatii interetnice) limbajul mediatic opereaza cu reprezentari care împart populatia în categorii etno-nationale clar distincte, dintre care relatiile au o dinamica reciproc exclusiva. Chiar daca acest sistem de coduri nu este o descriere fidela a relatiilor inter-etnice, este o dimensiune constitutiva a acestor relatii (Brubaker. R. 1998, p. 297), ca atare imaginea dominanta despre aceste relatii, ramane cu precadere dihotomizant.
Multiculturalismul, universul semantic si ideatic legat de aceasta, a fost o încercare de a oferii o alternativa la acest mod de reprezentare. Datorita diferitelor instrumentalizari politice, a unor dezbateri (în care dincolo de negociereea sensului multiculturalismului, publicul putea sa asiste la o contestatare reciproca a interpretarilor) multiculturalismul n-a reusit sa se impuna ca o alternativa a etno-nationalismului fiind asimilat (probabil fara voia majoritatii actorilor care l-au promovat în mod consecvent si constient) acestui mod de a reprezenta si de a se raporta la gestiunea diversitatii culturale.. Nu ne referim la continutul ideologic ci la formele de manifestare publica care invocau multiculturalismul, fiind reproduse reprezentari ale unor relatii de delimitare neta între romani si maghiari, a unor negocieri care în mod inevitabil se transforma într-un joc cu suma nula.
Tematizari, imagini, reprezentari
DISCURSUL MAJORITAR
Dupa cum am mai mentionat multiculturalismul a fost vehiculat în legatura cu politicile educationale, mai restrans legat de politicile lingvistice, totusi în sensul ei cel mai general este legat de problema integrarii minoritatii maghiare.
Citam în acest sens cateva declaratii politice, tipice dealtfel pentru modul în care se încadreaza si se produce în mod public definirea multiculturalismului:
Declaratia ministrului educatiei "Înfiintarea acestei universitati [Petõfi-Schiller] nu poate fi tratat decat cu respectarea stricta a procedurilor legale, iar conceptul de multiculturalitate trebuie sa includa, obligatoriu, studiul în limba oficiala a statului respectiv"
Declaratia presedintelui PDSR, Ion Iliescu: "Solutia propusa de Guvern [Petõfi-Schiller] este total nefericita, incorecta si inacceptabila. Acreditarea de catre UDMR a ideii ca tinerii maghiari nu au posibilitatea de a învata în limba materna este neavenita. Exista deja ideea de multiculturalitate, astfel de universitati functionand la Oradea, Bucuresti, Cluj. Nu trebuie sa inventam acum o solutie care deja exista. Solutia de universitate biculturala reprezinta de fapt introducerea prin usa din dos a ideii de separatism si segregationism."
În întarirea sensului acestor declaratii vine si gestul unor partide politice de a contesta în fata justitiei proiectul universitatii maghiaro-germane Petofi Schiller, unul dintre motivele invocate fiind paragraful Constitutiei care prevede statutul oficial al limbii romane, ceea ce, în viziunea contestatarilor, ar exclude functionarea unor institutii de învatamant superior în care limba romana sa nu figureze între limbile de predare.
Putem observa ca invocarea multiculturalismului are, în acest discurs doua functii majore, una de valorizare a limbii oficiale în raport cu cea maghiara, a doua de a delegitima proiectul institutional mono-, sau în cazul la care facem referire bicultural. În mod implicit se accentueaza rolul multiculturalismului în promovarea comunicarii sociale, considerand ca o atare formula creaza cadre propice studentilor minoritari pentru a însusi limba romana, si prin aceasta se asigura un spatiu de comunicare în care toata lumea este capabila sa comunice în aceasta limba. Deci accentul se pune pe legitimarea unei ordini sociale în care raporturile de putere între aceste culturi sunt asimetrice, integrarea (sau evitarea fragmentarii) fiind valoarea referentiala care legitimeaza o atare configuratie de relatii între culturi.
Limba este dimensiunea cea mai evidenta a diferentei culturale în legatura cu care se pune problema integrarii, ca atare sa observam modul în care populatia romana se raporteaza la la variatele aspecte ale diversitatii lingvistice în contextul integrarii si comunicarii sociale.
Dupa cum se poate observa din datele din tabelul 1. Peste 70% dintre romani considera un gest de deferenta cvasi-obligatorie, folosirea în context public de catre minoritari a limbii romane.
Tabel 1. - Este nepoliticos ca doi maghiari sa vorbeasca în limba maghiara atunci cand în jur sunt si romani, indiferent de subiectul discutiei. (CCRIT - Etnobarometru)
xxxxxxxxxxxxxx
Aceasta raportare la folosirea limbii maghiare nu este manifestarea unei atitudini intolerante a populatiei majoritare fata de folosirea în public a limbii maghiare, dealtfel caracteristic pentru ceva mai mult de un sfert - 27,1% - din populatie (vezi tabel 2.). Mai degraba ne indica acel procentaj din populatie care considera ca alegerea codului în care se comunica într-un context public (dar nereglementat oficial) nu este o optiune privata, individuala, ci se aplica o norma non-excluderii, ceea ce s-ar putea formula în termenii urmatori: manifestarea diferentei culturale nu poate rezulta excluderea majoritarului.
Tabel 2. - Ma deranjeaza sa aud vorbindu-se limba maghiara în jur (CCRIT - Etnobarometru)
xxxxxxxxxxxxxxx
În legatura cu o atare norma trebuie mentionat ca perceptia generalizata este ca ea, în general nu este respectata (vezi tabel 3.). O mare parte dintre romani evalueaza relatiile de comunicare cu maghiarii ca fiind problematice: aproape doua treimi din populatie esta mai mult sau mai putin ferm convinsa, ca reticenta maghiarilor în a folosii limba romana este un fenomen raspandit.
Tabel 3. - Sunt multi maghiari care, desi stiu, evita sa vorbeasca în limba romana (CCRIT - Etnobarometru)
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
O problema centrala a reprezentarilor romanilor referitor la maghiari, mai precis la folosirea limbii maghiare o reprezinta idea ca acesta poate fi (respectiv considerat ca în mod frecvent este) forma a excluderii, si sub acest aspect este considerat a fi a o sursa a tensiunilor interetnice. În acest context peste 60% dintre romani sunt de acord (vezi tabel 4.) cu idea ca însusirea limbii minoritatilor ar duce la îmbunatatirea relatiilor interetnice.
Tabel 4. În ce masura sunteti de acord ca urmatoarele lucruri ar duce la îmbunatatirea relatiilor interetnice: Copiii romani sa poata învata la scoala si limbile minoritatilor nationale. (CCRIT - Etnobarometru)
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
Respectiv mai mult de doua treimi din populatia de nationalitate romana (vezi tabel 5.) considera cunoasterea limbii maghiare, respectiv eventuala utilizare a acesteia în contactul cu vorbitori nativi, un gest acceptabil.
Tabel 5. Romanii care au învatat maghiara pentru a vorbi cu cunoscutii lor maghiari au facut bine. (CCRIT - Etnobarometru)
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
Dar asteptarea ca romani sa însuseasca limba maghiara, ca un gest de acomodare la un mediu lingvistic cu predominanta maghiara, are mai putin sprijin. (vezi tabel 6.)
Desi tendinta proeminenta este considerarea unui anumit nivel de cunoastere a limbii minoritatilor ca mijloc al detensionarii relatiilor interetnice (tabel 4.), promovarea unui bilingvism societal si nu numai minoritar ca norma a comunicarii sociale (cel putin acolo unde exista o prezenta minoritara pronuntata) are un sprijin semnificativ mai redus (tabel 6.).
O situatie aparent paradoxala, dar explicabila prin faptul ca raportarea la limba maghiara se face pe doua planuri distincte.
Pe de o parte prin contrast simbolic: maghiara ca limba neoficiala, cu un status inferior are o relevanta particulara în întarirea statusului oficial al limbii romane, în fond a identitatii de majoritar.
Pe de alta limba minoritara poate reprezenta o resursa prin care individul poate avea aces la situatii de comunicare, la un set de relatii sociale si personale din care, datorita necunoasterii acestei limbi, se simte exclus. Deci paradoxul se explica prin dubla dimensiune, simbolica si comunicativa , a raportari la diferenta lingvistica.
Ca atare a vorbi în maghiara, în reprezentarea romanilor, nu este manfiestare pasibila de conotatii negative, dar orice tendinta de echivalare a pozitiei oficiale a limbii maghiare cu romana (în termeni de oficialitate, pozitie institutionala, etc.), este reprezentat ca un atentat la dimensiunile identitare simbolice articulate în legatura cu limba.
O atare raportare are o explicatie sociolingvistica prin referire la tipul de bilingvism specific contextului relational roman-maghiar. Bilingvismul maghiarilor din Romania se poate considera în linii mari una aditiva în sensul ca însusirea limbii romane implica extinderea repertoriului lingvistic deja existent si este mai putin specific un bilingvism substractiv (însusirea limbii romane îndeobste nu implica a reducere a competenti în limba maghiara). Deci bilingvismul maghiarilor nu implica, cel putin nu pe o scala socaila mai larga, o diferentiere functionala neta si implicand o relatie ierahica dintre cele doua limbii . Ca atare asimetria în termeni de status oficial dintre maghiara si romana, nu implica atribuirea unii status socio-cultural mai scazut limbii maghiare, cunoasterea limbii maghiare de catre romani fiind considerata o resursa interactionala efectiva în contextul comunicarii sociale.
Analizand perceptiile populatiei majoritare putem observa un set de atitudini intercorelate ce se pot modela într-un spatiu definit de axele: informal - institutional respectiv privat - public.
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
Pe dimensiunea privat - institutional avem activitatile culturale institutionalizate ce se desfasoara în limba materna, dar în legatura cu care exista opinia dominanta ca ele nu afecteaza major problema integrarii sociale (vezi tabelele 7 si 8).
Tabel 7. Sunteti de acord ca minoritatile sa aiba biserici proprii?
xxxxxxxxxxxxxxxxxx
Tabel 10 Sunteti de acord ca minoritatile sa-si poata folosi limba materna în contactul cu administratia publica?
xxxxxxxxxxxxxxxxx
Tabel 11. Sa dea examen de admitere în limba materna
xxxxxxxxxxxxxxxxxx
Tabel 12.. Sa învete în limba materna geografia si istoria Romaniei
Se poate oserva clar ca pe dimensiunea institutional-public se manifesta cea mai pronuntata respingere a oricarei pretentii de schimbare de status a limbii maghiare. De asemenea trebuie remarcat ca desi bilingvismul societal extins este considert o solutie de compromis, ce ar duce la detensionarea relatiilor interetnice, o promovare efectiva a acesteia, ar implica o echilibrare partiala a relatiilor asimetrice de pozitie oficiala dintre limba majoritatii si limba maghiara, ca atare se bucura de un sprijin foarte modest.
În evaluarea acestor tendinte, pe langa motivatiile de ordin simbolic, trebuie mentionate si ratiuni ce tin de posibilitatea afirmarii în comunicarea sociala neinstitutionalizata într-un mediu multilingv numai pe baza cunoasterii limbii romane. Avand în vedere ambele dimensiuni ar fi exagerat sa consideram tendinta de a refuza o solutie de reciprocitate (promovarea în locul unui bilingvism minoritar, unidirectional, unul societal bidirectional) ca fiind manifestarea unui fundamentalism lingvistc al majoritatii . Cu atat mai mult cu cat nici pe departe nu se poate constata o atitudine de superioritate motivata moral sau în termeni metalingvistici a vorbiri în limba romana în comparatie cu vorbirea în limba maghiara, practica vorbirii în maghiara a romanilor, daca nu pune sub semnul întrebarii ordinea ierarhica oficiala si simbolica a limbilor, este evaluat predominant aprobator. Acest apect aspect este cu atat mai interesant cu cat analisti discursului nationalist al lui Ceausescu, subliniau elemente de exaltare a superioritatii limbii si culturii romane în comparatie cu popoarele din jur, a caror încercare de a-i asimila pe romani a esuat tocmai acestei preupuse superioritati (Gilberg, T. 1980). Iata înca un element pentru a ne raporta cu precautie la problema mostenirii national comuniste.
Poate cel mai important element al acestui set de reprezentari si atitudini este atribuirea unei raportari contestatare maghiarilor, în legatura cu aceasta ordine sociala. Nu este vorba doar de contestarea simbolica a pozitiei limbii romane, prin negocierea unui uz mai extins în sfera publica, ci si presupusa sfidare de care multi ar da dovada prin evitarea folosirii limbii romane.
