De ce Barometrul Relatiilor Interetnice?

România este o tara în care relatiile interetnice au generat, îndeosebi în prima parte a anilor '90, situatii conflictuale intens mediatizate si patimas abordate în spatiul politic. Era firesc ca sociologii sa încerce sa afle altfel decât din diverse scandari în ce masura aceste conflicte corespund unor tensiuni reale, si în ce masura sunt alimentate de un construct imaginar.
Între abordarile empirice ale problematicii interetnice, mentionam seria de 3 cercetari realizate de Institutul de Marketing si Sondaje (IMAS) la solicitarea fundatiei Korunk în anii 1993-1995, precum si cele realizate de catre Centrul de cercetari Interetnice (CCRIT) îndeosebi cea realizata în anul 2000, cu finantarea USAID. Nu sunt singurele realizari din domeniu, însa au avut o metodologie asemanatoare, respectiv sondaje prin chestionar, aplicate unor esantioane reprezentative pentru populatia româna si maghiara .
Constatând utilitatea acestor cercetari, precum si necesitatea monitorizarii tendintelor manifestate la nivelul opiniei publice, Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturala a decis organizarea cu frecventa anuala, începând din anul 2001, a Barometrului Relatiilor Interetnice. Obiectivele acestui program sunt:
- monitorizarea si evaluarea climatului interetnic general din România;
- caracterizarea evolutiva a auto-perceptiilor si perceptiilor celorlalti în cadrul celor mai numeroase comunitati etnice;
- dinamica propagarii si mentinerii stereotipurilor fata de diferite grupuri etnice;
- factori socio-economici relevanti în dinamica relatiilor interetnice;
- cunoasterea impactului public al unor aspecte ale politicii si legislatiei privind minoritatile din România;
- estimarea impactului pe care îl au diferitele evenimente asupra relatiilor interetnice.
Instrumentul de cercetare (chestionarul) a fost dezvoltat pornind de la cel elaborat în anul 1999 de catre un colectiv coordonat de CCRIT, în cadrul unui proiect pilot finantat de Fundatia pentru o Societate Deschisa din România. Aproximativ acelasi instrument si metodologie de cercetare a stat la baza cercetarii din 2000 a CCRIT, ceea ce face ca, în buna masura, rezultatele sa fie comparabile.
Pentru editia din 2001, a fost organizata o licitatie la care au participat principalele institutii de cercetare a opiniei publice din România. În urma analizarii dosarelor, juriul a decis ca ancheta sa fie realizata de catre Metro Media Transilvania. Interviurile au fost realizate în noiembrie 2001, în general în limba materna a respondentilor. Principalele rezultate au fost prezentate într-un caiet editat de CRDE. Baza de date este publica, putând fi accesate, împreuna cu caietul de prezentare a rezultatelor brute obtinute, pe site-ul www.edrc.ro, constituind în acest fel un valoros material de lucru pentru cercetatorii interesati de domeniu.
Articolul de fata îsi propune, dupa o discutie mai amanuntita a unor aspecte metodologice pe care le implica acest tip de cercetare, o încercare de citire mai atenta a unora din informatiile oferite de aceasta ancheta. Referirile le voi face, atunci când nu sunt prelucrari proprii ale bazei de date, la datele cuprinse în caietul de prezentare editat de CRDE în noiembrie 2001.
Metodologia cercetarii
În cercetarile mentionate mai sus au fost avute în vedere exclusiv comunitatile româna (majoritara) si maghiara, principiul constând în a se alcatui esantioane de dimensiuni relativ egale, reprezentative pentru populatiile respective. În cazul cercetarii din 2001 s-a decis adaugarea unui esantion pentru populatia Rroma (tigani). De asemena, având în vedere situatia specifica a Transilvaniei, din punctul de vedere al subiectului cercetarii, s-a considerat necesar ca pentru populatia din aceasta regiune sa exista un esantion suplimentar.
Astfel, s-au constituit 4 esantioane independente:
- E1 = 800 (reprezentativ pentru populatia adultadin România;
- E2 = 200 (reprezentativ pentru populatia adulta din Transilvania);
- E3 = 600 (reprezentativ pentru populatia adulta de etnie maghiara din Transilvania);
- E4 = 600 (reprezentativ pentru populatia adulta de etnie rroma din România).

La raportarea rezultatelor, s-au avut în vedere urmatoarele categorii de respondenti:
- Români (total) - respondentii din esantionul E1 care s-au declarat de nationalitate româna (718 persoane);
- Români din Transilvania - respondenti care s-au declarat de nationalitate româna din esantioanele E1 (judetele din Transilvania) si E2 (387 persoane);
- Maghiari - esantionul E3, precum si respondentii din E1 si E2 care s-au declarat de nationalitate maghiara (695 persoane);
- Rromi - esantionul E4, precum si respondentii din E1 si E2 care s-au declarat de nationalitate rroma (601 persoane).
Toate esantioanele au fost proiectate prin stratificare, pe baza ariilor culturale si a tipului de localitate. La esantionul E3 s-a utilizat si criteriul proportiei populatiei maghiare în localitate (sub 25%, 25-75%, peste 75%). Pentru stabilirea marimii straturilor din E3 si E4 s-au avut în vedere datele recensamantului populatiei din 1992, ceea ce ridica, pe lânga vechimea datelor, problema populatiei rrome (401 mii de persoane înregistrate). Majoritatea covârsitoare a specialistilor este de acord ca aceasta cifra nu corespunde realitatii din 1992, fiind mult subreprezentata. Problema nu consta în subreprezentarea în sine, ci în lipsa certitudinii uniformitatii acesteia. Nu suntem siguri ca toate categoriile de rromi au fost în aceeasi masura subreprezentate prin autodeclararea de la recensamânt. Nedeclararea apartenentei la un grup etnic se datoreaza, cel mai probabil, existentei unei situatii care face ca respectiva asumare sa poata produce un prejudiciu material sau simbolic persoanei în cauza (sau ca persoana în cauza sa anticipeze atari consecinte). Cu alte cuvinte, avem motive sa banuim ca utilizarea datelor recensamântului este probabil sa duca la subreprezentarea în esantion a grupurilor de rromi care traiesc în comunitati cu potential conflictual etnic ridicat. Din pacate, nu am gasit o alternativa practica la aceasta metodologie. Speram ca recensamatul efectuat din martie 2002 sa rezolve, macar în parte, aceste impedimente.

În cadrul straturilor, localitatile si sectiile de votare au fost selectate aleator (pentru E3, selectia s-a facut din sectiile în care votul din 2000 a indicat o concentratie mare de maghiari). În cadrul sectiilor de vot, esantionul E3 a utilizat pentru selectia intervievatilor metoda rutei aleatore, apartenenta etnica fiind determinata prin autoidentificare. Pentru esantionul de rromi (E4), s-a utilizat o metoda similara, numai ca de aceasta data s-au ales zonele din localitati care erau cunoscute ca fiind locuite preponderent de rromi, iar selectia s-a facut si prin hetero-identificare (recunoasterea de catre trei vecini).

Trebuie remarcat ca în ambele cazuri, dar mai ales în cel al esantionului de rromi, modul de selectie a dus la marirea sanselor de selectie pentru persoanele care traiesc în colectivitati compacte etnic, în defavoarea celor din zonele eterogene si a celor care traiesc izolati între reprezentantii altor etnii. Evident, deosebirile comportamentale si atitudinale dintre aceste categorii de membri ai aceleiasi etnii nu pot fi ignorate. Pentru ca nici în aceasta problema nu s-a gasit o solutie satisfacatoare, nu ne ramâne decât sa semnalam aceste posibile distorsiuni de esantionare, si sa citim rezultatele cu rezervele cuvenite.
Indentitate regionala versus identitate etnica

Traim în cercuri concentrice. Între ego-ul absolut si omul planetar exista grade diferite de auto-identificare. Oferind subiectilor cercetarii posibilitatea de auto-identificare printr-o serie de atribute care pot fi grupate în categorii cu grade diferite de generaliatete (identitate regionala, nationala, etnica, europeana-zonala si europeana), am constatat o serie de particularitati semnificative .
- Românii (esantionul general) se identifica în primul rând prin coordonata nationala (70%) si în mica masura prin cea regionala (29%); în Transilvania, coordonata regionala e mai puternica (36%).
- Pentru maghiari, identitatea regionala (49%) e la fel de puternica cu cea etnica (43%). Dintre cele trei grupuri etnice studiate, ei sunt cei care se raporteaza in cea mai mare masura la spatiile european si est-european (si în cea mai mica masura la cel balcanic).
- Rromii se identifica mai degraba prin cetatenie (46% se definesc ca români) decât prin apartnenta la grupul etnic (numai 30% considerându-se în primul rând rromi).
Pentru ca cineva sa fie considerat român, daca românii (mai ales regatenii) considera ca trebuie sa fie nascut în România, maghiarii si tiganii acorda mai multa însemnatate decât acestia sentimentului de apartenenta. Pentru maghiari, elementul definitoriu cel mai des mentionat este limba materna.