Aceasta tema a refuzului de catre maghiari a mentineri legaturilor sociale produse de si prin comunicare este elementul central pe care se bazeaza si prin care se legitimeaza (în majoritatea situatiilor în mod implicit) optiunea care considera ca multiculturalismul implica o forma institutonala integrata, bazata pe o simetrie între culturi, pastrand anumite aspecte de asimetrie în termeni de putere.
Acestea sunt temele, tematizarile, ideile si atribuirle centrale ale ideologiei lingvistice dezvoltate în legatura cu problema politicilor educationale a minoritatilor, în legatura cu gestionarea diversitatii lingvistice. Observam considerarea prioritara a temei integrarii în spatiul public, diversificarea acestui spatiu public find o problema secundara considerata neproblematica în masura în care nu afecteaza ordinea simbolica existenta între cele doua limbi.
În centrul acestei ideologi lingvistice sta notiunea habermasiana de public (asa cum o reinterpreteaza sociolingvistic Gal, S. and Woolard, K.A., 1995), ca metafora unei conversatii (directe sau mediate), gandita atat ca emblema cat si ca fundament de legitimare a unei ordini politice democratice, care-si propune includerea fiecaruia, fara a-l considera purtatorul unei determinari particulare (Gal, S. 1998, p. 326). Regulile, institutile (limba oficiala, universitatea luat în sens generic, etc.) acestui camp de comunicare sunt considerate constitutive, ca atare manifestarile contestatare sau intentiile de redefinire, subversive.
DISCURSUL MINORITAR
În cazul reprezentarilor populatiei maghiare privind multiculturalismul, analiza nostra este pe de o parte mai usoara, avand la dispozitie o serie de rezultate ale unor anchete care au formulate întrebarile într-un mod mult mai directionat pe anumite tematizari dezbatute, vehiculate în timp în legatura cu problematica muticulturalismului.
Pe de alta, avem anumite dificultati legate de tematizarile din discursul public. Acesta se datoreaza variatelor semnificatii (foarte contradictorii) atasate de notiunea de multicultural aparute în dezbatera publica. Pe langa negocierile mai sus sintetizate, privind continutul multiculturalismului, publicul maghiar a asistat si la o schimbare radicala de semnificatii a termenului.
Daca în campania electorala din 1996 multiculturalismul era un argument pentru egalitatea culturilor din Transilvania ce au dezvoltat forme specifice de coexistenta, fiind invocat ca un suport pentru variatele proiecte de autonomie, începand cu 1997 asistam la o anatemizare a proiectului universitatii multiculturale Babes-Bolyai. Multiculturalismul fiind reprezentat în discursul public ca o contraideologie la proiectul unei universitati maghiare autonome (Horváth, I., 1999)
Dar chiar si în contextul în care eticheta de multiculturalism era vehiculat pentru a conferii o acceptabilitate publica mai mare proiectului (pana la urma doar politic) unei universitati maghiaro-germane, nu a avut un ecou univoc, unii lideri contestatari din interiorul UDMR s-au raporat la ea cu reticienta marcata. Practic multiculturalul a devenit contrara termenului de autonom.
Dincolo de discursuri nu putem sa nu remarcam anumite tendinte ce au avut loc partial legat de eticheta de multicultural. În ultimul deceniu al mileniului învatamantul tertiar de limba maghiara a înregistrat o crestere semnificativa în ceea ce priveste oferta de specializari si numarul de locuri de scolarizare. Cresterea ofertei educationale în limba maghiara, si în general explozia pietei învatamantului tertiar din Romania, nu putea sa nu aiba un impact semnificativ la modul în care aceasta populatie se raporta la problema învatamantului universitar. Practic s-a trecut de la o situatie de penurie, în care maghiarii acuzau o politica discriminativa a accesului în universitate (Joó, R. and Ludányi, A., 1994, pp. 66 - 67), la o situatie în care practic competitia nu se mai da pentru a intra în învatamantul tertiar, ci pentru avea acces la locurile finantate din buget. Deci strategiile tinerilor si ale familiilor lor nu mai iau un calcul un dezavantaj real sau presupus datorat apartentei etnice, ci se concentreaza pe evaluarea costurilor unei diplome.
În acest context, chiar daca la multe specializari nu exista învatamant în limba maghiara, chiar daca la unele specializari dificultatile în cunoasterea limbii romane diminuau sansele de acces a tinerilor maghiari, factorul etnicitate sau competenta lingvistica în limba romana nu afecteaza marcant sansele de acces si de afirmare în învatamantul tertiar.
Putem oberva pa baza discursurilor si tendintelor prezentate ca în cazul minoritatii maghiare asistam la o situatie mult mai complexa. Pe de o parte ei se raporteaza si la discursul si opinia publica majoritara mai sus prezentata. Pe de alta sunt mobilizati, demobilizati în legatura cu variatele proiecte institutionale, asista la legitimari si delegitmari ale termenului de multiculturalism. Dar dincolo de aceste dezbateri, în ceea ce priveste greutatile legate de obtinerea unei diplome, aparteneta etnica, cunoasterea limbii romane tind sa devina mai putin semnificative în comparatie cu originea sociala.
În analiza opiniei publice, în contextul unui tablou atat de complex din motive de comparabilitate sa începem cu atitudini referitoare la limba, încercand conturarea unor aspecte specifice ale ideologiei lingvistice maghiare, articulate la nivelul opiniei publice în contextul dezbaterii privind pozitia limbii minoritare în context public si institutional.
În termeni de raprotare pragmatica exista o raportare clara de acceptare, confirmare utilitatii cunoasterii limbii romane (tabel 13-14). Întrebati întermeni generali despre utilitatea limbii romane 98% (majoritatea lor într-un mod ferm) au raspuns pozitiv, desi ipoteza nostra era ca exista o categorie de populatie (marcati de prejudecati puternice, cei care subscriu la iminenta asimilarii, a mortii culturale a maghiarilor din Romanie, etc.) care va judeca problema utilitatii din marcat de variatele aspecte de stres comunitar.
Tabel 13. Cunoasterea limbii romane poate fi numai folositoare pentru toata lumea.(CCRIT 1999 octombrie)
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
Bilingvismul este reprezentat ca o resursa în activitatile practice cotidiene, inclusiv de catre cei care, au declarat ca nu prea cunosc limba romana.
Tabel 14 Maghiarii care cunosc bine limba romana, gasesc mai usor un loc de munca. (CCRIT 1999 octombrie)
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
Problema devine mai nuantata în contextul în care bilingvismul este formulat ca norma ce rezulta din legaturile juridice pe care maghiarii ca cetateni o au cu statul roman. Chiar daca tendinta generala este de acceptare observam o anumita ezitare, predominant fiind acordul partial (tabel 15).
Tabel 15 Pentru ca sunt cetateni romani, maghiarii din Romania ar trebui sa cunoasca bine limba romana. (CCRIT 1999 octombrie)
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
Trecand la nivelul interactiunii cotidiene, observam predominanta perceptiei unei respingeri a romanilor fata de maghiarii care nu vorbesc bine limba romana (tabel 16)
Tabel 16. Romanii, în general manifesta respingere fata de acei maghiari care nu cunosc bine limba romana (CCRIT 1999 octombrie).
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
Este totusi remarcabil ca un procentaj semnificativ este retinut în a aproba validitatea unei asemenea perceptii. Deasemenea tot aproximativ o treime din populatie maghiara este retinuta în a evalua politicile lingvistice ale statului roman ca fiind îndreptate împotriva maghiarilor, acesta ramanand totusi opinia dominanta (tabel 17 - 18).
Tabel 17. În multe situatii autoritatile folosesc limba romana ca un instrument de opresiune fata de minoritati. (CCRIT 1999 octombrie)
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
Tabel 18 Prin faptul ca statul impune în multe locuri folosirea limbii romane, urmareste de fapt asimilarea maghiarilor. (CCRIT 1999 octombrie)
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
Aceste atitudini si perceptii pot fi sintetizate într-un model definit de axele simbolic - practic respectiv cotidian - oficial.
La nivelul discursului politic si public renegocierea statutului limbii maghiare la nivel declarativ nu implica renuntarea la însusirea limbii romane. Si chiar daca s-au formulat variate discursuri contestatare vis-à-vis de politicile lingvistice ale statutlui, ajungand - înainte de 1996 - a acuza statul roman de un Kultukampf sistematic dus împotriva maghiarilor, niciodata nu s-a ajuns pana la contestarea limbii romane.
Ca atare, chiar daca nu în mod expres asumat si promovat, bilingvismul minoritar este o dimensiune actuala a ideologiei lingvistce a minoritatii maghiare din Romania, desigur este exprimat mai ales în diferite contexte reactive, defensive (explicatii, precizari ale politicienilor UDMR în situatiile în care în diferitele dezbateri li-e reproseaza ca nu doresc ca maghiarii din Romania sa învete limba romana).
Daca analizam pe dimensiunile cotidian - practic, oficial - practic, bilingvismul este privit ca o resursa de majoritatea respondentilor. Pe dimensiunea simbolic-cotidian observam perceptia unor situatii tensionate legate de modul cum de reactie a romanilor la situatiile în care maghiarii nu cunosc bine limba romana. În fond este o perceptie a existentei unei presiuni normative la nivelul întalnirilor cotidiene, izvorate fie din reactii negative la auzul folosirii limbii maghiare , fie datorate unor reactii de imputare, în diferite circumstante cotidiene sau oficiale, a slabei performante în limba romana. Situatia este si mai complexa daca analizam problema în dimensiunea simbolic - oficial. Pe de o parte, avem relativa ezitare a confirmarii fundamentarii bilingvismului ca asumare a unei obligatii cetatenesti, pe de alta avem tendinta dominanta, dar nu exclusiva de a evalua politicile lingvistice ale statului roman ca forme de agresiune culturala îndreptata împotriva minoritatilor.
Bilingvismul este în linii mari acceptat de populatia maghiara ca o parte constituenta a unei ordini sociale, mai ales în contextul raportarii la aspectele pragmatice ale comunicarii sociale. Probleme sunt percepute în legatura cu variatele forme cotidiene si simbolice menite a exprima si reitera aceasta ordine. În linii mari putem conclude ca din perspectiva populatiei bilingvismul este considerat legitim prin referire la practica sociala, dar este într-o partiala criza de legitimitate sub aspect ideologic.
Datele referitoare la limba scolarizarii, respectiv optiunile referitoare la forma institutionala a învatamantului universitar de limba maghiara reflecta în linii mari aceasta situatie complexa.
În ceea ce priveste utilitatea perceputa a strategiilor de scolarizare care includ si limba romana observam un refuz ferm ce întruneste majoritatea relativa (cu o aprobare semnificativa a aproximativ unei treimi) a respondentilor în legatura cu optiunea pentru a efectua toate studiile în limba romana (tabel 19).
Tabel 19. În Romania numai care si-au efectuat toate studiile în limba romana se pot afirma. (CCRIT 1999 octombrie)
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
Situatia devine mai echilibrata în contextul în care educatia în limba romana se reduce la o parte a perioadei de instruire, acesta fiind considerat util de ceva mai mult de jumatate din populatie (tabel 20.)
Tabel 20. În Romania numai cei care si-au efectuat cel putin o parte din studii în limba romana se pot afirma (CCRIT 1999 octombrie).
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
Mai mult de jumatate din populatie considera ca reprezinta un avantaj efectuarea studiilor universitare în limba romana (Tabel 21.), dar este de remarcat în acest caz si ponderea ridicata a acelora care nu se pot pronunta, majoritatea lor datorita lipsei orizontului necesar fundamentarii unei atari evaluari (rezidenti în rural, nivel redus de scolaritate, etc.).
Tabel 21. Poate fi foarte util ca maghiarii din Romania sa-si efectueze studiile universitare în limba romana. (CCRIT 1999 octombrie)
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
Înainte de a trece mai departe trebuie mentionat ca nu este vorba despre strategii educationale asumate conscevent de aceea parte a populatiei care a fost de acord cu eventuala utilitate a unei optiuni pentru a studia în limba romana. Datele de mai sus reflecta o raportare ce rezulta din evaluarea sanselor de afirmare în contextul utilizarii unor canale de educatie în care instruirea se desfasoara în limba romana, si nu neaparat o optiune strategica individuala pentru aceste canale. Desigur nici acest ultim aspect nu poate fi exclus, ea fiind specific mai ales în cazul locuitorilor din zonele unde ponderea maghiarilor este sub 40%. Observam (vezi tabelul 22.) ca în jur de 10% din populatie considera ca - inclusiv în situatia în care sistemul de învatamant ar asigura o oferta completa (la toate nivelele si formele) de instruire în limba maghiara - optiunea pentru instruirea în limba romana, ar continua sa fie mai avantajoasa.