Dupa parerea dvs., care sunt cele mai importante trei lucruri pentru ca cineva sa fie considerat ROMÂN?

Tot criteriul locului de nastere este utilizat cel mai des de români (50% îl mentioneaza în primul rând ) pentru a defini pe maghiari. Dimpotriva, maghiarii se autoidentifica în primul rând prin limba materna (48%) si prin sentimentul apartenentei (16%).
În cazul hetero- si auto- identificarii rromilor, diferentele de apartenenta etnica ale respondentilor sunt cvasi-inexistente: în proportii statistic nediferentiate, ei definesc acest grup etnic prin limba materna si sentimentul apartenentei.
Imagini reciproce (paiul din ochiul celuilalt)
Dintr-o lista cuprinzând 24 atribute (câte 12 pozitive si 12 negative), subiectilor anchetei li s-a solicitat sa le aleaga pe cele trei care ar caracteriza cel mai bine fiecare grup etnic .
În privinta autoperceptiei (atributele pe care le aleg membrii fiecarui grup ca fiindu-le cele mai adecvate), ierarhia celor mai frecvente atribute este cvasi-identica:
- Români: primitori, cumsecade, harnici (cei din Transilvania mai mult)
- Maghiari: harnici, primitori, cumsecade
- Tigani: primitori, harnici, cumsecade, - dar si dezbinati
Aceasta identitate exprima faptul ca, în realitate, atributele respective reprezinta un set comun de valori - un fel de imagine ideala a unei colectivitati, acceptata de catre membrii tuturor grupurilor etnice.
De asemenea, în toate cazurile, cel mai frecvent mentionat atribut negativ este dezbinati.

În schimb, modul în care fiecare grup etnic le caracterizeaza pe celellate este destul de diferit. Tabelul urmator sintetizeaza numarul atributelor negative (-), respectiv pozitive (+), acordat de membrii fiecarui grup etnic. Pentru aceasta, s-a calculat pentru fiecare respondent un "scor atitudinal", egal cu diferenta dintre numarul atributelor pozitive si al celor negative alese pentru a caracteriza un grup etnic . Acest scor poate varia între minus 3 (au fost alese trei atribute negative) si plus 3 (trei atribute pozitive).

(*) Suma scorurilor atitudinale cu referinta la toate grupurile etnice, cu exceptia celui propriu.
Constienti de existenta unui grad de conventionalism în raspunsuri, observam ca din tabel rezulta câteva constatari:
- În general, atitudinile fata de celelalte grupuri etnice sunt predominant pozitive, daca facem abstractie de un firesc conventionalism generat de situatia de intervievare.
- Românii "regateni" (cei din afara Transilvaniei) aleg mai multe atribute negative pt. maghiari (63% din ei au ales cel putin astfel de atribut, 18% le-au ales pe toate trei) decât cei din Transilvania (53%, respectiv 8%). Cu alte cuvinte, "criticismul" românilor fata de maghiari e mai mare atunci când ei nu au direct de-a face unii cu altii.
- Românii transilvaneni au de fapt o perceptie mai pozitiva decât regatenii fata de toate grupurile etnice.
- Maghiarii aleg pentru ei însisi cele mai multe atribute pozitive, rromii pe cele mai putine. În aceasta ordine de idei, transilvanenii sunt mai "mândri de a fi români" decât regatenii.
- În general, românii (datorita pozitiei de grup majoritar), au atitudinea cea mai putin pozitiva fata de celelalte grupuri. În particular, aceasta este valabil numai pentru cei care traiesc în zone monoculturale, astfel se explica diferentele mari înregistrate între esantionul national si cel transilvanean .
- Dimpotriva, rromii au atitudinea cea mai favorabila fata de "ceilalti", dar si cea mai putin favorabila fata de ei însisi. Aceasta ar putea fi, daca nu o explicatie, un factor ajutator pentru întelegerea refuzului de identificare prezent în cazul acestui grup etnic (vezi situatia recensamântului din 1992).

Tot în contextul imaginilor reciproce, este relevanta distributia raspunsurilor la întrebarea "Care au fost motivele pentru care la noi nu a izbucnit un conflict atât de violent precum cel din Kosovo? ". Raspunsurile cel mai frecvent alese de români au fost Românii sunt în general mai toleranti decât sârbii (58%) si Ungurii din România au fost tratati mai bine decât albanezii din Kosovo (54%). Într-o buna simetrie semantica, optiunile maghiarilor s-au îndreptat catre variantele Ungurii din România sunt mai rabdatori decât minoritatea albaneza din Kosovo (52%) si Politicienii UDMR sunt mai întelepti decât au fost politicienii minoritatii albaneze din Kosovo (35%).

Relatiile dintre Români si Maghiari, acum fata de înainte de 1989
Relatiile dintre români si maghiari sunt acum mai bune sau mai proaste fata de înainte de 1989?

Diferentele pâna la 100% sunt reprezentate de cei care au raspuns "neschimbate" si de non-raspunsuri.
În 1995, amintirea Târgu-Muresului din 1990 era înca recenta, iar perceptia conflictului era accentuata de situarea în opozitie a exponentului politic al minoritatii maghiare (UDMR). Oricum, evolutia relatiilor a fost si este perceputa în mod diferit de catre români si maghiari. Daca în urma cu sapte ani diferenta consta în proportia mai mare de români care constatau o înrautatire a situatiei, anchetele mai recente au relevat ponderea mai mare a perceptiei unei îmbunatatiri manifestate în rândul populatiei maghiare.
Dintre urmatoarele expresii care descriu relatiile dintre români si maghiari, care vi se pare ca exprima realitatea mai exact?

Diferentele pâna la 100% sunt reprezentate de cei care au raspuns "ignorare reciproca", "alta" si non-raspunsuri".
Trebuie remarcat ca relatiile dintre români si maghiari sunt percepute drept conflictuale îndeosebi de catre românii din afara Transilvaniei. Cei din Transilvania situeaza conflictul în alta parte decât în zona în care traiesc .Cu alte cuvinte, conflictul este perceput de regula ca pe ceva care se întâmpla undeva, mai rar ca pe o experienta directa.
Maghiarii definesc relatia ca pe una de colaborare, în masura mai mare decât românii. Cea mai acuta perceptie a conflictului dintre români si maghiari o au (evident!) tiganii (27%).
În acelasi context, trebuie remarcat ca românii din Transilvania sunt mai putin suspiciosi fata de intentiile statului ungar, atunci când e vorba de pretentii teritoriale, integrare, investitii în România :

De remarcat ca temerile românilor fata de Ungaria s-au diminuat semnificativ din 1995, când 82% din români credeau ca aceasta îsi va mentine întotdeauna pretentiile asupra Transilvania.
Acelasi "spor de suspiciune" al românilor din afara Transilvaniei este manifestat si în privinta relatiilor dintre cele doua state vecine: 40% din acestia se asteapta sa se îmbunatateasca în urmatorii trei ani, fata de 53% din românii transilvaneni .
Drepturile minoritatilor
În privinta legislatiei existente cu privire la drepturile minoritatilor, este evidenta o grava asimetrie între opiniile membrilor populatiei majoritare si cei ai minoritatilor etnice. Spun "grava" pentru ca ea descrie o situatie de frustrare din partea ambelor grupuri minoritare, ignorata de majoritate, deci de lipsa de comunicare. Vestea buna ar fi ca, fata de anul precedent, exista o tendinta de ameliorare, cel putin în cazul maghiarilor.
Cum apreciati legile românesti cu privire la drepturile minoritatilor?

Punctual, un domeniu în care apartenenta etnica este perceputa ca discriminatorie este cel al ocuparii unui loc de munca. 44% din români considera ca rromii sunt dezavantajati, si numai 12% (8% în Transilvania) ca acest lucru se întâmpla în cazul maghiarilor. În schimb, 28% din maghiari si 58% din rromi se considera discriminati negativ. Interesant, tot 58% este proportia maghiarilor care cred ca rromii sunt dezavantajati. Situatia minoritara îi face pe maghiari sa fie mai sensibili decât românii fata de problemele unui alt grup minoritar.
Examinând modul în care este percepta relatia dintre un stat si conationalii din alte tari, constatam deosebiri majore între raspunsurile furnizate de catre români si maghiari .
- 33% dintre români si 79% dintre maghiari sunt de acord ca statul ungar sa acorde cetatenie maghiarilor din România. În schimb, 72% dintre români si 76% dintre maghiari considera ca statul român ar trebui sa acorde cetatenie românilor de peste granita.
- Tot 33% dintre români, si 87% dintre maghiari, sunt de acord ca statul ungar sa întareasca legaturile cu organizatiile politice ale aghiarilor din România. Dar 79% dintre români si 84% dintre maghiari considera îndreptatit ca statul român sa întareasca legaturile cu organizatiile politice ale românilor din alte state.
- Etc.
Este evidenta aplicarea, din partea populatiei majoritare, a unei duble masuri. Acest lucru nu este deloc valabil în cazul maghiarilor, care sustin (în masura ceva mai mare decât românii) întarirea legaturilor dintre stat si minoritatile românesti din afara granitelor. Raspunsurile furnizate de rromi se situeaza în general mai aproape de cele ale românilor.

Standard de viata

Tabelul urmator reda sintetic câtiva indicatori ai conditiilor de viata masurati prin ancheta BARE, comparativ pe cele patru grupuri studiate.

Ceea ce frapeaza este diferenta dintre standardul de viata al minoritatii rrome si cel al restului populatiei. Cu toate acestea, 20% dintre români cred ca tiganii sunt grupul etnic cel mai bogat. Este un exemplu tipic de stereotip cultural.

Responsabilitatea sociala-politica a studiilor despre etnicitate este un aspect tot mai mult accentuat în literatura de specialitate, apreciindu-se ca aceste studii pot deveni complice ale ideologiilor nationaliste/ etnicizante, sau, din contra, pot contribui la constituirea unei atitudini critice fata de ele. Dincolo de recunoasterea acestei responsabilitati este, desigur, importanta gasirea metodelor si perspectivelor de abordare, care asigura tratarea non-esentialista a fenomenelor ce tin de domeniul relatiilor si identitatilor etnice. În cercetarea "Femei si barbati în Clujul multietnic", realizat de catre Fundatia Desire cu sprijinul Centrului de Resurse pentru Diversitate Etno-Culturala între august 2000 si iulie 2001, am optat pentru introducerea perspectivei de gen în studiul etnicitatii, si vice-versa. Lucrarea de fata pune în discutie (1) scopurile, (2) cadrul conceptual, precum si câteva dintre (3, 4) rezultatele si (5) concluziile investigatiei. Astfel aduce argumente în favoarea cercetarilor care analizeaza relatia dintre etnicitate si gen din punctul de vedere al constituirii ordinii sociale si a inegalitatilor între femei si barbati de etnii diferite.

1. Relatia dintre gen si etnie si constituirea ordinii sociale
Scopul cercetarii mele a fost sa identific prin diferitele metode ale investigatiei empirice aspecte culturale, sociale si politice ale relatiei dintre gen si etnie, asa cum se observa ele într-un context concret, afectând ierarhii socio-materiale si la rândul ei fiind afectate de catre ordinea sociala mai larga. Mi-am propus sa înteleg cum se constituie la intersectia lor sistemele de putere si de discriminare, cum se articuleaza conceptiile despre "feminitate", "masculinitate", precum si despre rolul femeilor si barbatilor în viata publica si familiala, dar si cum se produc experientele cotidiene traite în diverse situatii materiale.
M-a interesat, deci, întrepatrunderea proceselor de genizare si etnicizare a realitatii socio-umane, într-un dublu sens: pe de o parte ca si procese culturale, prin care se definesc diferentele de gen si cele etnice (inclusiv caracteristicile celor care se clasifica ca fiind persoane de un anumit sex si/ sau de o anumita etnie). Iar pe de alta parte ca si procese sociale, care - împreuna cu alti factori - localizeaza indivizi de diferite sexe si etnii în anumite pozitii sociale, excluzându-le de la anumite resurse materiale si simbolice pe baza unor criterii etnice si de gen, respectiv pe baza unor (pre)judecati despre abilitatea si posibilitatea indivizilor vazuti prin etnia si/ sau prin genul lor, mai precis prin imaginile hegemonice despre aceste etnii si genuri. Atât în contextul proceselor de genizare, cât si în cel al celor de etnicizare, relatia dintre social, cultural si politic structureaza si ierarhizeaza realitatea în care itinerariile individuale se însereaza, fiind responsabila de identificarea anumitor persoane cu anumite caracteristici presupus înnascute, cu comunitati omogene în interior si/ sau cu statut social considerat a fi "adecvat" pentru ele.
Într-un cuvânt, abordez genizarea si etnicizarea ca si procese întretasute cu retele complexe de relatii de putere, care produc si legitimeaza ordinea sociala, caracterizata de inegalitati de toate felurile, la rândul lor formate si sub impactul altor procese de diferentiere si stratificare sociala. În aceasta "ordine", anumite pozitii subiect sunt discriminate, defavorizate, si mai mult, în cadrul ei, se naturalizeaza relatia dintre presupusa, dar de fapt construita "identitate esentiala" si pozitiile subiect prescrise acestor identitati de catre cei care detin puterea simbolica si materiala în diverse planuri ale vietii.