Tabel 22. Daca la toate nivelele si formele de învatamant se va putea învata si în limba maghiara, atunci nimeni nu va fi dezavantajat pentru ca si-a facut studiile în aceasta limba. (CCRIT 1999 octombrie)
Total de acord. 57,41
Mai degraba de acord. 16,68
Mai degraba dezacord. 6,60
Dezacord total 3,64
Indecis, nu stie 15,66
Desigur forma ipotetica a întrebarii (tabel 22.) ridica probleme nu numai formal metodologice ci si de validitate a interpretarii. Trebuie mentionat ca în pofida formularii nu este vorba de o întrebare ipotetica, ci este o afirmatie ce sintetizeaza continutul proiectului educational promovat de UDMR, de sistem autonom si complet de învatamant în limba maghiara la toate nivelele (de la gradinita la universitate).
Perceptia unor pozitii asimetrice (în termeni posibilitatilor de afirmare sociala ) a limbii maghiare, comparativ cu romana, este reflectat de datele din tabelele 19 - 21, respectiv datele tabelului 22 arata suportul popular pentru tentativa de echilibrare promovata de elita politico-culturala.
În legatura cu aceste date (tabel 22) mai trebuie precizat ca este dificil de evaluat în ce masura maghiarii s-au raporat la problema formulata în afirmatie în termeni substantiali sau simbolici. Sau altfel formulat, în ce masura populatia este convinsa ca o întarire a pozitiilor de control institutional în cadrul sistemului de învatamant ar remedia la nivel social general relatiile asimetrice sub aspectul statusului lingvistic, sau raspunsurile reprezinta doar un vot de încredere elitei care a formulat si promoveaza acest proiect.
Probabil ca proiectului în sine nu i-se atribuie valente stategice individuale majore , idea de sistem educational autonom pentru mare parte din populatia maghiara, în special pentru elite, are valente ca merg dincolo de problema învatamantului, functionand ca o metafora a ordinii politice si morale a coexistentei romano - maghiare .
Acest lucru este observabil si daca analizam urmatoarele serii de date (tabel 23 - 25), corlate cu datele referitoare la utilitatea studierii în limba romana (tabel 20 - 21)
Pe de o parte observam o relativa acceptare a unor strategii educationale care includ si studiul în limba romana, pe de alta un suport major pentru o formula de universitate separata (tabel 23.)
Tabel 23. Nu e voie sa se renunte la înfiintarea universitatii Bolyai/universitatii autonome de stat cu predare în limba maghiara. (CCRIT 1999 octombrie)
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
Daca definim problema în termenii de importanta a formei institutionale comparativ cu asigurarea serviciilor educationale în limba maghiara, este evident (în parte si datorita formulari cu un grad sensibil de dezirabilitate) sprijinul pentru formula pragmatica a asigurari serviciilor educationale (tabel 24).
Tabel 24. Este mai important ca si la nivel universitar sa se asigure învatamantul în limba maghiara la toate profilurile, decat cadrul institutional în care acesta este organizat (universitate autonoma sau multiculturala) (CCRIT 1999 octombrie).
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
Dar daca revenim la problema formulei multiculturale acesta este respins de o majoritate relativa a respondentilor, dar mai degraba observam o confuzie sau lipsa unei opinii univoc dominante, reflectate si de volumul ridicat de a celor care au declarat ca nu-si pot formula o opinie (tabel 25).
Tabel 25 Ideea universitatii multiculturale este un compromis care nu trebuie sa fie acceptat. (CCRIT 1999 octombrie)
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
Aceste tendinte aparent paradoxale reflecta faptul ca populatia maghiara, ca si în cazul problemei bilingvismului, si în cazul învatamantului are opinii ce pot fi interpretate în registre diferite de semnificatie.
Pe de o parte avem o dimensiune oficial simbolica, în care este dominanta tendinta de a se identifica cu proiectele politice referitoare la o universitata maghiara autonoma. Pe de alta (în context referential cotidian - practic) avem reprezentari si atiduni deloc homogene privind evaluarea eficientei unor optiuni legate de limba si cadrul institutional al serviciilor educationale tertiare. Aceasta eterogenitate a optiunilor privind utilitatea scolarizarii în limba romana, ne releva de fapt existenta mai multor culturi minoritare a mobilitatii, întelese ca startegii folosite (sau considerate oportune) pentru a întarii pozitiile de negociere în variatele interactiuni sociale în care apartenenta etnica, situatia de minoritar este relevanta (Neckerman, K.M., Carter, P. and Lee, J. 1999 ).
Atribuirea (de catre cel putin o parte a populatiei maghiare) de valente pozitive unor medii educational-institutionale eterogene din punct de vedere a limbii, nu contrazice sprijinul declarativ pentru optiunea comunitara privind separarea institutionala pe criterii etnice. Este un rapuns, nu atat la presiunile simbolice a elitlor minoritare, ci mai degraba o adaptatre la o situatie în continua schimbare, cu posibilitati deschise pentru a redefinii sub anumite aspecte raporturile simbolice de putere, dar fara fi convinsi de posibilitatea reala a unei schimbari majore a importantei limbii maghiare în procesul comunicarii publice.
Concluzii
Problema universitatii autonome în limba maghiara a ajuns sa fie o dimensiune emblematica a relatiilor romano-maghiare, ce depaseste cu mult sfera stricta a serviciilor edcationale la nivelul învatamantului universitar.
Invocarea multiculturalismului a fost o încercare de a redefinii cadrul dezbaterii asupra universitatii, în care hegemonia si segregarea institutionala erau scenariile reciproc opuse promovate de doua proiecte de construire nationala (nation building) în confruntare. Modul si contextele în care termenul a ajuns sa fie însusit si vehiculat de majoritatea actorilor implicati ridica semne de întrebare asupra eficientei unui atare demers.
La nivel popular, la romani este dominanta reprezentarea unei sfere publice în care normele manifestarii, fundamentarea ordinii se face printr-o viziune a cetateniei strans corelata cu nationalitatea. Percep intergarea maghiarilor ca problematica sub orice forma care pune sub semnul întrebarii aceasta ordine.
La maghiari, avem de a face cu variate strategii de adaptare la un mediu social în care limba romana este perceputa ca o achizitie culturala legitima mai ales din perspectiva utilitatii ei. Pe de alta parte universitatea autonoma functioneaza ca un simbol cu valoare de program comunitar, ca o piatra de hotar într-un proces de renegociere a modului de integrare simbolica a diferentei culturale.
Referinte bibliografice
1. Andreescu, G (1999) 'Lentoarea conceptelor viteza evenimentelor' In Andreescu, G. si Molnár G. ed. (1999) Problema transilvana Bucuresti: Polirom, pp. 191 - 215
2. Bordás S., Fric, P., Haidová, K., Huncik, P., Máthé, R.(1995) Counter-Proof. The examination of the Slovak-Hungarian relationship with sociologycal and ethnopsychological methods in Slovakia NAP Publishing House
3. Brubaker. R. (1998) 'Myths and misconceptions in the study of nationalism' In Hall, J.A. (ed.) The State of the Nation. Ernst Gellner and the Theory of Nationalism. Cambridge University Press, , pp. 272 - 306,
4. Culic, I., Horváth, I. si Rat, C. (2000): 'Etnobarometru' In Nastasa, L and Salat L. Interethnic Relations in Post-Communist Romania Cluj-Napoca: Ethnocultural Diversity Resource Center, pp. 253 - 359
5. Edwards, J (1985) Language, Society and Identity Oxford: Blackwell
6. Edwards, J (1994) Multilungualism London and New York: Routledge
7. Fasold, R (1987) The Sociolinguistics of Society Oxford UK & Cambridge USA: Blackwell
8. Fishman, J. (1972) Sociolinguistic: A Brief Introduction Newbury House: Rowley, M.A.
9. Gal,. S and Woolard, K. A.(1995)'Constructing Languages and Publics: Authority and Representation' In Pragmatics 5 pp. 129 - 138
10. Gal. S. (1998) 'Multiplicity and Contention among Language Ideologies. A Commentary' In Schieffelin, B. B., Woolard, K. A. and Kroskrity, P. V. (eds.) Language Ideologies. Practice and Theory New York, Oxford: Oxford University Press, pp.317 - 331
11. Gilberg T. (1980) 'State, Policy, Ethnic Persistence and Nationality Formation in Eastern Europe' In. Sugar, P. (ed.) Ethnic Diversity and Conflict in Eastern Europe Santa Barbara: ABC-Clio
12. Haddock, B., Caraiani, O., (1999) ' Nationalism and civil society in Romania' In Political Studies 1999 June, Vol 47. nr. 2
13. Horváth, I. (1999) ' Multiculturalismul în Romania: alternativã sau eschivã' InCulic,I., Horváth I. and Stan C. (ed.) Reflectii asupra diferentei Cluj: Limes, pp. 1- 11
14. Joó, R. and Ludányi, A., (1994) The Hungarian Minority's Situation in Ceausescu's Romania Highland Lakes, New Jersey: Atlantic Research and Publications
15. Kántor, Z. (2000) 'Kisebbségi nemzetépítés. A romániai magyarság mint nemzetépíto kisebbség' In Regio 3/2000, pp. 219 - 241
16. Kivu, M. (1994): 'O abordare empirica a relatiei dintre romani si maghiari' În Revista de cercetari sociale, nr 4/1994
17. Kontra, M. (1999) ' "Don't Speak Hungarian in Public!" - A Documentation and Analysis of Folk Linguistic Rigths' In Kontra, M., Philipson, R., Skuntab-Kangas, T. and Várady, T. (ed.) Language: A Right and a Resource. Approaching Linguistic Human Rights. CEU Press, pp. 81 - 97
18. Magyari V. E. (1997): 'Negocierea multiculturalismului' In Caietele tranzitiei. Revista Centrului de Studii Rasaritene si a Institutului de Antropologie Culturala, 1997/1, p. 96-103
19. Magyari, V. E. (1999): 'A kolozsvári egyetem és a romániai magyar identitáspolitika' In Replika 37, 1999
20. Marga, A. (1997) 'Reforming the Postcommunist University' In Journal of Democracy 8, 2/1997 pp. 159 - 167
21. Marga, A. (1998) 'Higher Education in the Next Century: "Babes-Bolyai University, Cluj" in Grigorescu, D. & Paun, N. European Studies Today. International Conference. Cluj-Napoca, 29 - 30 September 1997.pp. 79 - 101.
22. Neckerman, K.M., Carter, P. and Lee, J. (1999) 'Segmented assimilation and minority cultures of mobility' In Ethnic and Racial Studies Volume 22 Number 6 November 1999, pp. 945 - 965
23. Péntek J. (2001) 'A kisebbségi identitás dinamikája - más megközelítésben' In Kisebbségkutatás 10, 2001, pp. 15 - 20
24. Woolard, K. A. (1998) 'Introduction. Language Ideology as a Field of Inquiry' In Schieffelin, B. B., Woolard, K. A. and Kroskrity, P. V. (eds.) Language Ideologies. Practice and Theory New York, Oxford: Oxford University Press, pp. 3 - 47
25. Zsigmond Cs 1999 'A Petõfi-Schiller Egyetem megjelenítése az országos sajtóban' In Magyar kisebbség anul V, nr 15. 1/1999
Documente, datele primare ale anchetelor
1. - (2000) Romániai Magyar Demokrata Szövetség 1989 - 1999 Kolozvár
2. CCRIT 1999 octombrie Radiografia opiniei publice maghiare din Romania Manuscris (Centrul de Documentare pentru Multiculturalism Ion Aluas)
3. Culic, I, Horváth I, Lazar, M (2000) Ethobarometer Cluj-Napoca: Centrul de Cercetare a Relatiilor Interetnice
4. CURS BOP (Barometrul de Opinie Publica) - Centrul de Sociologie Urbana si Regionala (1997) Sondaj national de opinie, 4 - 11 decembrie 1997
5. IMAS Relatiile interetnice în Romania. aprilie, 1996.
6. Legea nr.151/1999 - Lege privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea si completarea Legii învatamantului nr. 84/1995 - Monitorul Oficial al Romaniei nr. 370 din 3 August 1999
Avantajati de faptul ca orasul Cluj poate fi considerat din multe privinte - pars pro toto - ca o oglinda fidela a relatiilor interetnice din Transilvania, vom orienta analiza, explicatiile posibile si concluziile noastre spre o întelegere în sens mai larg a relatiilor interetnice de la noi. Ca argument putem invoca "harta etnica" a orasului, care, în privinta compozitiei etnice, este aproape de cea din regiunea Transilvania, luata în sens mai larg (Transilvania, Crisana, Maramures, Banat, în total 15 judete). Proportia minoritatii maghiare la recensamantul din 1992 a fost de 20,7% la nivelul regiunii amintite si de 22,7% în orasul Cluj. Tot asa romii declarati sunt comparabili la acelas procentaj pentru Transilvania si pentru oras, un nivel mai scazut (în lumina aproximarilor, evaluarilor ulterioare) fata de cifra estimata ca reala.
În acelasi timp, procesele interetnice pot fii mai usor surprinse si analizate în cazul Clujului tocmai datorita pozitiei sale centrale atît din punct de vedere geografic, istoric, institutional cat si mental (capitala traditionala a Transilvaniei).
Omologiile structurale dintre regiune si oras nu pot fii schimbate sau deformate de situatia iesita din comun creata de catre "fenomenul Funar" în acest oras, ceea ce ne duce la gîndul ca acele caracteristici ale relatiilor interetnice -bunaoara - pe care încercam sa le analizam teroretic si empiric se refera la modelele, pattern-urile de convietiuire dintre etnii. Clujul reprezinta, sau poate evoca, situatia transilvaneana fiindca comportamentul grupului etno-nationalist condus de primar prezinta acele simptome care caracterizeaza - în mod sigur - mentalitatea, gandirea unor grupurimai largi de romani, iar reactiile maghiarilor, un comportament minoritar specific într-un cerc mai larg. Folosirea puterii (de asta data locala) în scopuri de constructii nationale de secol XIX, de catre institutiile controlate de catre primar si rezistenta fata de aceste tendinte în cazul maghiarilor clujeni, prezinta un model - in vitro - a ceea ce se întampla la nivel general.
Tensiunile create de o politica agresiv anti-minoritara si etno-nationalismul exacerbat al celor de la putere în frunte cu primarul, nu reusesc (din fericire, am spune) sa schimbe radical modelul de convietiuire recunoscut si la altele nivele sau localitati.Astfel cadrele teoretice si demonstratiile empirice vor creiona - speram - un cadru general pentru întelegerea problematicii, la nivelul întregului. Cu alte cuvinte, situatia deosebita creata de deja celebrul primar clujean în ultimii zece ani "califica" orasul pentru un studiu de caz în ceea ce priveste relatiile interetnice. În consecinta, dupa o introducere teoretica, vom folosii rezultatele unei anchete sociologice efectuate la Cluj (Nándor L. Magyari - Eniko Magyari-Vincze, 2001, vol I)*, pentru a analiza problematica relatiilor interetnice clujene, dar si cele ardelene.
***
Alegerea paradigmei în cadrul careia decurge investigatia este determinata si de cerinte sociale, de menirea pe care o acordam, sau o percepem ca cerinta fata de sociologie. Este aproape imposibil sa atribuim un rost imanent sociologiei, derivat din istoria ei. Aici dorim sa facem referire doar la un topos dezvoltat de Peter Berger în introducerea la cartea intitulata "Facing up to Modernity". Abordînd functiile sociale ale sociologiei ajungem la o ambivalenta care trece dincolo de simple alegeri individuale ale sociologilor si vom ajunge sa constatam ca, indiferent de ambientul concret, stiintele sociale sunt ambivalente per se. Sociologia, de exemplu (pe baza analizei evolutiei acesteia în primul rand în SUA) este o stiinta "liberatoare" (liberating science), progresiva, si în acelasi timp conservatoare. De ce? Sociologia este liberala si progresiva, pentru ca s-a gasit si se regaseste de partea minoritatilor (rasiale, etnice, sexuale, de vîrsta, sarace, etc.), a celor discriminati, marginalizati, cel putin în Occident (în speta în SUA). Ea asigura un suport pentru miscarile sociale care doresc sa schimbe aceste realitati. Tendinta sociologiei de a aduce argumente împotriva oricarei forme de discriminare, pentru drepturile omului, etc. se leaga de o structura intelectuala specifica sociologilor izvorînd din socializarea celor care se îndeletnicesc cu studiul fenomenelor sociale, dar si din statutul social al acestora care îi incadreaza într-un fel sau altul în categoriile sociale defavorizate. Dar sociologia este si conservatoare în sensul ca, releva importanta continuitatii unor institutii si constelatii sociale date în si prin traditie (si în cazul nostru cu prioritate, asa cum vom încerca sa o demonstram). Sociologia doreste sa înteleaga rolul "ordinii sociale", a regulilor care fac viata sociala "traibila" sau cel putin suportabila. Consideram ca acest ultim aspect este important în ciuda faptului ca - mai ales ulterior scrierii studiului amintit - acest ultim aspect se pare ca pierde teren.
Expresia centrala a sociologiei contemporane pare sa fie ambivalenta si/sau contingenta, asa cum o recunoaste Nelson J. Smelsner (Smelsner, 1999). Scepticismul nu este doar metodologic sau epistemologic, ci se refera si la statutul realitatii sociale, a stabilitatii acelei lumi pe care în mod nereflectat o gîndim stabila. De fapt orice status quo (vezi ca exemplu relevant dizolvarea blocului comunist Est-European în doar cativa ani si fara conflicte violente majore) este re-interpretabil, deconstruibil si mult mai instabil decît pare. Celalalt cuvant cheie este autoreflexivitatea, redefinirea permanenta a ceea ce paradigmele sociologice pot însemna. Analiza critica a acestora duce spre beneficii în domeniul cognitiv, cel putin în privinta dezvoltarii metodologiei, ne arata relatii a) teoretico-metodologice complexe care aduc spor cognitiv, dar si b) releva realitati existente care cu alte mijloace decît cele autoreflexive nu ar fi posibil de studiat si c) conduce la noi interpretari. Acest lucru are a face nu numai cu rolurile asumate de catre disciplina noastra, dar si cu faptul ca o stiinta proeminent moderna (sa nu uitam ca cei mai multi dintre " fondatorii" disciplinei au cercetat si teoretizat procesele modernizarii sociale), îsi cauta rosturile într-o lume post-moderna. Conceptul de postmodern îl folosesc aici în sensul originar dat de Lyotard, fiind aproape sinonim cu post-industrial, sau etapa societatii informationale. Credem ca forta ambivalentei si scepticismului teoretico-metodologic al disciplinelor sociale izvoraste adînc din transformarile socio-culturale actuale.
Concluzionînd în acest loc: am dorit sa clarificam ce înseamna în acceptiunea noastra "a alege între paradigme" sau sa introducem cum percepem adecvarea unei paradigme teoretico-metodologice la problema studiata, în speta relatiile si procesele interetnice din tara noastra.
Lecturînd o parte a unei bibliografii vaste, imposibil de prelucrat sau macar de parcurs "într-o viata de om", vom starui asupra a doua paradigme care se contureaza a fi cele mai generale, cu exceptional de multe subdiviziuni posibile, concurente pe "piata ideilor si metodelor" folosite oriunde.
Cele doua "paradigme" prezente în literatura de specialitate privind investigarea relatiilor interrasiale sau interetnice au o relevanta deosebita pentru analiza noastra. Pentru ca: 1) teoriile competitionale (sau conflictuale) si 2) teoriile consensuale, (sau de ordine, de mentinere a status quo-ului), sunt prezente în sfera mai larga a vietii publice si nu avem de-a face cu concepte teoretice abstracte, ci mai degraba de cadre de gîndire nereflectate stiintific, cu conotatii puternic ideologizante, provenind din experiente imediate si/sau scopuri de lunga durata. În cazul nostru doresc sa relev paradoxul metodologic dupa care - în literatura de specialitate romaneasca - paradigma de cercetare a relatiilor interetnice si realitatea sociala însasi se întrepatrund. Situatia este paradoxala fiindca pune problema conditiei paradigmatice a sociologiei (politologiei, psihologiei sociale - într-un cuvînt al stiintelor sociale), aceasta ghidîndu-se în investigarea proceselor interetnice dupa un fel de "wishful thinking", punînd în fata deziderate ideologice si/sau hiar propagandistice. De la cealalta atitudine stiintific invalida de a considera paradigmele sau teoriile cu consecinte metodologice ca realitati sociale experientiale, autorii trec la dezvoltarea unor constructe "teoretice" bazate pe presupozitii ideologizante cu care nu reusesc sa atinga acele întrebari euristice care ar da sansa unei analize corecte.
În SUA si în literatura de specialitate, explicarea fenomenelor sociale legate de rasa si etnicitate, de dinamica relatiilor interrasiale si interetnice are ca baza de pornire teoriile ordinii sociale, a "normalitatii" relatiilor armonice dintre grupurile sociale de diferite origini culturale, lingvistice, etc. Dintre perspectivele prin care ordinea sociala data se pastreaza (fara sa reflectam aici la originea status quo-ului, adica necriticînd legitimitatea "ordinii anglo-saxone -WASP"), se distinge asimilarea (cu toate tipurile ei).
Conceptul - într-o acceptiune sociologica - a fost introdus în gîndirea americana de catre Robert E. Park înca din anii 1920 în legatura cu ciclurile prin care se dezvolta relatiile rasiale. În acest context el scrie: "Teoretic vorbind, ciclurile relatiilor rasiale care iau forma de contact, competitie, acomodare, si eventual asimilare, în mod aparent sunt progresive si ireversibile". (Park, 1950, 150) Potrivit acestei scale initiale asimilarea grupurilor rasiale si a etniilor este o problema de timp, procesul fiind inevitabil si ireversibil pentru toate grupurile din Statele Unite, în afara de albii anglo-saxoni.
Tot în acest context se integreaza si celebra analiza a lui Milton Gordon (Gordon, 1964, p. 71) despre stagiile de adaptare la si ulterior asimilare în societatea americana. Gordon descrie sapte stadii prin care integrarea si asimilarea se realizeaza în mod ideal. Dimesniunile pe care le delimiteaza au devenit criterii clasice în literartura care descrie acest proces social:
• Asimilatia culturala, schimbarea pattern-urilor culturale, adaptîndu-le la cele specifice întregii socetati;
• Asimilarea structurala, penetrarea societatii de catre grupuri si asociatii la nivelul grupurilor primare ale celor de asimilat;
• Asimilarea maritala, prin mariaje mixte unde elementul "majoritar" devine dominant;
• Asimilarea prin identificare, dezvoltarea unei identitati care sa fie legata de baza societatii, de soarta întregii comunitati;
• Asimilarea prin receptia-atitudinala, disparitia prejudecatilor si a stereotipiilor negative;
• Asimilarea prin receptia comportamentala, disparitia intentiei discriminatorii;
• Asimilarea civica, disparitia conflictelor de putere si valori.
"Modelul teoretic" de fata se concentreaza asupra realizarii asimilarii în timp, adica priveste procesul din perspectiva schimbarilor generationale, neconsiderînd bariere economice, sociale, culturale, conflicte de putere si renasterea identitatilor, contradictiilor rasiale si etnice de-a lungul evolutiei intergenerationale. Rolul traditiilor si identitatilor grupurilor rasiale si etnice devine o problema neimportanta, din moment ce se presupune ca noile grupurile de imigranti "aleg", constient si ireversibil, asimilarea in societatea americana. Ceea ce ni se pare mult mai important din punctul nostru de vedere este ca, autorul doreste sa clarifice "sensul asimilarii", adica precizeaza "unde" trebuie sa ajunga cei proapat asimilati. Pentru aceasta autorul introduce conceptul de "anglo-conformity" ca si "dezirabilitatea de a pastra institutiile engleze (asa cum acestea au fost modificate de Revolutia Americana), limba engleza si modelele culturale orientate spre cea engleza ca dominante, ca standarde în viata americana" (Gordon, 1991, 249). Anglo-conformitatea este privita ca sinonima cu "americanizarea" si se leaga de conceptul de "melting pot" care este cea mai raspîndita forma de realizare a americanizarii si chiar a dezvoltarii "natiunii americane".