2. Identificari multiple si organizarea diferentelor sociale
Perspectiva de gen introdusa în analiza nu se adauga pur si simplu la perspectiva care abordeaza aspecte ale realitatii sociale din punctul de vedere al proceselor de constituire a diferentelor etnice. Noul mod de abordare generat la rascrucea celor doua este în masura sa identifice asemanari si diferente între "comunitati etnice" si în interiorul lor. Acestea, de obicei, sunt considerate total diferite între ele si omogene în interior prin virtutea limbii vorbite si a "traditiilor culturale" presupuse ca fiind elemente permanente, care constituie solidaritati în interior si granite în exterior. În acelasi timp, tot datorita acestei abordari, sunt aduse la iveala si similitudinile si deosebirile dintre femei si barbati, dar si din interiorul femeilor si al barbatilor, astfel aceste categorii pot fi descifrate ca si seturi de modele culturale constituite si prescrise social.
Printr-o astfel de analiza se releva natura multipla si fragmentata a identitatilor sociale, caracterul construit al identitatilor etnice si de gen, acestea devenind inteligibile pentru analist ca si procese de identificare, care se desfasoara în cadre materiale si simbolice concrete. Prin ea se recunoaste ca atât identificarea etnica, cât si cea de gen întotdeauna implica relatii de putere si strategii de negociere asupra categoriilor culturale prin care identitatile respective se definesc, cât si asupra pozitiilor sociale în care se localizeaza subiectivitatile astfel circumscrise. Dincolo de a fi construite prin discursuri sociale si politice si de a fi produse/ reproduse prin institutii sociale, ambele identitati se constituie si în practica de zi cu zi a oamenilor. Apartenenta la o etnie si/ sau la un gen dobândeste semnificatii individuale prin experientele cotidiene traite, proces care comporta atât valentele acomodarii la asteptarile sociale si reproducerea normelor cu privire la "normalitate", cât si rezistenta la ele si schimbarea consensului asupra a ceea ce se considera a fi "natural".
Una dintre provocarile majore ale investigatiei noastre consta în tratarea paradoxului ce se genereaza din tensiunea între punctul initial si final al cercetarii. Între punctul în care termenii de etnie si de gen sunt utilizati ca sisteme de clasificare de-la-sine-întelese, si în care se presupune ca apartenenta indivizilor la aceste categorii este ne-problematica. Respectiv între punctul în care aceste categorii se deconstruiesc si se re-conceptualizeaza ca si procese de identificare cu pozitii subiect, procese ce implica negocieri si relatii de putere, delimitari de si identificari cu atributele si pozitiile prescrise.
La început, adresându-ne subiectilor cercetarii, i-am clasificat ca si "români", "maghiari" si "romi", respectiv "femei" si "barbati", de parca astfel de categorii (si toate persoanele definite prin aceste categorii) s-ar delimita strict unele de altele si ar fi omogene în interior odata pentru totdeauna datorita unor esente fixe. În cazul etniilor române si maghiare "limba materna", în cazul etniei rome "rasa", iar în cazul femeilor si barbatilor "sexul" sunt considerate, de obicei, ca fiind substraturi "naturale" ale existentei lor sociale. Prin cercetarea noastra am dorit sa contribuim tocmai la deconstruirea acestor tipuri de esentialisme, fie de natura etnica, fie de natura sexuala. Utilizarea categoriilor de "etnie" si de "gen" cu scopul de a defini despre "cine" vorbim în cercetarea noastra, releva constientizarea faptului ca în contextul nostru social-istoric etnicitatea si genul, dar mai ales primul, sunt considerate ca fiind importante/ prioritare marci ale diferentei. Ca atare, ele sunt utilizate ca semne distinctive, prin referire la care prea usor se emit prejudecati si opinii despre sine si despre celalalt, prin care se "explica" cine cu cine poate sau nu poate sa intre în relatii de diferite feluri, cine ce poate si ce nu poate, respectiv ce trebuie si ce nu trebuie sa faca. În cercetarea noastra utilizam aceste categorii nu ca si seturi de trasaturi esentiale, ci ca si subiectivitati si pozitii subiect constituite prin discursuri si practici sociale, care atribuie anumite caracteristici, sanse si limite celui/ celei care se situeaza în aceste pozitii.
Care este, care poate fi utilitatea sociala a unei astfel de cercetari, în care "dispare" identitatea, cel putin în acceptiunea sa de set de caracteristici esentiale, si, astfel, parca, devine imposibila proiectarea unor actiuni publice/ politice ca si "politici identitare" asumate în numele anumitor colectivitati? Consider ca, descoperirea caracterului relativ al similitudinilor interioare din cadrul unor categorii sociale, precum si a diferentelor între ele, nu face imposibila creionarea unor solidaritati intra- si/ sau inter-sexuale, si ale celor intra- si/ sau inter-etnice. Din contra, ea, de fapt, faciliteaza proiectarea unor comunitati de actiune axate pe diferite probleme sociale - care se formeaza, se descompun si se reformeaza în functie de prioritatile mereu actuale -, si care se articuleaza în numele unor "identitati strategice". Astfel de actiuni strategice nu sunt politici identitare în sensul traditional al cuvântului, în sensul ca nu se legitimeaza prin trimiteri la esente identitare. Dar nici nu exclud sansa ca ele sa implice numai persoane de aceeasi etnie si gen, precum întrevad si posibilitatea de a constitui legaturi de solidaritate, care transced delimitarile etnice si de gen. Într-un cuvânt, ele fac posibila definirea unor afilieri (coalitii) mai mult sau mai putin temporale între indivizi situati în pozitii subiect asemanatoare. Afilieri asumate în mod responsabil vizavi de problemele sociale cu care ei se confrunta într-un anumit moment, în timp ce, în raport cu alte chestiuni, pot participa si la alte politici de coalitie fara sa se (auto)învinovateasca pentru "pierderea identitatii lor autentice". Daca identitatea individului consta, de fapt, într-un set de procese de identificare cu si detasare de pozitiile subiect prescrise indivizilor de catre institutii si discursuri sociale dominante la un moment dat, daca identitatea are un caracter fragmentat, procesual, multiplu si situational, atunci ne putem astepta ca manifestarile individului în diverse actiuni publice sa raspunda si ele la multiplele ipostaze prin care el/ea exista. Pâna la urma, nici una dintre subiectivitatile individului nu este prioritara, sau mai importanta decât cealalta, nu exista un punct de vedere neutru din care ierarhizarea identitatilor sa fie de-la-sine-înteleasa, chiar daca politicile identitare traditionale favorizeaza anumite identitati, respectiv naturalizeaza prioritatea acestora fata de celelalte. Astfel, nici o politica identitara nu este mai adecvata decât cealalta, precum si nici o politica identitara nu este continuarea de-la-sine-înteleasa a unei identitati "naturale" în planul actiunii sociale, ci presupune construirea sociala a categoriei în numele careia se structureaza si necesita stabilirea unor strategii de colaborare (temporale), care, nicidecum si niciodata, nu necesita similitudinea absoluta, atemporala a actorilor sociali implicati.

Complexitatea fenomenului identitar, conceptualizat prin perspectiva teoretica descrisa în paragrafele anterioare, poate fi surprinsa doar printr-o metodologie pluridisciplinara, fiecare metoda din cadrul ei aducând propriile contributii la întelegerea diverselor sale aspecte. De aceea, în cercetarea "Conditia femeilor si barbatilor în Clujul multietnic" am utilizat multiple metode pentru a primi raspunsuri la întrebari diferite. În acest punct lucrarea mea doar le semnealeaza, urmând ca în urmatoarele paragrafe sa prezinte date generate prin ancheta sociologica si prin interviurile aprofundate.
Ancheta sociologica prin chestionar si interviurile aprofundate au adresat fenomenul prin întrebari legate de viata si experientele "oamenilor mici". Prin metoda cantitativa am generat date statistice reprezentative conform procedurii de esantionare efectuate asupra populatiei vizate în legatura cu ordinea de gen caracteristica vietii de cuplu, cu starea economica a femeilor si barbatilor de diferite etnii, precum si cu gândirea despre relatiile interetnice si cu practica acestora. Prin metoda calitativa am scos la iveala naratiuni dezvaluite în bogatia detaliilor si prin sensurile atribuite experientelor "feminine" si "masculine" legate de viata de cuplu, de relatia cu copiii si parintii, de alegerea si profesarea unei meserii, precum si de conceptiile despre viata femeilor si barbatilor.
Monitorizarea presei , focus-grupul si talk showul au interogat aspecte ale dimensiunii institutionale a fenomenului investigat. Primul a schitat câmpul discursiv mediatic, care participa la constituirea imaginilor publice ce pot sa devina puncte de referinta pozitive si/ sau negative pentru auto-identificarea oamenilor (si) în termeni etnici si de gen. Interviul de grup si talk showul (chiar daca cel din urma nu este o metoda de cercetare), prin reflexiile publice ale participantilor/ participantelor asupra propriului activism social, au relevat contributia diverselor organizatii publice la redefinirea "feminitatii" si "masculinitatii" în contextul nostru post-socialist, printre altele si la formarea gândirii despre rolul femeilor în relatiile interetnice.

3. Etnicitatea, genul si ordinea de gen

În ancheta sociologica, pentru operationalizarea termenului de "ordine de gen" am folosit urmatorii indicatori: diviziunea sexuala a muncii, relatii de putere în viata de familie, conceptii despre rolul si locul femeilor si barbatilor în familie si în afara ei. În chestionar acesti indicatori au aparut "traduse" în mai multe întrebari concrete, referitoare la practici si conceptii legate de treburile gospodaresti si cresterea copiilor, la conceptii despre locurile de munca adecvate femeilor si barbatilor, la luarea deciziei în familie în raport cu diverse probleme, la ocurenta violentei domestice si sexuale în familie si în mediul înconjurator, la conceptii despre egalitatea între femei si barbati, la caracteristicile asociate cu feminitatea si masculinitatea si altele. Un pic mai jos (în paragraful 3.1.) lucrarea reconstituie fragmente din baza de date pentru a semnala masura în care etnicitatea si genul organizeaza diferentele într-o anumita ordine/ierarhie sociala, si, în particular, în ceea ce numim ordine de gen.
Interviurile aprofundate, la rândul lor m-au ajutat sa descriu si sa înteleg în detalii experientele legate de ordinile de gen si sensurile atribuite acestora de catre persoane de etnie, sex, vârsta si statut ocupational diferit. Interlocutorii nostri au fost rugati sa ne povesteasca despre viata lor, ghidându-se dupa câteva întrebari generale si specifice, care focalizau atentia pe anumite teme si momente cruciale ale vietii, dar au fost lasati sa vorbeasca liber despre fiecare tema si sa povestesca cât doresc. În ansamblu, cele mai multe povestiri au fost redate în legatura cu aprecierea vietii femeilor si barbatilor (inclusiv în termeni comparativi, precum si în legatura cu imaginea despre femeia ideala si barbatul ideal, cu avortul, cu mamele singure, cu conceptii despre trasaturile ce trebuiesc educate la fete si la baieti). Dar multe si nuantate au fost si naratiunile despre viata de cuplu (referitoare la idei despre casatorie, despre luarea deciziei în familie, despre femeia cu multiple responsabilitati, despre barbatul care se ocupa cu treburile casnice si cu cresterea copiilor). Povestirile au relevat, desigur, si alte teme, asupra carora, însa, lucrarea de fata nu reflecteaza, limitându-se sa le utilizeze pe cele mentionate în interpretarea ipostazei femeii care lucreaza în afara familiei, asa cum se încadreaza aceasta în ordinea de gen intrafamiliala (vezi paragraful 3.2.).

3.1. Frecventa conceptiilor si practicilor care acompaniaza inegalitatile de gen
Esantioanele folosite în ancheta au fost probabiliste, s-au realizat pe baza adresei a 1.800 de familii, aleator alese pentru interviuri. Ele sunt reprezentative la nivelul populatiei Clujului, dar si la nivelul comunitatilor românesti, maghiare si rome din oras. Fata de procentajele etniilor în totalul populatiei, în sub-esantioanele definite prin etnie am supraponderat numarul persoanelor de etnie maghiara si roma, astfel încât am lucrat pe un sub-esantion de români de 847 de persoane, unul de maghiari de 480 de persoane, unul de romi de 200 de persoane, unul de oras, supraponderat, compus din 1.527 persoane, si un esantion reprezentativ pentru oras de 1.145 de persoane.
Datele prezentate în aceasta lucrare exprima frecventa conceptiilor si practicilor legate de temele investigate prin comparatia facuta între cele trei etnii, precum si între barbatii si femeile celor trei etnii, utilizând sub-esantioanele. De aceea, comparând frecventele, trebuie sa luam în considerare ca maghiarii si romii au fost supraponderati în aceste esantioane, si ca, aici, de fapt, distributia frecventelor este reprezentativa în cadrul celor trei sub-esantioane, respectiv pentru esantionul de oras supraponderat.

Rasfoind în baza noastra de date, ne putem da seama, ca ordinea de gen caracteristica familiilor azi este diversificata, iar stratificarea sociala devine si ea tot mai accentuata. Ele fiind în flux, provocarea mare fata de realitatile contemporane este întelegerea proceselor materiale si simbolice care re-pozitioneaza femei si barbati de diferite etnii în ierarhiile sociale în re-constituire. Totusi, unele aspecte ale relatiilor de gen au ramas sub impactul modelelor traditionale (celor care situeaza femeia în sfera rolurilor domestice si/ sau le "exploateaza" mai accentuat în acest domeniu chiar si în conditiile în care ea aduce venit în casa), si ca principiile diviziunii sexuale a muncii în familie si în viata publica continua sa reproduca inegalitatea între femei si barbati.
Privind frecventa tipurilor de gospodarii în functie de cine aduce venituri în casa în cazul românilor, maghiarilor si romilor din oras, putem observa ca la primii doi în marea majoritate a gospodariilor (circa 74 %) atât femeia, cât si barbatul aduc venituri în casa, dar în cazul romilor aceasta cifra se reduce la 25%, în timp ce în esantionul supraponderat de oras ponderea acestui tip de gospodarie este de 68,3%. Dincolo de considerentele materiale, valoarea atribuita muncii în afara casei reiese din acele grafice, care arata ca - indiferent de etnie - cea mai mare pondere a barbatilor (circa 77 %) si a femeilor (circa 70 %) nu ar opta sa stea acasa nici daca si-ar putea permite financiar. Acest fapt poate fi considerat ca semn al depasirii gândirii traditionale despre "locul natural" al femeii, precum si despre distinctia între domeniul privat, ca sfera femeilor si cel public, atribuit barbatilor. Totusi, mai mult decât de jumatate dintre barbati si dintre femei (acest procent fiind mai ridicat la romi) considera ca nu este acceptabil ca un barbat sa ramâna acasa din motive familiale, ceea ce releva considerarea acestei optiuni ca incompatibila cu masculinatea "adevarata" si/ sau persistenta normelor sociale care sanctioneaza acest tip de comportament. Totodata, cei mai multi dintre intervievati, indiferent de etnia lor, considera ca femeile suporta mai usor somajul (47,1 % dintre barbatii români si 48,4 % dintre femeile române, 31,1 % dintre barbatii maghiari si 37,2 % dintre femeile maghiare, precum si 47,8 % dintre femeile rome; este interesant de observat aici, ca 48 % dintre barbatii romi cred contrariul, adica ca barbatii sunt cei care suporta mai usor somajul).

Pentru a vedea discrepanta dintre schimbarea statutului femeii în functie de angajarea sa pe piata muncii si dintre mentinerea principiilor traditionale ale diviziunii muncii în familie, putem observa datele, care ne arata distributia conceptiilor despre participarea femeilor si barbatilor la educatia copiilor. Acestea dovedesc ca nu exista diferenta prea mare între cele trei etnii în gândirea despre si practica legata de rolul predominant care îi revine femeii în raport cu aceasta sarcina: 62,9 % dintre femeile române si 51,5 % dintre barbatii români, 67 % dintre femeile maghiare si 59,3 % dintre barbatii maghiari, precum si 69,6 % dintre femeile rome si 80 % dintre barbatii romi afirma ca, în familia lor, mama se ocupa mai mult de cresterea copiilor.
Inegalitatile intrafamiliale generate dintr-un sistem de putere care aloca femeilor mai multe obligatii în viata domestica chiar daca ele participa (în mod egal sau inegal) la asigurarea veniturilor necesare familiei, cel putin la nivelul perceptiei, se estompeaza oarecum prin practicile de luarea deciziilor în legatura cu diverse probleme. În marea majoritate a cazurilor femeile se simt puternice, dupa cum ne si putem astepta, în deciziile legate de amenajarea locuintei si de alegerea scolii pentru copii, în timp ce în raport cu factori ce asigura o mai mare mobilitate sociala (de exemplu alegerea localitatii de domiciliu si a masinii) barbatii au ultimul cuvânt de spus. În parerile despre decizia asupra avortului, de asemenea, gasim asemanari în cele trei sub-esantioane: majoritatea dintre barbatii români, maghiari si romi (62,3 %; 64,1 % si 54,9 %) considera ca decizia asupra avortului trebuie sa fie o decizie comuna, ei toti cred ca aceasta decizie nu este în primul rând un drept al femeii. La acest capitol, parerile femeilor arata oarecum diferit, mai ales în cazul femeilor rome, dintre care numai 28,6% considera acest drept a fi al ambilor parteneri, în timp ce 22,6% cred ca biserica trebuie sa aiba ultimul cuvânt de spus în raport cu aceasta optiune, dar atât femeile maghiare cât si cele române tind mai ales spre limitarea dreptului femeii de a decide asupra propriului corp în favoarea cuplului.

Ceea ce priveste frecventa conceptiilor despre egalitatea între femei si barbati, exista diferente semnificative între femei si barbati de etnii diferite. Pe esantionul supraponderat de oras barbatii considera într-o pondere de 29,2 % ca egalitatea consta în drepturi egale (ponderea femeilor din aceasta categorie fiind de 19,3 %), în timp ce femeile au o pondere mai mare (de 24 %) în categoria celor care cred ca egalitatea înseamna obligatii familiale egale, fata de barbati (dintre care numai 17 % considera acest lucru). Este interesant de vazut diferentierea în interiorul etniilor si între etnii: în timp ce pe esantionul de romi 32 % dintre barbati cred în importanta obligatiilor familiale egale, tot pe acest esantion, doar 14,1 % dintre femei gândesc astfel, în timp ce la români si maghiari mai multe femei decât barbati exprima aceasta parere.
Raspunsurile la întrebarea "de ce nu exista egalitate între sexe" releva o diferenta de gen semnificativa care se pare ca persista indiferent de etnie: ponderea femeilor care sunt convinse ca nu exista egalitate pentru ca femeile lucreaza mai mult acasa se situeaza între 40 % si 43,6 %, în timp ce barbatii considera doar în jurul mediei de circa 25 % importanta acestui factor. De asemenea este genizata si conceptia despre cauzele imposibilitatii egalitatii dintre sexe. De exemplu, pe esantionul populatiei maghiare 57,1 % dintre barbati considera ca aceasta se datoreaza diferentelor biologice si doar 28,6 % cred ca asteptarile sociale diferite genereaza inegalitatea, în timp ce nici una dintre femeile acestui sub-esantion nu considera diferentele biologice drept cauze ale inegalitatii, în schimb 62,5 % dintre ele sunt de parere ca asteptarile sociale difera în cazul femeilor si barbatilor, de aceea nu este posibila egalitate între ei. Diferenta de gen în raport cu aceasta problema este observabila si pe sub-esantionul românesc: fata de 30,4 % (procentul barbatilor) doar 18,4 % dintre femei considera diferentele biologice ca fiind cauzele inegalitatii, iar în raport cu cele 34,8 % (procentul barbatilor) mai multe femei (47,4 %) sunt de parere ca egalitatea este imposibila datorita asteptarilor sociale diferite. Educatia se defineste si ea ca un factor important al inegalitatii, mai ales în cazul barbatilor romi, care în procent de 40 % explica imposibilitatea egalitatii cu educatia diferita pe care fetele si baietii o primesc.