Problemele apar însa în realitate: asimilarea în cazul populatiilor ne-europene nu a fost niciodata totala, deosebirile legate de etnogeneza sau de diferentele culturale persista. Astfel pluralismul etnic devine acceptabil, daca celelalte "stagii" (în primul rînd asimilarea structurala) se realizeaza. "Grupurile etnice moderne sunt în parte cele originale în tara de origine, si în parte cultura populara (comuna), mixed împreuna într-un mod distinctiv pentru ca dezvoltarea istorica din America de Nord este cruciala în acest sens" (Gordon, 1964, 45). Problema ne-europenilor, a americanilor nativi sau a asiaticilor si a afro-americanilor nu constituie tema analizei lui Gordon. Acest lucru face ca, pe de o parte, cele spuse de el pot fii aplicate într-o oarecare masura unor situatii europene, iar pe de alta parte ramane foarte restrans aplicabila în SUA de astazi. Este ocolita si vechea perspectiva biologizanta, cu caracterul biologic de neschimbat al unor grupuri rasiale sau etnice. El vorbeste mai mult despre "radacinile relatiilor intergrupale, incluzand si relatiile interrasiale si etnice, în relatiile cotidine de rudenie si alte granite grupale social construite". Problema consta în aceea ca "fiintele umane tind sa fie egoiste, narcisiste si întotdeauna otravite cu ura si la limita agresivitatii". Explicatii si încercari de a analiza relatiile interrasiale si interetnice prin concepte biosociologice sunt criticate aici în sensul ca autorul ne arata ca: lipsesc cu desavîrsire analize biologice care sa faca legatura dintre originea biologica a unor etnii si comportamentul acestora, dar mai mult în general grupurile etnice si/sau rasiale au ele însele origini biologice heterogene. De unde concluzia fireasca: diferentele etnice si rasiale sunt constructe sociale, dar acest lucru este mai evident daca ne referim la celebrele teze ale lui Frederick Barth, ceea ce vom face mai încolo.
***
În ancheta despre Cluj am dorit sa surprindem relatiile interetnice, folosind o varianta modificata a modelului Bobo, pentru a releva ceea ce vom numi ordinea etnica dintre cele trei grupuri etnice clujene importante.
Analizand caracteristicile ordinii etnice, nu am dorit sa perpetuam acele - deja - stereotipii intelectualiste pe care le întalnim frecvent în mass media si în literatura asa zis stiintifica despre armonia dintre etnii sau despre conflictualitatea exagerata, existenta în Cluj. Am presupus ca diferentierea celor trei grupuri etnice se întampla altfel în viata cotidiana decat politicile etnice ori minoritare ar lasa sa se creada (Nándor L. Magyari 2000). Si ca, de exemplu, în materie de relatii de gen gasim mai multe similitudini între romani si maghiari, acestea datorandu-se impactului pe care cadrul social mai larg si conditiile materiale le au asupra vietii lor.
În cazul relatiilor interetnice am urmarit, pe de o parte, identificarea modelelor (patterns) care definesc relatiile interetnice cotidiene, asa cum acestea pot fi surprinse într-o ancheta sociologica. Am dorit si credem ca am reusit sa developam "ordinea simbolica", precum si perceptele si constructele sociale prin care o ordine imaginara capata realitate sociala si ierarhizeaza spatiul socio-cultural, peisajul interetnic clujean.
Folosim în acest context categoriile de etnii prin referire la definitiile tranzactionaliste (Richard Jenkins 1994) ale etnicitatii, ceea ce presupune - analitic vorbind -, cel putin doua definitii complementare. Una interna (internal definition), adica o autoidentificare, prin referire la propria identitate de grup a indivizilor apartinand acestuia, si alta externa (external definition), venind din directia relatiilor sociale, a contextului în care un grup etnic sau altul exista. Daca definitia externa este mai accesibila prin cercetari despre imaginea "celuilalt", a stereotipiilor, prejudecatilor, etc. despre "altii", definitia interna, evaluarea de sine a grupurilor este mai putin cercetata si analizata. De aceea vom prezenta în primul rand autoacceptiunile, autoidentificarile persoanelor care se auto-definesc ca apartinand diferitelor etnii, cu referire la un set de însusiri (pozitive si negative) valorizante, precum si perceptia "ordinii simbolice", asa cum functioneaza ea la diferite etnii cu trimitere la campul politic si cultural care le înconjoara.
În acest sens am construit indicatori complecsi care ne arata ca "distanta" cea mai mare dintre etnii este localizata între romani-maghiari vis a vis de romi: cezura (the gap) dintre etnii se situeaza între grupurile de romi si restul populatiei. Diferentele culturale (observabile în moduri de gandire, stil de viata etc.) - evidentiate în alte contexte ca diferente etnice - îsi pierd relevanta atunci cand comparam caracteristicile social-economice ale romanilor si maghiarilor, si se re-accentueaza în comparatia statutului social al romanilor/maghiarilor cu statutul romilor. La interpretarea relatiei dintre diferentele culturale - dintre care, la un moment dat, unele se definesc ca diferente etnice si diferentele sociale trebuie sa fim atenti la mecanismele prin care primele se utilizeaza în legitimarea celor din urma, favorizand/ defavorizand anumite categorii si perpetuand o pozitie dominanta/ subordonata cu referire la "cultura".
Un exemplu evident pentru a marca linia de demarcatie sociala si identitara dintre etnii este tabelul care prezinta autoevaluarea si perceperea de sine la cele trei etnii. Asa cum vom vedea, identitatea etnica este perceputa în termeni pozitivi/etnocentristi (chiar exagerat de pozitivi) atat de catre romani cat mai ales de maghiari, în timp ce la romi observam o atitudine negativista, critica fata de propriul lor "grup etnic". Importanta existentei unei autoevaluari pozitive în dinamica relatiilor interetnice este subliniata de cei mai multi autori preocupati de tema (György Csepeli, Antal Örkény, Mária Székelyi, 2000), necesitatea autoevaluarii pozitive fiind considerata ca si conditia social-psihologica, dar si politica a comunicarii interculturale si a armonizarii relatiilor dintre grupuri. Perceperea propriului "grup etnic" în termeni negativi denota subordonarea socio-culturala a unei minoritati, o subordinare simbolica intrata în constiinta indivizilor de-a lungul procesului de socializare.
Indicele din tabelul 1 a fost construit folosind ratele raspunsurilor date la întrebarea multipla (RIQ121.) Va rog sa aproximati cam cati dintre membrii grupurilor urmatoare pot fii caracterizati cu urmatoarele adjective? Primitori, Inteligenti, Buni parinti, Curati, Usuratici, Delasatori, Harnici. Scala de evaluare era una cu patru nivele ierarhice - 1. Foarte multi, 2. Multi, 3. Putini, 4. Foarte putini -, aplicabile în cazul tuturor etniilor prezente (romani, maghiari, romi, germani, evrei). Prin acordarea de scoruri atat pentru caracterisiticile pozitive cat si pentru cele negative (bineînteles inversand scorul la ultimii), si luand în considerare doar auto-evaluarea nu si evaluarea celorlalte etnii, am obtinut urmatorul tabel:
Dupa cum se poate constata, cezura adanca dintre etnii se creioneaza între romani-maghiari pe de o parte si grupul de romi pe de alta parte. Aceasta linie de demarcatie poate fi considerata ca si "color line" în sensul în care acest termen este din nou utilizat în literatura de specialitate din Statele Unite ale Americii (J.David Skrentny, 2000).
Introducînd în discutie acest termen credem ca este nevoie de o scurta trecere în revista a istoriei categoriei si a disputelor în jurul acesteia în SUA, cu intentia marturisita de a gasii puncte de comparatii cu situatia romilor de la noi. Conceptul "color line" fa fost olosit prima oara de celebrul sociolog de culoare W.E.B. DuBois înca la începutul secolului trecut, spunînd ca: "problema secolului XX, este problema existentei color line"(W.E.B DuBois, 1901). El a inaugurat o serie lunga de discutii în SUA, cu importante contributii la întelegerea relatiilor rasiale din aceasta tara. DuBois intentiona sa conceptualizeze situatia afro-americanilor la început de secol XX. Prin legarea a doua problematici diferite, dar interconectate în societatea americana, el sustinea ca, discriminarea negrilor este numai pe de-o parte rezultatul prejudecatilor rasiale ale albilor. Ea este cauzata si de criminalitatea, comoditatea, dar mai ales, de lipsa de educatie a maselor de negrii.
Conceptul de "color line" în definirea situatiei afro-americanilor - si mutatis mutandi în cazul nostru - este opus conceptului de "color blind society" în care rasa/etnia nu conteaza (J.Wilson), ci mai ales structura clasiala este ceea care defineste locul sau statutul unui grup social.
Linia marcheaza totodata si acea diferentiere verticala dintre "grupurile etnice", care se poate defini ca diferenta clasiala si/sau de casta, termen utilizat în literatura de specialitate relativ la "grupurile etnice" sau "rasiale" aflate în situatii de rupturi sociale si economice (Edna Bonacich, 1991). Optam pentru pastrarea termenului de " rasism " vizavi de populatia de romi în sensul în care aceasta a fost redefinit recent (Bobo-Kluegel-Smith, 1996) într-un articol remarcabil. Adica, facînd referire la atitudinea generala prin care - în cazul nostru - romii raman într-o situatie structural dezavantajoasa din punct de vedere economic si politic si în ipostaza de a fî considerati inferiori cultural fata de celelalte grupuri etnice si fata de majoritate. Situatia socio-economica, dar si hetero- si auto-perceptia sociala a romilor trimite la existenta unui rasism de tip Lasseiz Faire în societate, care împiedica integrarea reala a romilor. Acest lucru fiind valabil de fapt pentru întreaga regiune Central-Sud-Est Europeana.
În acest sens grupul de romi se regaseste la nivelul de jos a ierarhiei sociale (ceea ce reiese în alt context din situatia materiala a familiilor de romi), din distantele sociale masurabile dintre grupuri (vezi graficele din capitolul "Relatii interetnice" din acest volum), din statutul social si educational scazut fata de celelalte etnii din Cluj. Interpretarea situatiei diferitelor "grupuri etnice" în societatea clujeana trebuie sa porneasca de la idea existentei unei cezuri adanci (color line) dintre romi si restul populatiei (care se reproduce la aproape toate caracteristicile sociologice ale grupului) si în acelasi timp a unei diferentieri etnice verticale. Aceasta din urma se poate constata si privind diferentele din tabelele urmatoare.
Tabelele 2, 3, 4 au fost construite pe baza raspunsurilor date la întrebarea (Q128): Va rog sa-mi spuneti în ce masura sunteti de acord cu urmatoarele afirmatii: Societatea romanesca ofera sanse de viata egale pentru toti cetatenii tarii, indiferent de nationalitate; Societatea romaneasca asigura sanse de viata mai bune celor care apartin grupului etnic din care fac parte; Societatea romanesca ofera sanse de viata mai proaste celor din grupul etnic din care fac parte. Posibilitatile de evaluare erau: Acord total, Acord partial, Dezacord partial si Dezacord total.
Tabelul 2 Societatea romaneasca acorda sanse egale de viata tuturor etniilor (N=1547)
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
Tabelul 3 Societatea romaneasca acorda sanse mai bune de viata celor din grupa etnica de care apartin (N=1547)
PROCENTE
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
Tabelul 4 Societatea romaneasca acorda sanse mai rele de viata celor din grupa etnica de care apartin (N=1547)
PROCENTE
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
În redactarea acestei parti a chestionarului, respectiv a analizei, ne-am orientat dupa teoria mai veche a lui Blumer despre ordinea simbolica perceputa si reprodusa a etniilor, de catre indivizi apartinînd diferitelor "rase" sau etnii, dar si perceperea politicilor publice relativ la minoritati etnice. Este clar vizibil ca linia de demarcatie se reaseaza în functie de perceptia sanselor acordate de societate diferitelor etnii, astfel încat diferentele se regrupeaza, separand majoritatea de minoritati (Blumer, Herbert 1998).
Am utilizat ideile exprimate de Bobo si Huthcing (Bobo-Huthcing, 1996) pentru a masura ordinea sociala presupusa de diferitele etnii, ordine ce contribuie la solidificarea prejudecatilor etnico-rasiale. Teza principala, preluata de la autorii amintiti, este ca: "prejudecatile rasiale exista de fapt în sensul pozitiei de grup mai degraba decat un set de sentimente pe care membrii unui grup rasial o au fata de membrii unui alt grup rasial" . Întelegerea fundamentelor prejudecatilor rasiale trebuie sa fie gandita în procesul prin care grupurile rasiale formeaza imagini despre ele însele si despre altii. Acest proces, asa cum sper sa o demonstrez, este în mod fundamental un proces colectiv". Acesta opereaza în principal prin mass media în care indivizi acceptati ca spokesman ai unui grup rasial caracterizeaza în mod public un alt grup rasial. Caracterizarea se face de obicei prin opozitie fata de propriul grup rasial. Aceasta echivaleaza cu plasarea celor doua grupuri rasiale în opozitie, definirea pozitiei lor vis-a-vis unul fata de celalalt: acesta este "sensul pozitiei sociale care apare din acest proces colectiv de caracterizare care produce baza prejudecatilor rasiale".