Inegalitatile de gen, percepute, dupa cum am vazut în moduri atât de diferite, se reflecta si în termeni materiali/ financiari. Baza noastra de date ne arata ca în majoritatea gospodariilor, indiferent de etnia persoanelor, barbatii au venit mai mare decât femeile (59,2 % dintre barbatii români si 51,4 % dintre femeile române; 62 % dintre barbatii maghiari si 41,3 % dintre femeile maghiare; 74 % dintre barbatii romi si 67 % dintre femeile rome au afirmat acest lucru). Pe sub-esantionul romilor 52,2 % dintre barbati traiesc în gospodarii unde venitul pe persoane este sub 0,6 milioane lei, dintre femeile aceluiasi sub-esantion 55, 4 % traiesc în astfel de gospodarii, în timp ce numai 14,9 % dintre barbatii si 15,6 % dintre femeile din esantionul supraponderat de oras apartin unor astfel de gospodarii, ceea ce ne arata distanta sociala, inegalitatile materiale dintre romi si restul populatiei. În categoria de "persoane cu venit pe persoane peste 3 milioane", regasim 13,1 % dintre barbatii si 6,8 % dintre femeile din sub-esantionul de români, 2,5 % dintre barbatii si 2,1 % dintre femeile din sub-esantionul maghiar, 3,3 % dintre barbatii si 0 % dintre femeile din sub-esantionul de romi, în timp ce 8,2 % dintre barbatii si 4,6 % dintre femeile din esantionul de oras supraponderat se situeaza în aceasta categorie. Aceste date ne arata, din nou, inegalitatile dintre diverse etnii, dar si cele dintre femei si barbati de o anumita etnie.
Faptul ca diferenta etnica si de gen este transformata în inegalitate ni se releva si daca privim ponderea gospodariilor incomplete care au cap de gospodarie barbati sau femei în diverse categorii socio-materiale. În cazul gospodariilor incomplete, care au cap de familie barbati, în 9,8 % dintre cazuri venitul pe persoane este sub 0,6 milioane, în 19,6 % dintre cazuri se situeaza între 0,6-0,9 milioane, în 12 % dintre cazuri se situeaza între 09,-2,5 milioane, în 22,8 % dintre cazuri între 1,25-1,75 milioane, în 16,3 % dintre cazuri între 1,75-3 milioane, iar în 19,6 % dintre cazuri venitul pe persoane se situeaza peste 3 milioane. În cazul gospodariilor incomplete cu cap de familie femei, este mult mai scazut procentul cazurilor care au peste 3 milioane (doar 7,1%), precum, de asemenea este mai scazut si procentul cazurilor cu venituri pe persoane între 1,25-1,75 milioane (19,2%) si cele cu venituri între 1,75-3 milioane (11,2%), si este mai ridicat procentul cazurilor cu venituri pe persoane sub 0,6 milioane (16,1 %), si procentul cazurilor cu venituri între 0,9-2,5 milioane (27,2 %). Situatia materiala a femeilor singure si a barbatilor singuri (ca si capi de gospodarie ai nucleelor incomplete) este mai echilibrata în cazul gospodariilor, unde venitul pe persoane este între 0,6 si 0,9 milioane lei (19,2 % dintre gospodariile incomplete cu cap de gospodarie femei se situeaza în aceasta categorie de venituri, si, precum am vazut putin mai sus, acest procent este de 19,6 % în cazul barbatilor).

3.2. Sensuri traite ale modificarii ordinii de gen traditionale
Naratiunile culese despre conditia femeilor si barbatilor care aduc venit în casa, releva modalitatile concrete în care genul organizeaza viata sociala si itinerariile individuale, fiind afectat la rândul sau de catre starea materiala si sociala a persoanelor în cauza. Ca si constructie sociala, genul se dovedeste a fi un principiu care distribuie indivizii de sex diferit în diverse roluri, care, pe baza de sex - ierarhizându-i în acelasi timp - asociaza anumiti indivizi cu anumite caracteristici, comportamente, activitati, care include/ exclude anumiti indivizi în/ din anumite sfere, si care astfel transforma diferenta în inegalitate, legitimând-o pe cea din urma cu "deosebiri biologice". Cercul vicios al conceptiilor culturale si practicilor sociale ni se releva si cu aceasta ocazie: conceptiile culturale asociaza femeile si barbatii cu anumite ipostaze, si astfel legitimeaza anumite practici sociale de convietuire în cadrul cuplului, la fel cum practicile respective se legitimeaza prin anumite conceptii despre normalitatea "feminina" si "masculina" si reproduc credinta în valabilitatea lor.
Din povestirile culese reiese clar ca ordinea de gen caracteristica unui cuplu este marcata de conditii materiale, concepte culturale si relatii de putere. Ea nu este o ordine definibila prin perfectiunea generata din complementaritatea estetica a celor doua sexe, ci este un regim politic, structurat de nevoi materiale, de strategii de negociere asupra pozitiilor, de relatii de putere în care miza convietuirii consta în mentinerea unui echilibru între impunerea unei ordini care avantajeaza pe cel/ cea cu putere si între acceptarea nevoii celuilalt de a avea satisfactia respectarii propriilor interese.
În opiniile despre participarea femeilor si barbatilor la treburile casnice se poate depista un paradox ai carui solutii se cauta si ele: paradoxul se genereaza între recunoasterea nevoii de a participa în mod egal la aceste activitati (deci între acceptarea unor modele de comportament care ies din tiparele traditionale ale "feminitatii", "masculinitatii" si despartirii transante a lor), precum si între presupunerea ca "societatea" sanctioneaza comportamente si însusiri androgene. Solutia la acest paradox trait se gaseste de multe ori în definirea participarii barbatilor la treburile gospodaresti în termenii "ajutorului" pe care sotul îl da sotiei, si nu în termenii definirii acestor activitati ca fiind adecvate barbatilor. Dintr-un alt punct de vedere, sintagma "acasa sotii trebuie sa-si ajute sotiile" reproduce convingerea de baza, conform careia, în fond, treburile gospodaresti tin de obligatiile naturale ale femeilor, care, cel mult, pot fi asistate în aceste activitati de catre barbati. Mai mult, de multe ori aceasta gândire se reflecta în si se reproduce si prin argumentele aduse în favoarea copiilor fete: "este bine sa ai fata, pentru ca ea îsi poate mama". În aceste conditii, rolul definitiei relatiei între sot si sotie ca unul de ajutor dat de catre sot sotiei este de a mentine de fapt granitele între roluri, este, s-ar putea spune, o etapa de tranzitie de la delimitarea traditionala clara a rolurilor masculine si feminine la o stare în care caracteristici, comportamente, activitati considerate traditional a fi feminine si/ sau masculine se regasesc amestecate la ambele sexe fara a se considera ca acest lucru este ceva "anormal".
Privind conditiile materiale în care se ia decizia ca femeia sa lucreze în afara familiei, din povestirile culese putem identifica doua ipostaze extreme:
- în conditii materiale sarace femeii i se impune sa lucreze, argumentul adus accentueaza ca, fara banii adusi de ea în casa, familia nu s-ar descurca (în aceste situatii "sansa" femeii de a lucra este definita în termenii nevoii materiale, a obligatiei economice fata de familie);
- în conditiile bunastarii economice femeii i se a recunoaste dreptul sa lucreze de dragul de a lucra, importanta câstigului material fiind uneori chiar banalizata.
Pe lânga termenii economici, alte categorii, cele de ordin moral si spiritual în primul rând, sunt utilizate si ele atunci, când se discuta despre importanta prezentei femeii pe piata muncii. În acest sens se afirma:
- "femeia are nevoie de independenta fata de barbat";
- "este un sentiment minunat daca femeia câstiga la fel de bine ca si barbatul";
- "femeia de azi nu poate sa stea numai lânga cratita, asa cum a stat bunica ei".
Însa oricum s-ar motiva, recunoasterea nevoii si posibilitatii ca femeia sa câstige venituri din activitatile prestate pe piata muncii nu neaparat este dublata de schimbarea conceptiilor culturale despre traditionala diviziune a muncii în cadrul familiei. În acest sens este important de vazut care este impactul prezentei femeilor pe piata muncii asupra diviziunii muncii în familie, si - în aceste conditii - daca se schimba, cum se schimba conceptiile despre trasaturile/ activitatile asociate cu "femeia adevarata" si despre valoarea diferitelor tipuri de munci. De obicei, treburile casnice sunt considerate ca fiind la fel de importante si valoroase ca si munca prestata în afara familiei. Totusi, cele doua tipuri de munci sunt asociate cu stari diferite: cel de acasa fiind definit ca unul de rutina si de plictiseala, iar cel în afara casei ca unul care aduce satisfactii personale (inclusiv materiale) si recreare sociala - astfel cele doua se evalueaza diferit si în aceasta ierarhie femeile sunt cele dezavantajate, fiind puse în situatia de a alege între a lucra numai acasa si între a lucra si în afara casei, dar cu conditia de a satisface rolurile lor domestice. În fine, experienta care marcheaza viata femeilor si în acest ultim caz este caracterizata prin dorinte si idei de genul:
- "sa-mi vad familia bine si copiii bine si daca ei sunt bine, eu sunt multumita";
- "când se marita, femeia trebuie sa ia în calcul ca s-ar putea sa aiba doi copii, sotul ei si copilul pe care-l naste";
- "femeia trebuie sa se gândeasca la treburile casei si sa organizeze si timpul sotului si treburile sale".
În aceste conditii, sursele puterii femeii sunt definite ca si constând din "abilitatea lor de a duce greul" si de "a lucra de doua ori mai mult ca barbatii", din "dorinta lor de a dovedi ca si ele sunt la fel de capabile ca si barbatii", dar si din capacitatea de a-si exploata frumusetea si intuitiile pentru "a aranja pâna la urma lucrurile asa cum vrea ele", precum si din tendinta de "a trai cu mai multa sensibilitate toate întâmplarile vietii". Fata-n fata cu aceste provocari, barbatii exprima adeseori pareri contradictorii despre "femeia care face cariera", gândindu-se, probabil, si la "primejdiile" inerente schimbarii pozitiei lor în familie, precum reflecta urmatoarele afirmatii:
- "femeia cu cariera este o sansa pentru barbatul care este partenerul unei astfel de femei, cu conditia ca femeia sa nu aiba în acelasi timp si temperamentul unui lider dominator, pentru ca atuncea ar transforma un asemenea partener într-o anexa";
- "ideal ar fi, mi-ar placea sa o tin pe sotia mea acasa, sa-mi pot permite sa se dedice mai mult îngrijirii, educarii copilului si sa nu aiba stresul de astazi".
Oricum ar fi privita sansa si dreptul femeii de a lucra în afara familiei, faptul ca barbatul nu se ocupa mai mult de treburile casnice este adeseori "explicat" prin faptul ca sotia are un "spirit mai pragmatic", are "mai multa îndemânare", sau "nu te lasa sa te bagi", de aceea, trebuie "sa-i dai mâna libera, sa ai încredere în ea în treburile casei". Deci - chiar daca exista un consens cu privire la principiul conform caruia se realizeaza diviziunea muncii în familie ("daca femeia si barbatul lucreaza la fel în afara casei, atunci femeii nu i se poate pretinde sa faca toate muncile casnice precum a facut bunica sa care a stat acasa") -, exista oarecare dubii referitoare la natura pozitiva a schimbarii vietii de cuplu traditionale:
- "sunt cazuri în care femeia aduce mai multi bani în casa si dicteaza în casa, deci ea poarta pantaloni în casa si sunt barbatii care nu au ce face, deci daca ei nu-s capabili sa aduca mai mult, sa fie în competitie, nu au ce face, deci ei trebuie sa taca, sa accepte, si asta întoarce lumea pe dos";
- "femeia trebuie sa fie supusa barbatului, cum scrie si în Biblie, dar supunere asa, sa nu o transformi pe ea în roaba casei, dar totusi, sa cedeze la nevoie ... iar barbatul sa aduca cât mai multi bani si totusi sa tina cont de minimele pretentii feministe si sa înteleaga ca femeia pe lânga parti materiale, mai are nevoie si de spirit, sa nu o blocheze în a-si face micile tabieturi";
- "femeile care lucreaza au putere, în sensul ca stimatii barbati nu mai pot sa-si aroge ca eu te tin, eu te fac si de aici cred ca si ambitia femeii de a fi egal cu partenerul ei, ca sa scape de reprosurile acestea";
- "sotul meu este capul familiei si trebuie sa îsi asume mai multe responsabilitati pe care chiar si le asuma ... e firesc sa fie mai dificila viata lui si prin munca pe care o desfasoara, programul lui e mai încarcat ... invers n-ar fi bine, femeia trebuie sa aiba mai mult timp liber decât barbatul, cred ca este firesc si pentru casa, si pentru sine, si pentru copii".
Situatia materiala a familiei este si ea amintita ca factor important, care structureaza conditia femeii muncitoare, pozitia ei fata de barbat, posibilitatea unei vieti de cuplu egalitariste. Uneori câstigurile mai bune, masina personala, aparatura casnica, alteori angajarea unui baby-sitter, iarasi alteori facilitatile care ar trebui acordate de catre stat (cum ar fi asigurarea mesei de prânz la locul de munca, dotarea mai buna a creselor, gradinitelor, scolilor, sau chiar discriminarea pozitiva) sunt considerate a fi solutiile la inegalitatea domestica la care sunt supuse femeile. Exista, deci, o perceptie a diferentei între femei si barbati care se transforma în dezavantajul femeii, chiar si în cazurile în care "tuturor le merge greu în aceasta saracie". Dar ea nu este acompaniata întotdeauna de dorinta barbatilor (si a femeilor) de a schimba principiile diviziunii muncii în familie, astfel, din nou, ajutorul se asteapta din partea "societatii" si "statului", nu se realizeaza conexiunile dintre lumea patriarhala din interiorul si din exteriorul familiei. Aspect, care, este poate si mai putin constientizat în conditiile bunastarii materiale, în cazul unor cupluri care, bazându-se financiar pe veniturile barbatului, nu considera cum se transforma inegalitatea domestica (uneori asociata cu dependenta femeii de sot) în nesansa femeii de a se afirma în afara familiei asemenea partenerului. La baza acestor situatii sta de fapt perceptia starilor proprii ca fiind de inegalitate, de dezavantajare sau, din contra, ca fiind compromisuri si/ sau normalitati acceptate, care asigura "întelegerea" si convietuirea pasnica a celor doi. Daca, în unele cazuri, se vorbeste despre neîmplinirile femeilor pe plan profesional, si pentru a "salva", poate, status quo-ul familial care asigura un oarecare echilibru în viata lor, acestea se vad a fi solutionate prin schimbarea unor mentalitati si practici întâlnite la locul de munca:
- "este important ca femeile sa nu se eticheteze ca incapabile, sa nu se considere mai putin competitive si profesionale la locul de munca din cauza ca au copii";
- "femeia trebuie sa fie ajutata sa se simta importanta la locul de munca, sa i se aprecieze munca la fel ca si cea a unui barbat";
- "unde majoritatea sunt femei la o societate sau întreprindere, ele sunt prost platite, dar acolo unde majoritatea sunt barbati, acolo saracele femei mai au noroc sa se strecoare cu acelasi salariu ca si barbatii".