Patru tipuri de sentimente sunt prezente în prejudacatile rasiale: a) sentimentul superioritatî; b) sentimentul ca rasa subordinata este în mod intrinsec diferita si strainĀ c) sentimentul proprietatii referitor la cîteva arii de privilegii si avantaje; d) teama si suspiciune în legatura cu grupul subordonat care se pregateste sa desfiinteze prerogativele rasei dominante. Acestea se refera la " un aranjament pozitional al grupurilor rasiale": sentimentul superioritatii plaseaza populatia subordinata sub cea superioarĀ sentimentul alienarii îl plaseaza în spatele lor; sentimentul proprietatii îl exclude; iar ultima este teama de a pierde pozitia.
Pozitia de grup este "un fel de orientare generala" care nu se leaga de un anume sentiment de ura sau antipatie, iar din punctul de vedere al psihologiei sociale "nu se poate echivala cu sensul statusului social, conceput în mod uzual (ordinarily), pentru ca nu se refera la o pozitionare verticala, dar si asupra multor altor posibile alinieri, independente de cele verticle, se refera mai mult la "ce ar trebui sa fie decît la ceea ce este".
Analiza sensului pozitiei de grup a raselor trebuie începuta cu istoria acestuia, pentrut ca ea este:
1) produsul istoriei.
2) Ea opereaza cu o imagine abstracta a grupului subordonat. Ceea ce trebuie nuantat este ca:
2/a imaginea se cladeste "la distanta si nu în apropriere", nu experienta cotidiana a indivizilor concreti da baza definitiei grupului rasial subordonat, ci "arena publica" unde purtatorul de cuvant apare ca reprezentant al grupului dominant;
2/b definitia formata în arena publica se focuseaza asupra lucrurilor de importanta majora "big events". Definirea acestor evenimente majore este baza definitiei grupului rasial oponent;
2/c definirea publica se face de catre indivizi si grupuri care au o autoritate publica, o putere si prestigiu iesit din comun. "Intelectualii si elitele sociale, figurile proeminente public, si liderî unor organizati puternice par sa fie figurile cheie în formarea sensului pozitiei de grup si caracterizarea grupului subordonat".
2/d trebuie apreciat si rolul unor grupuri de putere si interes care au oportunitatea de a influenta si directiona discutile care vor conduce la pozitionarea , interesele lor pot dicta definirea pozitiei de grup.
Concluzia finala: "Sensul pozitiei de grup se dizolva si prejudecata rasiala îsi pierde importanta atunci cand procesul de definire "does not keep abreast of major shifts in the social order. When events touching on relations are not treated as "big event" and hence do not set crucial isues in the area of public discussion; or when the elite leaders or spokesmens do not define such big events vehemently or adversely; or where they define them in the direction of racial harmony; or when there is a paucity of strong interest groups seeking to build up a strong adverse image for special advantage - under such conditions the sense of group position recedes and race prejudice decline".
Ancheta noastra încearca sa surprinda sensul diferentelor sociale, ideea de ordine etnic-rasiala fiind operationalizat în concordanta cu autorii citati. Astfel vom considera ca
axa orizontala din tabelul nostru marcheaza o concurenta între grupurile etnice, concurenta care este perceputa ca inechitabila, adica inegala de catre minoritati, dar egala de catre majoritate.
Concluzii:
Într-un alt studiu am facut referiri critice la unele consecinte ale considerarii teoriilor consensuale ca unicele paradigme în abordarea relatiilor interetnice de la noi, facînd referiri numai la asa zisele studii "oficial" comandate si/sau autori ramasi fideli unei abordari etno-nationaliste de secol XIX. (STUDIA XLII -XLIII, 2000)
Este important de remarcat ca si autorii care abordeaza relatiile interetnice cu o distantare proprie stiintelor sociale (politologi), esueaza în tentativa lor de a da o imagine si o analiza adecvata problematicii (cel putin comparabila cu teoriile si conceptele actuale ale literaturii de specialitate din occident) datorita unor carente gnoseologice sau lipsei spiritului critic, dar mai cu seama datorita neangajarii într-o încercare de deconstructie si reconstructie conceptual-teoretica a întregii problematici.
Strategia politica de baza adoptata de catre organizatia politica a maghiarilor din Romania este - si probabil ca va ramîne mult timp de acum înainte - una de mentinere a competitiei etnice - non-violente, purtata cu mijloace politice democratice. Sa accentuam aici înca odata faptul ca, competitia etnica conduce la conflicte interetnice doar în masura în care este perceputa, de o parte sau alta, ca fiind structural inegala, neavînd resursele necesare mentinerii unui cadru în care aceasta se poate desfasura. Politica aceasta este conforma cu cerintele populatiei apartinînd acestui grup etnic, din motive ce tin de statutul grupului si anume, pe de-o parte, de integrarea (si nu asimilarea) în structurile societatii romanesti, iar pe de alta parte de mentinerea diferentelor, prin întarirea "granitelor etnice" si culturale.
Integrarea economica, sociala si participarea politica este baza mentinerii competitiei etnice, a producerii si reproducerii capitalurilor si structurilor care sustin din punct de vedere economic si politic conditiile competitiei - dar si posibilitatea caracterului de fair play al acesteia. Proiectele de politici publice si cerintele formulate de elita politica a minoritatii maghiare promoveaza în forta ideea de egalitate, în speranta sustinerii starii competitive (ca scut împotriva asimilarii) pe plan economic: retrocedare, autonomie economica, piete concurentiale, în general o politica economica liberala, cu unele masuri de discriminare pozitiva pentru dezvoltarea zonala favorabila minoritatii; pe planul politicilor culturale masuri de folosire a limbii, promovarea unor institutii culturale si educationale proprii; etc.
Mentinerea si întarirea "granitelor etnice" raspunde cerintelor de mentinere/ dezvoltare a identitatii etnice (cu referire la relatiile cu natiunea maghiara, ca întreg cultural), a diferentei (luat chiar în sensul excelentei, a etnocentrismului evident al maghiarimii comparabil - statistic vorbind - cu intensitatea etnocentrismului romanilor (vezi: Csepeli et al.). Aceasta latura a problemei este avuta în vedere de literatura de specialitate în analizele recente. Asa cum Barth a accentuat într-o lucrare devenita clasica (Barth, 1969), nu atît continutul etnografic, cat mai ales procesul de creare, re-creare, a acelor hotare - în primul rînd simbolice, dar si sociale - care despart etniile si care reglementeaza relatiile dintre ele, ne arata dinamica sociala a grupurilor etnice în general. Aceste procese sunt legate puternic si de activitatea intelectualitatii, în genere a "antreprenorilor politici" (F.Barth, 1996, 5) din randul unor etnii, care au ca scop mentinerea si/sau întarirea hotarelor etnice (ethnic boundaries). Interesele elitei maghiare din Romania sunt strans legate de posibilitatile oferite de situatia etniei maghiare în interiorul si în afara granitelor, folosind o tehnica efectiva de utilizare a relatiilor cu Ungaria si cu Occidentul.
Minoritatea maghiara din Transilvania s-a dovedit a fii "unmaltible minority", în sensul ca nu si-a pierdut identitatea în ciuda stresurilor si scopurilor asimilationiste din ultimele opt decenii. Persistenta identitatii este data nu de caracterul presupus "imperial" al constiintei acestei minoritati, ci mai degraba de imposibilitatea funciara a noului stat roman de a integra aceasta comunitate pe baza fortarii asimilarii (cu diferite faze istorice pe care nu este timpul sa le analizam aici) si/sau reusita elitelor minoritare de-a pastra traditiile culturale. Asadar, politica "etnic-nationala" îmbratisata de elita politica maghiara din Romania este si reflectarea pe plan politic a "dublei loialitati", a dublei constiinte de grup a populatiei apartinînd acestei minoritati. Încercînd sa ocolim prapastia teoretica care se creeaza între conceptul de nationalism monadic (esentialism), constructivismul exagerat, vom considera valabila acceptiunea lui Geertz si în cazul maghiarilor din Transilvania (la care însusi autorul face referire). Pentru a întelege ambiguitatile constiintei maghiarilor din Transilvania vom introduce conceptele dezvoltate de Clifford Geertz, despre dubla identitate. Autorul distinge între 1) loialitati primare (primer loyalties) si 2) entitati existente (standing entities).
Primul desemneaza -actori etnici (cu o limba particulara, diferit background familial, cultural, etc) în a caror identitate este puternic încorporata traditia diferentei si comuniunii cu un in-group propriu, fata de un out-group diferit. Aici este evident ca la nivelul identitatii de baza (basic identity) maghiarii din Transilvania apartin natiunii maghiare.
Al doilea concept trimite la o "harta absoluta" a lumii, internalizata de subiecti ca harta politica simbolica. Comunitatile au tendinta de a inventa traditii legate de starea actuala a lucrurilor pentru a da o dimensiune mentala si istorica status quo-ului actual. Bunaoara identitatea maghiara din Romania este puternic îmbibata de o identitate transilvaneana si prin aceasta de o loialitate de cetatean al acestei tari. La primul nivel loialitatea de baza, sau identitatea de baza a comunitatii maghiare este legata de istoria si traditia culturala maghiara, pe baza carora s-a dezvoltat însasi natiunea maghiara, un rol important avand însa si constiinta transilvaneitatii (si nicidecum a imperialismului!), a doua loialitate trimite la o puternica constiinta cetateneasca, a apartenentei la statul actual romanesc. În opinia noastra competitivatea relatiilor dintre romani si maghiari de la noi este întarita - printre altele - de dinamica, de alternantele celor doua tipuri de loialitati, reflectate în constiinta maghiarilor din Transilvania.
Trebuie observat ca oricate dispute ar exista în jurul hotarelor statelor nationale, avem o "harta absoluta", în sensul ca granitele sunt schimbatoare, dar lumea se compune din 'state' care sunt locuite de 'popoare' care se identifica cu statele respective acestea fiind în fapt 'state nationale'" (Geertz, ). Acest lucru este însa de data recentĀ "Imperii împrastiate, regiuni culturale, societati comerciale, orase-stat, condomenii, colonii, protectorate, porturi libere, teritorii neexploatate, dinastii fara granite, mandate si colonii semi-independente, coloreaza toate atlasele istorice (Transilvania, Indiile de Est, Turchestan, Congo, Tanger). Ele au disparut numai foarte recent". Lumea moderna este imaginata si perceputa în forma de locuri "teritorizate" printr-un discurs unificant, natiuni, nationalitati, state nationale, concepte politice care anima imaginatia noastra în legatura cu "harta absoluta" a lumii în care traim. Oricat de importante ar fii schimbarile intervenite odata cu globalizarea pietelor, a comunicatiei, a transporturilor, etc. lumea noastra este înca dominata de discursul institutionalizarii teritoriale; harta lumii este o harta a natiunilor .