4. Genul, etnicitatea si relatiile interetnice
În cele ce urmeaza lucrarea mea schiteaza pe scurt asemanari si diferente dintre femei si barbati în conceptiile despre cealalta etnie si practicile cotidiene ale relatiilor interetnice, asa cum ni se releva ele din datele generate prin ancheta sociologica.
Desigur, daca se pot identifica "modele feminine" si "modele masculine" în raport cu aceste chestiuni, ele au doar valoare statistica, si pericolul de a le reifica prin a le lega de "esente" etnice si de gen nu trebuie subestimat. De aceea ele trebuiesc vazute ca rezultând din rolurile si pozitiile sociale care sunt prescrise la un moment dat ca "normale", "naturale" persoanelor apartinând diverselor categorii, de exemplu femeilor rome. Caci realitatea sociala este întotdeauna mai complexa decât modelele pe care studiile despre ea le presupun si le regasesc, si - de exemplu - însasi definirea unor "modele feminine" comporta deja anumite conceptii despre si asteptari legate de feminitate, determinate social si cultural.

La întrebarea daca respondentii au relatii directe cu persoane din cealalta etnie 80,8 % dintre barbatii din sub-esantionul român si 76,5 % dintre femeile aceluiasi sub-esantion raspund cu "da". Dintre barbatii si femeile din sub-esantionul maghiar procentul celor care au raspuns cu "da" a fost mai mare (94,9 % si 92,9%). În sub-esantionul romilor procentele se inverseaza: mai multe femei decât barbati au astfel de relatii (87,1 %, fata de 75,3 %).
Ceea ce priveste relatiile de prietenie, datele ne arata urmatoarele: 61,6 % dintre barbatii si 72,8 dintre femeile din sub-esantionul de romi afirma ca au prieteni români, si, de asemenea, proportia celor care au prieteni maghiari în acest sub-esantion, este mai mare în cazul femeilor decât al barbatilor (55,3 % fata de 42,4 %). În cazul sub-esantioanelor românesti si maghiare, procentele se inverseaza: barbatii par a stabili mai degraba prietenii cu persoane din cealalta etnie, decât femeile; 80,4 % dintre barbatii maghiari au prieteni români (fata de numai 66,8 % dintre femei), si 59,5 % dintre barbatii români au prieteni maghiari (fata de 52,7 % dintre femei). Atât procentul femeilor, cât si cel al barbatilor din sub-esantionul maghiar, care afirma ca au prieteni romi, este foarte scazut (5,2 % si 5,9%). În cazul sub-esantionului românesc, procentul barbatilor care au prieteni romi este un pic mai ridicat decât procentul femeilor din acelasi sub-esantion, dar frecventa acestui caz este relativ scazut în ambele cazuri (de 8,2 % si de 3,2 %).

5. Concluzii
Indivizii abordati cu mijloacele anchetei prin chestionar si a interviurilor aprofundate - auto-definindu-se ca apartinând unei etnii si unui gen -, de fapt s-au identificat cu anumite dezirabilitati sociale referitoare, de exemplu, la normalitatea de a fi "maghiar", de a fi "femeie" si/ sau de a fi "femeie maghiara". Constientizând acest lucru, ne putem da seama ca diferenta dintre etnii si genuri este una constituita social, are caracter situativ, si ca, în functie de anumite probleme sociale, granitele dintre ele par a se dizolva, iar în functie de altele se dovedesc a fi extrem de rigide.
De exemplu, în raport cu anumite fenomene sociale, diferenta dintre indivizi - care, în alte contexte se explica prin diferente etnice, situându-i pe subiecti în spatii imaginare si reale separate de granite ce par impermeabile - se dovedeste a fi irelevanta din punct de vedere etnic. Astfel, de exemplu, în conceptiile si practicile cotidiene legate de anumite chestiuni, putem identifica o mai mare asemanare între femei de etnii diferite decât între femeile si barbatii aceluiasi "grup etnic", ceea ce releva eterogenitatea interioara a "grupului etnic" si transcederea granitelor etnice constituite prin practicile etnicizante. Si, pâna la urma, releva inexistenta "grupului etnic" în sens de comunitate omogena în interior, care se delimiteaza, o data pentru totdeauna, strict de alte "grupuri". Sau, în alte cazuri, ni se releva diferentele între femei si/ sau diferentele între barbati, astfel încât ne dam seama ca, de exemplu, "feminitatea", în masura în care o privim ca un set de caracteristici, este constituita prin discursuri si practici sociale si cunoaste multiple versiuni - unele, poate, considerate a fi mai "masculine" -, toate la fel de relevante si "adecvate" din punctul de vedere al actorilor, ca si cele considerate a fi "normale", sau cel putin dominante într-un anumit spatiu social.
Altfel spus, etnia si genul - ale caror întrepatrundere am abordat-o în lucrarea de fata -, sunt pozitiile subiect prescrise indivizilor într-o anumita ordine sociala si culturala ca si normale si naturale, pe baza unor caracteristici considerate a fi înnascute biologic si/ sau perpetuate cultural. Ordinea etnica - produsa la nivelul politicului, dar si la nivelul vietii cotidiene - prescrie setul de comportamente si de moduri de gândire "adecvate" indivizilor apartinând unei anumite etnii, dar si ierarhia "normala" între etnii, oferind "explicatii" la naturaletea inegalitatii sociale între etnii. De asemenea, ordinea de gen - generata si ea la diverse nivele - prescrie norme si valori "adecvate" indivizilor apartinând unui anume gen, dar si ierarhia de gen "naturala", explicând inegalitatile între ele prin diferente biologice înnascute. Ceea ce am descifrat prin analiza, este modul în care subiectii nostri ne vorbesc de pe aceste pozitii subiect prescrise lor, în calitatea lor de "români", "maghiari", "romi", "femei", "barbati", în timp ce, de fapt, ca si indivizi, ne vorbesc despre experiente personale, care - chiar daca sunt evaluate în termeni etnici si de gen -, câteodata ies din tiparele stabilite de catre "ordinea etnica" si "ordinea de gen" dominanta. Atât etnia cât si genul sunt principii care organizeaza diferentele, construiesc ordinea sociala, constituie ierarhii si inegalitati, dar sensurile apartenentei la anumite pozitii si ale împartasirii anumitor caracteristici definite prin etnie si/ sau gen sunt negociate permanent de catre indivizi în viata lor cotidiana.

Bibliografia citata
Bradley, Harriet: "Changing Social Division: Class, Gender and Race", în Social and Cultural Forms of Modernity, Robert Bocock & Kenneth Thompson (eds.), Polity Press, 1993: 11-69.
Chodorow, Nancy: "Gender, Relation and Difference in Psychoanalytic Perspective", în Polity Reader in Gender Studies, Polity Press, 1995: 41-50.
Connell, R. W.:"Gender Regimes and Gender Order", în Polity Reader in Gender Studies, Polity Press, 1995: 41-50.
Harding, Sandra (ed.): Feminism and Methodology. Social Science Issues, Indiana University Press and Open University Press, 1987.
Kligman, Gail: "The Rites of Women: Oral Poetry, Ideology and the Socialization of Peasant Women in Contemporary Romania", în Women, State, and Party in Eastern Europe, S. L. Wolwick & A. G. Meyer (eds.), Duke Univ. Press, 1995.
Lindsey, Linda L.: Gender Roles. A Sociological Perspective, Prentice Hall, Third Edition, 1997.
Magyari-Vincze, Eniko (ed.): Femei si barbati în Clujul multietnic, Cluj: Desire, 2001
Maynard, Mary - Purvis, June (eds.): Researching Women's Lives from a Feminist Perspective, Taylor & Francis, 1995.
Nielsen, Joyce McCarl (ed.): Feminist Research Methods. Exemplary Readings in the Social Sciences, Westview Press, 1990.
Rossides, Daniel W.: Social Stratification. The Interplay of Class, Race and Gender, Prentice Hall, Second Edition, 1997.
Stanley, Liz - Wise, Sue (eds.): Feminist Praxis. Research, Theory and Epistemology in Feminist Sociology, Routledge, 1990.
Verdery, Katherine: "From Parent-State to Family Patriarchs: Gender and Nation in Contemporary Eastern Europe", în East European Politics and Societies, vol. 8, nr. 2, Spring 1994: 225-256.