În mod particular loialitatea primordiala a majoritatii comunitatii maghiare din Transilvania este "înca" legata de natiunea (nu numai "culturala") maghiara ("sange, limba, istorie", - afinitati esentiale) si nu doreste sa interiorizeze la nivelul constiintei colective, mai precis a identitatii etnico-culturale, "situatia existenta" --cea de apartenenta la noul stat, subordonat majoritatii romanesti. Identitatea maghiara din Transilvania nu a fost organic legat de "entitatea existenta" - statul Roman actual - cu toate ca astfel de încercari interioare au existat (vezi bunaoara transilvanismul interbelic, dar si mai recenta încercare de redefinire a "nationalitatii" ca ceva mai consistent si specific decat un grup etnic, sau minoritate nationala) si practic exista si în prezent, asa cum vom încerca s-o demonstram. Specific în acest caz este faptul ca loialitatea primordiala nu este mediata de catre nici un stat, o organizatie statala existenta, ci prin referire la o stare anterioara de lucruri (Transilvania autonoma, si nicidecum - asa cum încearca sa acrediteze ideea Patapievici - o legatura premoderna cu imperiul dual, sau Ungaria-Mare). O cale care însa nu este neaparat învechita, imposibila sau pre-moderna. Acest lucru este demonstrat înainte de toate prin argumente istorice care ne arata reticenta, chiar dusmania profunda a maghiarilor transilvaneni (în mod special este vorba, nu-i asa, de comunitatea secuiasca!) fata de "aservirea lor" nu numai fata de imperii (Habsburgic sau Otoman), dar si statului ungar. Acest lucru subliniaza si existenta si dezvoltarea unor identitati locale, regionale care se bazeaza si pe o ordine a lucrurilor prin care comunitatea maghiara se defineste "printre" si/sau în legatura stransa (chiar daca de multe ori contradictorie prin non-afinitate) cu celelalte entitati etnice din Transilvania, romani, germani, evrei, tigani, etc. Mozaicul socio-cultural si confesional din Transilvania are un impact aparte asupra etniilor de aici (marturisit sau, din contra, negat din considerente diferite în situati diferite), are o influenta esentiala virtual comparabila cu izvorul unor loialitati primordiale pentru cei care au trait sau traiesc aici. Dar avem si un argument mai recent si mult mai sociologic (sau cel putin posibilitatea de a o depista prin demersuri de tip sociologic). Iar aceasta se poate rezuma în urmatoarea constatare: maghiari din Transilvania resimt conditia de minoritate nationala în doua sensuri:
a) fata de comunitatea romaneasca majoritara. În aceasta relatie intervin în primul rînd statul perceput ca etnocratic/paternalist, centralizant si omogenizant (sceptrul asimilarii fortate), dar si incapabil sa rezolve problemele curente ale economiei, politicii, societatii, etc. Prin formulari de tip "maghiarii sunt doar o minoritate numerica", dar nu sunt dominati cultural sau în alt sensuri posibile, sau ideea de "co-natiune", "natiune-partner în formarea statului", izvorasc în primul rand din acest complex de inferioritate, chiar neputinta fata de statul central "romanesc", etc.
b) fata de natiunea maghiara, de patria-mama, resimt comuniunea esentiala (o natiune culturala), dar nefiind cetatenii Ungariei nu profita de reusitele economice, culturale, sociale ale statulul Ungar si din acest motiv devin "minoritari fata de cei din Ungaria", în sensul ca sunt dezavantajati economic, etc. Exista (cum a existat întotdeauna!) o competitie între maghiarii din Transilvania si cei din Campia Panonica, o competitie care a ajuns inegala dupa Trianon. Si aici intervine din nou- în perceptia maghiarilor transilvaneni - rolul nefast al statelor la care maghiari au fost alipiti. Pe scurt, rationamentul este urmatorul: "daca am fii ramas în cadru statal comun cu unguri de dincolo de hotar, sau daca Transilvania ar fii ramas autonoma, am fii la fel de bogati, dezvoltati, europeni, etc. ca si cei de dincolo; din contra am fii si mai buni". Aceasta constiinta existenta si importanta se manifesta nu numai în cazul în care se cere cetatenie dubla, sau nu numai în cazul celor care îsi vand forta de munca in piata Moscova din Budapesta la un pret umilitor, sau la cei ce fac micul comert "gri" din alte piete budapestane sau aiurea din Ungaria, ci în mod cert si în randul intelectualilor maghiari din Transilvania. Este însa - poate - mai greu de remarcat, fiindca se accentueaza si în acest caz rolul negativ al statului roman (daca nu al întregii natiuni romane), destul de des din considerente "tactice", invocand lipsa de interes în acest sens (!). Din cercetarile/analizele noastre se pare ca situatia de minoritate, constiinta minoritara sau într-un fel complexul minoritar sunt resimtite primordial în aceasta a doua ipostaza.
Spre deosebire de identitatea maghiarilor, identitatea romanilor din Transilvania se bazeaza pe loialitati primordiale mediate de statul roman existent. Constiinta identitara romana se formeaza si capata dimensiuni moderne pe baza interventiei statului unitar de dupa primul razboi mondial. Sau formulat în categoriile folosite de Geertz: loialitatile primordiale sunt brodate pe fundalul unei "situati existente", adica pe institutia statului roman existent (este interesant de vazut ce au însemnat sau înseamna schimbarile aparute în structura acestuia în ultimii 80 de ani -Romania-Mare, Romania fara Transilvania de Nord, Romania de astazi, restructurarea teritoria-administrativa, desfiintarea autonomiilor teritoriale maghiare, etc.). Este foarte important de vazut cum aceasta loialitate primordiala sau constiinta nationala este legata de un "anumit tip de statalitate", în speta cel centralizat, unitar, indivizibil, national (vezi Constitutia). Constitutia defineste înca în mod implicit natiunea romana ca pe una "neterminata", una care are nevoie de interventia omogenizatoare, centralizatoare a statului providential. Acesta are datoria si puterea de a realiza un deziderat national major: formarea si închegarea "finala", "inventarea" si sustinerea paternalista a natiunii romane de parca aceasta ar fii înca într-o faza incipienta. În acest sens natiunea romana este definita de fapt ca un permanent "program politic", (cu toate ca o astfel de interpretare pare, la prima vedere, ciudata. Sensul dominant dat de maghiari si, prin ricoseu, întarit de mediile politice romanesti este unul foarte diferit !) Nationalismul pare a fi de secol trecut (progresist, emancipator, dar si anacronic acum!), asa cum este el definit de catre Hobsbawm. De aici vine însa conceptia despre "binele comun" a raison d'etre a statului, ca interes national. Lupta împotriva statului-natiune a ascuns pîna în prezent adevaratul sens al primului articol din Constitutie care, în opinia noastra, este legat de reîntregirea unei idei nationale oarecum anacronice, cea de natiune-stat si nu invers, pentru ca constiinta nationala romaneasca ramane ancorata de stat nu numai ca "stare existenta", dar si ca "loialitate primordiala". Prima grija a acestui stat este - în mod natural as spune desi anacronic în acelasi timp! - realizarea natiunii definite în termeni de secol trecut; a veghea la aceasta ctitorie este "bunul comun" pe care statul-natiune este menit sa îl realizeze. Numai astfel devine eligibil si baza politicii statale actuale în care orice amenintare la adresa acestei politici nationale, fie simbolica: proiecte de autonomii culturale, drepturi etnice, discriminare pozitiva, multiculturalitate, învatamîntul multilingvistic, însemne alternative, etc.;, sau practica: descentralizare, privatizare, demilitarizare, etc. Orice ameninta (macar simbolic sau potential) opera si prima datorie a statului - de a înfaptui natiunea romana - este privita cu dusmanie, orice reprezentant al acestuia este privit ca dusman. A fi "roman" - dupa cum reiese si din ancheta sociologica intitulata Proiectul Carpatin (Culic-Horváth,-Lazar-Magyari, 1998) - înseamna a fii loial statului, a contribui prin aceasta la constructia noii natiuni. Asadar un astfel de rol nu poate sa fie neutru sau "ne-nationalist", în sensul repudierii "nationalismului" mai sus definit. Problema lipsei de forta a societatii civile, dar si al constiintei civice, de cetatean, vor suferi prin prisma acestui concept central de "natiune-stat". Argumente în acest sens ne sunt furnizate pe de o parte de istoriografia postcomunista si aici cred ca ne putem referi în mod sigur la cîtiva autori recenti, istorici ca Lucian Boia (Boia, 1997), Sorin Mitu (Mitu, 1997), Irina Livezeanu (Livezeanu, 1998). Alte argumente vin din partea sociologilor, politologilor. Ei demonstreaza ca prin proiectarea permanenta a constiintei romanesti pe "harta absoluta", asa cum este perceputa actuala harta a Romaniei, face ca constiinta nationala sa fie încarcata cu sensuri nationalist-xenofobe de secol XIX.
Temperarea etnocentrismului exagerat trebuie sa porneasca de la ideea ca fiecare grup etnic, presupune - macar la nivelul perceptiei de sine individuale si de grup - auto-evaluari si stima fata de noi însine (Self-esteem) pozitive, de ambele parti. Dupa cum remarca György Csepeli într-o discutie importanta din acest punct de vedere: "este foarte dificil sa comunicam pe baza faptului ca unii au o perceptie foarte proasta despre sine, iar altii sunt de acord cu ea" (Csepeli, 2000, p 161). Cu alte cuvinte: deconstructia reciproca a stereotipiilor si prejudecatilor datorate etnocentrismelor exagerate trebuie sa înceapa cu schimbarea perceptiei de sine, negative în cazul romilor (dupa cum putem observa lesne, maghiarii din Romania neavînd de a face cu o subapreciere de sine, eventual cu o negativa hetero-perceptie a majoritatii, care însa ramîne oarecum echilibrata în momentul de fata), ceea ce ne conduce la ideea ca este nevoie de o "politica a recunoasterii" propusa de Charles Taylor.
Taylor porneste de la ideea ca, la temelia majoritatii miscarilor minoritare (si feministe) contemporane sta ideea afirmarii demnitatii si autenticitatii acestor grupuri în cadrul unei societati democratice. Politicile de afirmare a acestei identitati pozitive, a demnitatii proprii, în numele unei universalitati a drepturilor egale, joaca un rol esential în integrarea minoritatilor, în definirea a ceea ce este denumit ca societate multiculturala (Taylor, 1994). Integrarea minoritatilor prin politici publice în favoarea acestora contribuie la recunoasterea lor, ca diferiti dar egali. Construirea unei societati a non-discriminarii, sau a societatii "color blind", ramane una dintre prioritatile cele mai importante ale procesului de tranzitie din Romania.
Bibliografie
Barth, Fredrik 1969: Ethnic Groups and Boundaries, The Social Organization of Culture Difference, Little, Brown and Co., Boston
Barth, Fredrik 1996: Régi és új problémák az etnicitás elemzésében, (Old and new problems in analysing ethnicity) In: REGIO, 1, 3-26 pp.
Blumer, B.1998, Race Prejudice as a Sense of Group Position, In: M.W.Hughey (ed.) New Tribalism The Resurgence of Race and Ethnicity, New York University Pres, pp. 31-41
Blumer, Herbert 1998, Race Prejudice as a Sense of Group Position, In: Hughey, W. Michael (ed.) 1998, New Tribalisms (The Resurgence of Race and Ethnicity), New York University Pres, pp.31-41
Bobo-L.V.Hutching, 1996 Perception of racial Group Competition: Extending Blumer's Theory of Group Position to a Multicultural Social Context, In: American Sociological Review, Volume 61, No 6 December, pp. 951-973
Boia, Lucian 1997 Istorie si mit în constiinta romaneasca, Humanitas, Buc. 310 p.
Bonacich, Edna 1991, Class Approach to Ethnicity and Race, In: Norman R.Yetman (Ed., Fifth Edition) Majority and Minority, The Dynamics of Race and Ethnicity in American Life, 59-76 pp
Csepeli, 2000, p 161
Feagin, J.R.-Feagin, C.B. 1999, Theoretical Perspectives in Race and Ethnic Relations, In: Pincus, F.L.-.Ehrlich, H.J (eds.), 1999, Race and Ethnic Conflicts, (Second Edition), Westview Press, pp.41-59,
Geertz, Clifford, 199....
Gordon, Milton M. (1999) Models of Pluralism (The New American Dilemma), In: Pincus, F.L.-.Ehrlich, H.J (eds.), 1999, Race and Ethnic Conflicts, (Second Edition), Westview Press, pp.239-247
György Csepeli, Antal Örkény, Mária Székelyi, 2000: Reprezentari ale coexistentei etnice în Transilvania, In: L. Nastase - L. Salat (editori) Relatii interetnice în Romania postcomunista, CRDE, pp.133-161
Jenkins, R. 1994, Rethinking ethnicity: identity, categorization and power, In: Ethnic and Racial Studies, Vol 17, No 2 (April), pp.197-220
Livezeanu, Irina 1998 Cultura si nationalism în Romania Mare, Humanitas, Buc.390 p.
Magyari N.L. 2000, Politicile minoritare în "tranzitie", In: Studia Universitatis Babes-Bolyai, XLII-XLII, pp.97-121
Magyari Nándor L 2000, Politicile minoritare în "tranzitie", In: Studia Universitatis Babes-Bolyai, XLII-XLIII, pp.97-121
Magyari Nándor L. - Eniko Magyari-Vincze 2001, Note introductive la ancheta sociologica realizata despre conditia femeilor si barbatilor, In: Eniko Magyari-Vincze (Ed.) Femei si barbati în clujul multietnic vol I, 31-63 pp.
Mitu, Sorin 1997 Geneza identitatii nationale la romanii ardeleni, Humanitas, Buc.435 p.
Park, 1950, 150
Skrentny J.David , 2000 Color Lines, Affirmative Action, Immigration, and Civil Rights Options for America, The University of Chicago Press
Smelsner, J.Nelson 1999,
Taylor, 1994
Voi prezenta în paginile urmatoare o sinteza factuala a multi- si interculturalitatii în Transilvania, dintr-o perspectiva istorico-demografica împletita cu unele consideratii sociologice, spre deosebire de alt studiu prezent în acest volum in care accentul l-am pus pe analiza conditiilor care au facut posibila constituirea sociologiei romanesti ca stiinta si directiile principale de cunoastere ce s-au dezvoltat în acest cadru.
Dorim sa precizam de la început faptul ca, aceasta comunitate transilvana (aceste comunitati transilvane) pe care o/le avem noi astazi în vedere si-a/si-au produs caracterul comunitar si constiinta propriei identitatii pe parcursul propriei istorii. Cu alte cuvinte si în spiritul conceptiei lui N. Luhmann (1984): Transilvania este un sistem social autoreferential si autopoietic, adica se refera mereu la sine si se construiest si reconstruieste pe sine din elementele din care se compune. Aceste elemente nu au existat de la "începutul" istoriei pe teritoriul actual al Transilvaniei asa cum sunt ele observabile acum, sau interpretate si interpretabile în maniera romantico-nationalista tipica istoriografiei secolului al XIX-lea. Constituirea sistemului social transilvan este un proces de lunga durata, conditionat de relatiile acestui sistem, aflat el însusi în constituire, cu mediul. Nu trebuie sa uitam nici apartenenta politico-statala diferita a Transilvaniei de-a lungul istoriei. Transilvania, ca sistem social, a avut drept mediu sistemul coroanei maghiare, imperiul otoman, voivodatul Transilvaniei, imperiul austro-ungar, Romania. De fiecare data provocarile mediului au necesitat generarea unor mecanisme de raspuns specifice sistemelor sociale si diferitelor societati din aceasta zona pentru a-si mentine stabilitatea si echilibrul.
Societatea transilvana a fost cea mai lunga perioda de timp din istoria ei o societate de tip medieval. Societatea transilvana medievala poate fi descrisa, utilizand terminologia lui N. Luhmann, ca a societate diferentiata functional în straturi/stari sociale.
Societatea diferentiata în straturi sociale a fost cea mai semnificativa, din punctul de vedere al duratei existentei ei si prin consecintele istorice pe care le-a produs. Principiul de diferentiere care a functionat în acest tip de societate a fost diferentierea societatii în stari (categorii, straturi) sociale inegale. Pentru Europa premoderna starile sociale au fost: clerul, nobilimea, burghezia, taranimea. Ordinea sociala specifica acestui tip de societate este ordinea strict ierarhica. Semanticile specifice acestui tip de sisteme sociale au la baza codificarea binara sus-jos, inferior-superior. Comunicarea dintre sisteme si subsisteme sociale se orienteaza exclusiv în functie de eventualele consecinte ale gandirii, comportamentului, actiunilor indivizilor asupra ordinii ierarhice existente. Legatura dintre subsistemele sociale, diferentiate si segmentate la randul lor în familii, este asigurata prin intermediul simbolismului global (social global) al ierarhiei si reciprocitatii directe. Ierarhia este interpretata primar-religios. În cadrul acestei existente sociale fiecare ocupa locul destinat lui prin hotarare divina.
Cresterea gradului de diferentiere sociala pe verticala determina cresterea gradului de complexitate a societatii. Cu toate acestea, determinarea pozitiei individului în interiorul sistemului social este relativ simpla si înca transparenta. Aceasta determinare se bazeaza pe schematismul sus-jos si pe interpretarea lumii ca o creatie divina. Oricare individ este obligat sa se comporte pios în acest sistem social, indiferent de pozitia ierarhica pe care o ocupa. Comunicarea între subsisteme, precum si conferirea unui "sens" sistemului social global se realizeaza functional prin generalizarea moralei, mai ales a moralei religioase. Complexitatea sistemului social este mai mare decat în societatea diferentiata segmentar, ea este totusi limitata. Limitele ei sunt legate de invincibilitatea ordinii ierarhice si de transcenderea ei prin atribuirea unui sens universal existentei. În cadrul social global fiecare subsistem îsi cunoaste locul, enunt valabil si pentru persoane. Individualitatea personala nu este asumata în sensul unei delimitari fata de mediul social. Acest lucru ar însemna prabusirea, expulzarea din cadrul social ordonat si ierarhic. Privatus semnifica inordinatus.
Spre deosebire de societatea diferentiata segmentar, în care identitatea se atribuie prin referire la societatea globala, prin apartenenta fara alternative la un anumit grup, în sistemele diferentiate în stari sociale unitatea de referinta pentru definirea identitatii nu mai este societatea globala ci subsistemul din care face parte, în mod nemijlocit, individul - si din nou fara alternativa. În asemenea cazuri Luhmann vorbeste de incluziune. Identitatea individuala este conferita de si prin incluziunea într-o anumite stare sociala. Apartenenta la o anumita stare sociala este stabilizata prin morala, care la randul ei este legitimata printr-o codificare religioasa. Codificarea religioasa este, în ultima instanta, cea care garanteaza "sensul" universal al existentei si asigura "determinabilitatea lumii".
Odata cu procesele de modernizare puse în miscare de Revolutia franceza si de miscarile revolutionare de la 1848, societatea transilvana traditionala de tip medieval se vede obligata sa se transforme radical pentru a-si putea mentine identitatea într-un mediu aflat în convulsii sociale, politice, economice si culturale.
Prin diferentierea functionala, sistemele si subsistemele sociale traditionale cedeaza o parte a atributiilor lor, care sunt preluate de catre alte institutii sociale. Globalitatea vietii comunitare este înlocuita cu fragmentarea trairilor si sensurilor vehiculate. Rezultatul final este descompunerea societatilor traditionale si implicit si a mecanismelor de socializare si de control social verificate de-a lungul secolelor. Viata sociala moderna trece de la caracterul preponderent comunitar (afectiv, traditional) de convietuire la cel societal (bazat pe calculabilitate si interese individuale). Sau, cu alte cuvinte: chestiunile conexe identitatii sociale trec în sfera publica si astfel sunt rupte de contextul lor privat/comunitar traditional.
În procesul de constituire a constiintei nationale si statelor nationale etnia/natiunea, ca temei si folie de legitimare a identitatii sociale prin politic, devine un element cheie al interactiunilor sociale.
De-abia trecerea la modernitate, prin individualismul, liberalismul si autonomia pe care o introduce la nivel individual, dar si la nivelul organizarii sociale, va creea conditiile schimbarii în societatea transilvana. La începuturile epocii moderne, aceasta schimbare a fost o optiune pentru membrii comunitatilor etnice din Transilvania. Dar si simpla existenta a unei posibilitati, alta decat cea traditionala, a însemnat enorm de mult în viata cotidiana a indivizilor. Pentru prima oara a aparut o situatie în care efectiv se putea alege între mai multe (cel putin doua) alternative de proiectare a traiectoriei existentiale individuale, fara ca aceasta optiune sa mai pericliteze incluziunea în comunitatile etnice transilvane si functionarea acestora.
În urma impactului modernizarii, sistemul social din Transilvania trece de la un sistem social autonom si autosuficient, în sensul definit de T. Parsons, la un sistem autopoietc si autoreferential, în sensul descris de N. Luhmann.
Teritoriul Transilvaniei din secolul al 12-lea si al 13-lea, a fost structurat, din punct de vedere politico-administrativ-juridic, în regiuni autonome de sine statatoare: Tinuturile secuiesti si comitatele nobilimii maghiare sau Pamanturile nobilare, la care se adauga Proprietatile coroanei, o numeroasa populatie romaneasca lipsita de drepturi conform normativitatii societatii de atunci. Aceasta este ordinea sociala, politica, economica, religioasa, culturala în care se va insera o populatie de imigranti cunoscuti ulterior ca "sasi". Populatia Transilvaniei medievale a fost, din perspectiva modernitatii noastre, o populatie eterogena etnic: maghiari, secui, sasi, romani, germani, tigani, evrei etc. Dar sa nu uitam: criteriile de diferentiere si functionare sociala au fost în evul mediu: apartenenta la o stare sociala si confesiunea. Cu totul alte criterii decat cele pe care le invocam astazi în discursul despre realtiile interetnice, multiculturalism, interculturalism care toate graviteaza în jurul ideilor si conceptiilor conectate la natiune, nationalism, stat national.
Sunt convins ca dezbaterea legata de interculturalism, relatii interetnice si tot ceea ce se leaga logic, rational dar si emotional de acest nucleu semnificant are sens daca plasam discutia în cadrul conceptual definit de nationalism, stat national, capitalism, democratie, modernizare.
Nu pot intra în amanunte aici si acum , dar lecturile si meditatiile mele pe aceasta tema mi-au întarit convingerea ca este necesara o regandire a etnicitatii si nationalismului (vezi si Wicker, Hans-Rudolf (ed.), 1997) si o definire mai clara a interculturalitatii. Deasemenea consider ca experienta interculturalitatii transilvane, exersata în interactiunile sociale cotidiene pe parcursul a cel putin opt secole, este demna de a fi cunoscuta si valorificata în context european, mai cu seama într-o Europa unita.
Revolutiile burgheze din 1848 au zguduit temeliile societatilor traditioale din Europa, mai cu seama cele din Europa centrala si de est. În grija pentru ordinea sociala de dupa convulsiile revolutionare, monarhii Europei au început sa acorde o importanta din ce în ce mai mare evidentei populatiei, înregistrarii si numararii acesteia. Si în Transilvania de pe la mijlocul secolului al XIX-lea recensamintele populatiei au devenit o pocedura standard în politicile guvernelor de pe atunci.
La recensamantul din 1850 în Transilvania a fost înregistrata urmatoarea structura etnica a populatiei
Ceea ce este demn de remarcat la datele acestui recensamant este diferentierea identitara foarte marcata între maghiari si secui pe de o parte si germani si sasi pe de alta parte. Cred ca avem de-a face cu coexistenta identitatii traditionale medievale, conexa starilor sociale si privilegiilor aferente acestora si identitatile "categoriale" construite si legitimate de discursul nationalist, forme identitare rationalizate, subsumate foliei semnatice identitare de "cetatean". Interersant este faptul ca în recensamintele ulterioare efectuate în Transilvania, în special dupa intrarea în vigoare a dualismului austro-ungar (1867), vor înregistra nu direct apartenenta etnica, ci limba materna a populatiei. Si aceste date sunt argumente în favoarea uneia dintre tezele formulate de Benedict Anderson în sprijinul ideii ca natiunile sunt comunitati imaginare, construite si nu entitati primordiale si esentiale.
Optiunile pentru preluarea, performarea si asumarea unei identitati sociale specifice sunt limitate de sistemul social din care fac parte indivizii, într-un fel prescrise în sensul exterioritatii si caracterului lor constrictiv (Durkheim). Ne asumam în mod constient responsabilitatea pentru maniera sociologista a expunerii. Dupa parerea mea, societatea în care se nasc, grupurile sociale din care fac parte - pana la momentul alegerii rationale si responsabile la varsta maturitatii - nu sunt alese deliberat de indivizi. Este contingent în ce loc si în ce moment te nasti, însa aceste conditionari spatio-temporale devin cadrul de referinta în care are loc socializarea. Si tocmai acesta ni se pare a fi punctul nodal: devii ceea ce esti într-un context axiologic-normativ concret, într-un spatiu social (în sensul lui Sorokin) în care posibilitatile de optiune nu sunt infinite, ci reduse la un numar limitat, definite si legitimate în ultima instanta de ceea ce sistemul social respectiv considera ca este dezirabil din punct de vedere social, politic, economic, cultural, etc., la momentul istoric respectiv. Individul devine ceea ce societatea în care traieste, îi permite sa devina. Aceasta permisiune înseamna în primul rand faptul ca, într-o societate democratica functionala, nu exista nici o instanta care, în mod legitim, legitimat si unanim recunoscut, sa interzica unui individ, de jure si de facto, dreptul de a opta pentru o alternativa sau alta, în orizontul posibilitatilor existente. Libertatea individului într-o societate, într-un agregat social, înseamna sa aleaga solutia care i se pare ce-a mai buna, fara ca în aceasta decizie sa fie constrans, prin legi, norme, persuasiune, venite din exterior lui, sau, si aceasta este de fapt regula, daca ele exista totusi, sa fie internalizate prin socializare astfel încat sa devina motivatii interne ale actorului social, în momentul optiunii si ulterior al actiunii sociale.
